marți, 31 ianuarie 2012

La revedere porumbel Antonescu


Când porumbelul  Crin Antonescu a adus prima oară vorba de demisia parlamentarilor opoziţiei am râs ca de o glumă bună ştiind că numărul celor care ar accepta această variantă este mult sub numărul celor ce nu şi-ar lăsa privilegiile si poziţiile de dragul unor idealuri. În plus mai era în ecuaţie şi PSD-ul, care este plin de oportunişti, parlamentari fără mamă fără tată care trec peste interesele de partid pentru obţinerea unor contracte de grup în care culoarea politică este lipsită de importanţă.
Porumbel inainte de alegeri
Această specie, parlamentarul este aşa cum spunea cineva, ca porumbeii din pieţele publice  care îţi ciugulesc din palmă când sunt jos şi te umplu de găinaţ când şi-au luat zborul .Şi odată ajunşi sus  se rotesc în stoluri eterogene indiferent de culoarea  politică, având un singur scop: umplerea guşilor proprii. Şi atunci cine e nebun să creadă că vor coborâ de bună voie jos, la mila muritorilor de rând lăsând aerele din înalt ?
Dupa alegeri

Recunosc, eu aproape mă păcălisem acum 10 zile, când domnul Antonescu anunţa- a doua oară- cu surle şi trâmbiţe că membrii PNL au discutat în Biroul Permanent şi au decis să facă acest pas. Atunci chiar credeam că PNL-ul este gata să facă acest lucru. Câtă naivitate, să crezi că Porumbeii PNL sunt altfel decât cei USL. Îmi puneam pe atunci problema unei ruperi destul de serioase între PNL şi PSD datorită unui eventual refuz al porumbeilor PSD de a demisiona din cuibul parlamentar. Vise. Acuma m-am liniştit, domnul Crin a anunţat că au adoptat „altă tactică”.Adică mai pe româneşte, atracţia ciolanului a fost mai mare decât onoarea respectării  unui cuvânt sau promisiuni sau declaraţii. Bun aşa, acum cetăţenii pot sta liniştiţi. Porumbeii nu pleacă, decât fac aşa demonstrativ câte o grevă mică, sau mai bine spus refuz de a lucra, atunci când interesele personale nu le permit să  stea în cuib, pardon, Parlament.  Deci ce vom vedea? Vom vedea parlamentarii opoziţiei oriunde vor ei, numai acolo unde trebuie nu, pentru că de fapt nu îi interesează amărâtul de salariu de parlamentar, ăla e mezelic, ei trăiesc de pe urma  afacerilor transcârduri, adică al porumbeilor din toate cârdurile, fără discriminări de culoare politică, cu ajutorul cărora îşi păstrează contractele indiferent cine vine la putere. Adică prin teritoriu domnii porumbei au afaceri îmbârligate cu acţionari atât din opoziţie cât şi din coaliţia la putere şi uite aşa indiferent cine e la putere, afacerile merg. Bună lucrare. Nici nu mai contează care sunt argumentele cu care vin acum pentru a-şi justifica întoarcerea, oricare ar  fi, rezultatul e acelaşi iar concluzia este una :PORUMBEII, ORICE CULOARE AR AVEA, TOT PORUMBEI RĂMÂN. Nici un porumbel nu lasă înaltul cerului pentru o colivie oricât de frumoasă ar fi. Deci nu cereţi politicienilor indiferent din ce partid ar fi să îşi respecte promisiunile, declaraţiile, cuvântul. Nu intră în fişa postului !
Fly Tony Fly


luni, 30 ianuarie 2012

Jandarmul Bun şi Jandarmul Rău


     Se pare că generalul Iarnă ţine cu guvernanţii. Nici nu se putea un motiv mai bun să schimbe atenţia lumii dinspre Piaţa Universităţii. Acum toată lumea se spală pe mâini , alţii îşi iau mânuşi şi hai la lopată.
Televiziunile mai anunţă din când în când că unii nebuni mai stau pe la Universitate, dar televiziunile stau călare pe dom prim cum merge dânsul să scoată un Audi din zăpadă. Al cărei beizadele o fi fost, sau era al lui nenea ăla de la CFR care tocmai a fost eliberat din penetecear?
Dar cel mai mult se bucură jandarmii, care uite, nesperat, au ocazia să arate faţa bună a jandarmeriei. Iar echipele de la brigada specială a jandarmeriei, se întrec în voluntariate de parcă ar fi organizaţia „salvaţi jandarmii  de la anchetă”. Auzisem pe undeva că un ONG a cerut anchetarea abuzurilor făcute de jandarmi în piaţa Universităţii. Ştirea a trecut neobservată. Şi aşa va rămâne. Cum să cercetezi nişte băieţi, care uite, se oferă voluntari să scoată câte un Audi A6 din zăpadă ? Cred că voluntarii sunt aceiaşi care acum o săptămână, rupeau picioare şi trăgeau oameni pe asfalt si băgau cultura la dubă. Ce puţin ne trebuie să uităm. Doar o pală de vânt şi o lopată de zăpadă.
Am mai sesizat ceva şi mă întreb unde e logica. În faţa unor oameni care demonstrau paşnic şi le ofereau flori, jandarmii erau mascaţi, cu câşti , şi costume ninja de nu le ieşea nici aerul de pe nări afară, iar în faţa viscolului, a zăpezii şi gerului, aceiaşi jandarmi stăteau în vestoane şi bonete, nici măcar căciuli. Ori nu mai judec eu normal, ori pe undeva este ceva cu susul în jos. Nu văd unde este principiul echilibrului de forţe.
Mai e un aspect. Purtătorul  de cuvânt al MAI are impresia că este pus acolo să scoată castanele din foc, nu să dea informaţii presei şi populaţiei. Pe timpul protestelor era întrebat câţi jandarmi acţionează în  Piaţă, câţi jandarmi au venit din alte judeţe, dacă jandarmii au folosit bastoanele,răspunsul invariabil al purtătorului de cuvânt era “nu pot spune” , de parcă erau date pe care el sau noi nu ar trebui să le cunoaştem. Dar  la nici 48 ore de la declanşarea războiului cu viscol, acelaşi purtător de cuvânt a venit cu răspunsuri şi la întrebări nepuse, nu numai referitoare la Bucureşti ci la întreaga ţară, raportând neîntrebat că au ieşit la deszăpezire :
-          500 pompieri
-          200 jandarmi
-          700 poliţişti
Şi au intervenit adăpostind 2058 de persoane, iar 1100 au refuzat cooperarea. Dacă ar fi fost întrebat sunt sigur că ar fi spus şi datele de identificare şi CNP-urile celor ce refuzaseră cooperarea. Dar a cotit-o şi aici . Când a fost întrebat cine răspunde de organizarea acţiunilor, a răspuns ca un adevărat miliţian :
„Nu aş putea să vă spun. Comandamentul de la MAI are în răspundere salvarea de vieţi”. Un răspuns mai aiurea nu putea da  şi probabil a fost felicitat pentru că a reuşit să evite o întrebare care nu convenea pentru că nu e aşa, presa nu trebuie să ştie cine conduce, pentru că nu trebuie să ştie cine trebuie tras la răspundere. Fuga de răspundere este sportul preferat probabil. Nu pot să nu observ faptul că cu nu mai mult de o săptămână înainte, prioritatea numărul unu era salvarea guvernului  şi tăbăcirea cetăţeanului. Domnule cum se schimbă priorităţile astea odată cu vremea iar jandarmul trece de la baston la lopată şi viceversa.
Şi uite aşa mă duc cu gândul fără să vreau Starsky  and Hutch poliţiştii ăia unul blond şi unul brunet, unul urât şi unul frumos, unul mumă, altul ciumă, care se joacă cu bieţii infractori cum vor muşchii lor de-a alba neagra sau cum spun ei, poliţistul bun şi poliţistul rău.  Cam aşa fac şi jandarmii noştri. Numai că ăia din film sunt mai cinstiţi. Şi la bătaie şi la băute, merg la fel, nu îşi acoperă feţele. Ai noştri  când îţi scot dinţii  o fac pe şest, sub anonimat, iar  când îţi scot maşina din zăpadă stau la maieu, cu faţa descoperită în viscol. Bine lucrat.
Aştept acum alt serial şi sunt curios să văd ce rol vor juca jandarmii după ce se opresc ninsorile şi cine se va oferi voluntar la bastoane .
PS. Am văzut că domnul Boc a scos armata la zăpadă, aşa cum toaşu Ceauşescu o scotea la porumb. Vaaaai, ce o să se mai supere domnul Băsescu. Vaaaaai, ce o să le mai taie salariile şi pensiile peste câţiva ani pentru că în loc să se militărească, se jucau cu zăpadă.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Fiecare pasăre pe limba ei pierde

Am fost alături de locotenentul Alexandru Gheorghe în momentul apărut în Piaţa Universităţii, deşi ştiam că făcuse o greşeală.Greşeala în primul rând era că venise îmbrăcat militar. A doua era că părăsise garnizoana fără aprobare, sau mai bine zis părăsise traseul şi localitatea de destinaţie raportată. A treia era că -potrivit propriilor informaţii date  la cald în acea seară - inchisese telefoanele şi nu mai putea fi contactat. Cei care sunt sau au fost militari ştiu că una din obligaţiile unui militar este aceea de a fi în permanenţă disponibil dacă este nevoie de el. Acestea erau greşelile pe care eu i le-aş fi imputat iar măsurile, dacă el s-ar fi limitat la aceste fapte, ar fi fost poate maxim avertisment sau .. mustrare sau amânarea  la înaintarea în grad cu un an.
Am spus dacă s-ar fi limitat la atât. Nu aş fi pus în discuţie prezenţa lui la manifestatie pentru ca nu era o manifestaţie politică şi nici faptul că era în uniformă, pentru acelaşi motiv. Toate învinuirile domnului Frăţilă din prima seară erau vax albina, nesustenabile, ca să folosesc un termen  la modă.
Ei bine, ceea ce a urmat după depăşesşte o simplă greşeală sau o atitudine civică normala şi demnă de laudă. Domnul Locotenent a greşit foarte mult când :
-          A început să apară în presă din ce în ce mai mult, crezând că de acum îşi poate permite orice , pentru că a devenit eroul naţiunii. La comiterea acestei greşeli a contribuit din plin presa dornică de senzaţional, care l-a tocat mărunt, l-a urmărit la fiecare pas dornică de subiecte de scandal . Tot ce i se va întâmpla de acum încolo acestui tânăr  reprezintă şi contribuţia unei prese avide de senzaţional, unor moderatori care în loc să îl lase să îşi primească  urecheala pentru teribilismul său just totuşi până a doua zi, l-au împins prin insistenţa lor şi lupta după senzaţional  să comită greşeală după greşeală. Presa l-a pierdut şi lipsa de înţelepciune. Săracul locotenent, i se părea că a devenit omul numărul 1 al României, când de fapt era subiectul nr 2 al presei. A uitat că militarii au nişte obligaţii şi nişte restricţii vizavi de relaţiile cu presa iar el cu fiecare declaraţie dată se adânceşte în nisip, făcând dintr-o simplă greşeală, o recidivă periculoasă;
-          A crezut că faima îţi aduce imunitate şi a început să sară calul, deşi nu era în sala de sport. A început să se contreze la tv cu domnul Frăţilă aşa cum fac domnii Dogaru şi Pricină. Nu ştia însă proverbul că nu-i permis măgarului, ce-i permis Cezarului. Ca civil, chiar şi rezervist, ai voie să te cerţi şi cu Obama la tv, ca militar activ însă îţi depăşeşti atribuţiunile, competenţa şi drepturile;
-          A contactat fără să cunoască şi să bănuiască implicaţiile, unele persoane care credea că îl vor proteja, iar acele persoane în loc să îl protejeze au făcut caz în public de contactele stabilite, inventând din dorinţa de a epata date  neadevărate, compromiţându-l. Doamne, ce greşeală. Cel ce jura să îl apere i-a săpat groapa. Păcat de acest tânăr care avea cel puţin curaj şi demnitate. Nu a avut suficientă înţelepciune. E pe undeva scuzabil, este prea tânăr. Oare o fi învăţat ceva ?
-          A crezut că dacă a marcat un gol în prima seară, are victoria asigurată şi s-a apucat de mingicăreli. Ba că vrea ca armata să organizeze alegerile, ba că vrea ca regele să vină să preia conducerea tării, ba că cere desfiinţarea parlamentului, ba că vrea stare de urgenţă, chestii  pe care el ca persoană are voie să le gândească, are voie şi să le discute cu prieteni, cu familia, cu vecinii, cu cine vrea el. Libertatea de gândire şi exprimare sunt garantate şi chiar se aplică această libertate, cu riscurile aferente pentru cel ce profită de ea. Dar domnul locotenent Alexandru Anghel nu are voie să vină cu astfel de propuneri nici în faţa comandantului şi nici a presei pentru că acestea sunt activităţi politice la care legea nu îi dă dreptul iar dacă insistă şi le mai şi propagă între militari seamănă a ceva ce nu cred că ar vrea să creadă cineva că s-ar fi gândit. Din acest moment tânărul locotenent a intrat pe o pantă care  îl duce nu la avertisment, nu la mustrare  ci la multe întrebări la care nu ştiu cum va răspunde. Deja problema depăşeşte până şi consiliul de judecată.
Acuma, după ce a fost scuturat de Ciutacu se pare că tânăra speranţă a realizat că a cam dat-o în bară şi a încercat să dea înapoi, să spună că nu mai doreşte ceea ce a spus şi nu va mai spune, dar faptul e consumat, porumbelul a zburat de acum Dumnezeu cu mila. Păcat, dacă s-ar fi limitat la acea ieşire din prima sear[, ar fi fost ceva cu adevărat frumos. Lipsa de experienţă aş vrea să cred, nu sfaturi date de persoane cârlionţate,  din păcate au schimbat totul într-un spectacol nedorit şi cu urmări mult mai grave decât credea cel care a înfierbântat o seară şi a dezamăgit serile următoare.
Sper ca măcar acum să înţeleagă că el de acum trebuie să lase disputele televizate, trebuie să citească foarte bine regulamentele militare şi să lase fumurile. Nici Băsescu nu e lipsit de gafe, dar el cel puţin are serviciile secrete la picioarele lui. Copilul le poate avea pe cap.

joi, 26 ianuarie 2012

Cum au forţat sindicaliştii militari intrarea la TVR


Pe 24 Ianuarie, sindicaliştii militari au demonstrat în faţa palatului Victoria. Ca participant  la acest miting, pot face afirmaţii în cunoştinţă de cauză. Deja au început comentariile, contrazicerile , atât în ceea ce priveşte numărul participanţilor cât şi mesajele dar şi implicaţiile. Aş vrea să pot fi imparţial în cele ce expun.

1.       Ca număr de participanţi aproximez cifra de 7-8 mii de oameni. Nu am experienţa altor demonstraţii identice ca număr,  am comparat cu demonstraţia de la Craiova, cu ce a PNL unde se spune ca au fost 10000, cu ceea ce spun şi cei care au mai fost şi la altă manifestaţie unde s-a aproximat că ar fi fost 10000. Bineînţeles  puterea a spus 3-4 mii, conducerea SCMD va avansa probabil dublul  numărului. Cui folosesc minciunile nu ştiu. Oricum domnul Dogaru se lăuda înainte de miting, că va aduce 100000 de oameni în stradă. Recomand cu căldură să se dea jos de pe tribună şi să stea cu picioarele pe pământ. Ca apartenenţă, mai mult de jumătate din participanţi au fost civili, dar au fost şi militari rezervişti care nu purtau însemnele sindicatului deci nu pot afirma cu certitudine câţi au fost militari şi câţi civili. Mă întreb doar de ce nu au participat toţi cu însemnele sindicatului, pentru că veste au fost, cei din conducere împărţeau cu dărnicie veste filialelor. Nu fac speculaţii, principalul e că au venit. Nu ştiu câţi au fost din provincie şi câţi din Bucureşti, cei din echipa de organizare ar putea da cifre concrete. Felicitări celor din departamentul organizare.

2.       Ca manifestare, mitingul nu a avut cu ce să impresioneze din păcate. Pot spune că a fost cel mai nereuşit ca mesaje. Mesajele celor ce au luat cuvântul, în proporţie de 80 % au mers pe „Jos cutare , huo, moarte .. etc. „. Să fiu iertat, militarii pot mai mult de atât, aşa ceva pot să strige şi galeriile lui Dinamo sau Steaua, sau orice suporter. Mă mir că nu s-au mâncat seminţe la tribună. A lipsit mesajul care trebuia transmis, în afară de ceea ce fusese scris în apelul apărut pe blog şi transmis televiziunii române sau conducerii ţării. Aproape toţi vorbitorii, în lipsă de inspiraţie sau de viziune, s-au remarcat prin îndemnuri de stadion.

"Revolutionarul" la  universitate

3.       La scara ce ducea la tribună era o coadă ca la butelii pe vremea lui Ceaşcă. Toţi frustraţii şi cioflingarii încercau să se erijeze în reprezentanţi ai nu ştiu cărei societăţi mai mult sau mai puţin civile, sau  ai unora din cele 130 de sindicate sau organizaţii raportate de domnul Dogaru ca membre ale Societăţii civice. Numai în pielea colonelului Tudor Marian să nu fi fost, cel care încerca să facă o triere justă a celor ce încercau să profite de câteva minute de publicitate.  L-am reperat  la coadă şi pe domnul care în noaptea anunţării înfiinţării partidului poporului a luat cuvântul la OTV cu memorabilul discurs prin care cerea celor din morminte să pună osul la treabă pentru a pune ţara la pământ. Cu o zi înainte l-am văzut la universitate, în grupul de “mingicari” care nu erau la un loc cu protestatarii,  ci peste drum, în faţa arhitecturii. Am stat un timp printre cei de acolo şi am văzut şi auzit cum se organizau. Acolo stau revoluţionarii de conjunctură, sau cei .. în simbrie.
"Revoluţionarul" la Palatul Victoria

4.       Domnul Dogaru a făcut o afirmaţie care s-ar putea să îl coste atât pe domnia sa,  cât şi mai ales pe locotenentul Alexandru Gheorghe. A afirmat de la tribună că acesta este purtătorul de cuvânt al unor organizaţii de ofiţeri. Când am auzit aceste aberaţii m-am întrebat dacă domnul Dogaru realizează ce spune şi mă rugam lui Dumnezeu să nu se sesizeze gogomănia pe care a spus-o în încercrea de a brava şi de a arăta lumii, ca de obicei,  cine este domnia sa şi cum ştie tot şi coordonează tot. Nu m-am întrebat dacă ştie care este deosebirea dintre părăsirea garnizoanei fără aprobare - să zicem -  şi apartenenţa la o organizaţie care nu există, dânsul nu ştie nici ce conţine statutul sindicatului pe care l-a înfiinţat, dar să faci afirmaţii de genul ăsta în public este o gafă mai mare decât ghicitoarea lui Băsescu   şi cred că demisia ar fi potrivită pentru un şef de sindicat iresponsabil. Bineînţeles că presa a sesizat afirmaţia domnului Dogaru şi locotenentul a fost întrebat despre ceea ce a spus domnul Dogaru. Bineînţeles că Locotenentul a negat apartenenţa la orice  grup şi a avut delicateţea să nu spună că domnul Dogaru fabulează.  

5.       După demostraţie  s-a plecat în marş spre televiziune. Şi pentru că nu avuseseră loc incidente iar televiziunile nu aveau nimic extraordinar de prezentat, s-au gândit cei de la TVR preluaţi de alte televiziuni avide de senzaţional, să fabrice violenţe. Uite aşa s-a lansat zvonul că sindicaliştii forţează intrarea în televiziune şi mai aveam puţin şi erau chemate tancurile. Mi-am adus aminte de apelurile disperate din 89:
 “să vină populaţia, armata, să apere televiziunea, suntem atacaţi !”Atât a mai lipsit, în rest scenariul era gata. Bineînţeles, ca în orice manipulare, în timp ce se raportau aceste incidente, televiziunea prezenta alte imagini, nicidecum cum este forţată intrarea în televiziune şi cum “criminalii” încercau să ocupe televiziunea doamnei Culcer . Ce m-a mirat  a fost că toate celelalte televiziuni au preluat ştirea, deşi aveau propriile camere  care filmau,dar nu au prezentat imagini de la “incident.”
6.        Ce s-a întâmplat de fapt ? După intrarea unei delegaţii formate de 4 oameni care doreau să ducă un mesaj şi să discute  cu conducerea televiziunii, un grup  de “revoluţionari” a încercat să intre după acea delegaţie. Nu pot spune dacă erau oamenii domnului Maior sau nu, dar pretindeau că sunt revoluţionari. Jandarmii nu le-au permis accesul iar aceştia vociferau. În acel moment, preşedintele filialei Craiova, Col(r) Naon Mişu a luat porta - vocea şi a făcut apel la calmarea spiritelor,  cerând  colegilor să păstreze ordinea  şi somându-i pe cei din primele rânduri să facă 3 paşi înapoi. Toată lumea s-a conformat chiar şi acei revoluţionari care au încercat să rămână pe loc. Asta a fost marea ofensivă asupra televiziunii române. După un timp, a apărut un individ îmbrăcat civil care încerca să intre în televiziune, ceva gen Gogu de la Jandarmerie. Domnul Naon l-a întrebat cine este şi ce doreşte şi acesta a afirmat că este .. Generalul M de la jandarmerie şi că răspunde de jandarmii din televiziune. Domnul Naon Mişu l-a întrebat de ce nu poartă uniforma şi încearcă să intre civil, dacă nu cumva îi e ruşine să o poarte, la care domnul General a răspuns cum a răspuns şi purtătorul de cuvânt al jandarmeriei cu privire la prezenţa domnului Gogu la sediul PDL. În fine, a intrat în dispozitiv şi cu asta totul a fost .. clar. Televiziunea  fusese salvată. Când s-a zvonit că delegaţia iese de la convorbiri, Dl. Naon a sugerat jandarmilor să lase presa să intre pentru a lua interviu într-un spaţiu mai rarefiat şi mai propice acestei activităţi. Jandarmii au cerut acordul şefului şi acesta a acceptat propunerea. Aşa s-a făcut că cei învinuiţi că vor să forţeze intrarea în televiziune de fapt au făcut tot ce le-a stat în puţinţă să păstreze ordinea acolo în ciuda încercărilor unor  infiltraţi de a crea situaţii de conflict.
7.       Ceea ce mă miră (recunosc, nu prea tare) este de ce nici o televiziune nu a prezentat imaginile de la aşa zisul conflict şi de ce nu au prezentat situaţia aşa cum a fost, pentru că se aflau acolo şi au filmat tot. Am spus că nu mă mir prea tare, pentru că am spus mai de mult, televiziunile  fac TOATE jocul cuiva. Unele al lui Băsescu, altele al lui Vântul sau Elan, sau Voiculescu sau Guşă. Nici una nu e independentă. Toate depind  de cineva iar ştirile sunt prezentate în funcţie de interesele  patronilor. Apoi, aşa cum le ştim, le-ar fi prins şi lor bine, ceva ciomăgeală între Jandarmi şi sindicaliştii militari şi mamă doamne ce subiect de presă ar fi avut. Trei  zile ar fi discutat moderatorii despre asta. Ce făcuşi Mişule, le stricaşi  bunătate de subiect !Ooooooooooooooooof! Nu te-ai orientat de loc.

Cam  acesta a fost mitingul. Nu a fost ceva extraordinar, dar nici nimic, pentru că a fost menţionat de domnul Preşedinte  şi asta înseamnă că a luat un pic frica , nu a sindicaliştilor militari neapărat ci a adunării oamenilor în număr mai mare de 100. Dacă nu ar fi fost mitingul PNL şi al SCMD, i-ar fi fost uşor să apară pe post şi să spună că nişte viermi au ieşit pe arătură  şi nici Baconschi nu ar fi fost sacrificat. Dar aşa  a trebuit să îşi pună ceva cenuşă în cap şi  ştiu şi eu ce nasol e când nu ai acoperiş pe casă şi bate vântul. Acum are cel mai hulit dintre pământeni un motiv în plus  să urască armata asta de ofiţeri de paie care mergeau la cules de porumb în timp ce domnia sa cumpăra sticle de whisky de prin Anvers şi le trimitea în ţară învelite în note informative ca să nu le verifice  cei de la vamă.

marți, 24 ianuarie 2012

PNL a decis, PSD ce face ?

După 2 amenințări, despre care nici chiar cei ce avansau ideea acum câteva luni, nu credeau că vor fi puse în practică, PNL a decis: demisia parlamentarilor PNL. Ideea în sine fusese avansată de Crin Antonescu cu mult timp înainte. Sincer să fiu am avut dubii vizavi de punerea în practică a acestei idei, pentru că eram convins că în primul rând parlamentarii opoziției  nu vor fi de acord să își  lase privilegiile de dragul unei ambiții politice. Așa credeam la auzul acestei vești acum câteva luni.
Între timp bineînțeles că problema a mai fost discutată în cadrul partidului, dacă nu și în cadrul USL, și a fost- să spunem- puțin forțată de situația protestelor. Spuneam acum câteva zile că partidul care va face primul pas spre primenire și curățire morală, va avea câștig de cauză la viitoarele alegeri. Acum ori că cineva din conducerea PNL mi-a citit gândurile, ori ideea a fost pritocită și acum și-a găsit momentul , ori este o orientare de moment ajutată de  protestele și mesajele celor din stradă, cert este că primul pas a fost făcut de PNL.
Dacă însă legăm această decizie,  de numirea guvernului din umbră anunțat de PNL încă de acum câteva luni, cu nominalizări precum Mircea Diaconu la Cultură și Dobrițoiu Corneliu la Apărare,observăm că anunțul din seara aceasta cu privire la demisia parlamentarilor Opoziției în speță PNL, are consecvență și continuitate, ceea ce te duce cu gândul la existența unor  măsuri îndelung gândite și nu de conjunctură. Reiese din aceste decizii, dacă le pui cap la cap faptul că cel puțin în ceea ce privește PNL, există o intenție de schimbare de mentalitate , așa cum susținea și Mario Oprea acum câteva zile la Mitingul SCMD de la Craiova. Este clar că ideea demisiei parlamentarilor PNL nu este venită acum, domnul Orban, cel care s-a grăbit să își prezinte oficial primul demisia către Antonescu, a încercat doar să convingă populația că el este motorul schimbării morale. A mai făcut dânsul două încercări de genul acesta când a ieșit în piață, pentru că domnul Orban miroase, adică miroase oportunitățile. Numai că din păcate pentru el, cel care a pus prima oară această problemă a fost Antonescu, cu mult timp înainte iar parlamentarii de Dolj chiar și-au prezentat demisiile în fața manifestanților din Piața Mihai Viteazu din data de 21. 01. 2012.
Declarația lui Crin Antonescu precum că decizia nu e încă luată, este o problemă de curtoazie. În cadrul PNL decizia este luată, acum PSD-ul este în șah. PC deja și-a anunțat intenția de a urma PNL și de a demisiona. Acuma PSD trebuie să își precizeze clar poziția. Ce va face ? În mod normal nu poate decât să intre în horă. Dacă nu intră în horă, PSD va trebui să iasă din USL și la viitoarele alegeri, va avea aceeași soartă ca și PDL. Va risca Ponta despărțirea ? Ar fi greșeala vieții lui. Domnul Ponta încă se crede locomotiva alianței, dar de fapt este o biată mocăniță. PSD-ul este din păcate un balon cu heliu, care este ținut de PNL să nu se piardă în neant dar Ponta este deja cu capul în nori.
Va face PNL pasul acesta radical ? De data asta cred că da. Ar fi un lucru nu numai firesc, nu numai o continuare a ideilor exprimate de ceva timp, dar chiar o necesitate. După ce a epuizat toate mijloacele parlamentare de combatere a puterii și a conducerii dictatoriale, după atâtea moțiuni de cenzură eșuate, demisia parlamentară este singura formă de luptă care i-a mai rămas la dispoziție. Pe lângă faptul că ar fi o premieră parlamentară românească sau chiar europeană, acest gest de onoare ar arăta protestanților, opiniei publice interne și chiar internaționale că România are o alternativă, nu numai politică ci chiar și morală la actuala guvernare, că există un partid care renunță la privilegiile parlamentare pentru a se pune la dispoziția dorințelor și deciziilor cetățenilor.
Ce va urma după aceste demisii ? Variantele sunt multiple:
1.      Conform Constituției alegeri parțiale.
2.      O stare de șah dată puterii, care va trebui să organizeze alegeri parțiale în aproximativ 45% din colegii .Șahul se poate transforma în mat pentru că dacă trebuie să organizezi alegeri în 45% din colegii, cine te oprește să o faci pe tot teritoriu? O încăpățânare a puterii și un refuz de a organiza anticipatele, ar atrage după sine retragerea suportului internațional, inclusiv american față de Băsescu. Va risca Băsescu acest lucru? Mă îndoiesc. Băsescu ar face orice să rămână EL la putere, pentru că îi arde cămașa în spinare.
3.      PSD va trebui să facă același lucru, dacă vrea să rămână în cărți. Dacă nu, va intra în oala PDL și vor fierbe în suc propriu până se va evapora ciorba.
4.      Nu ar fi exclus ca gestul să fie imitat de unii membri PDL care vor realiza că s-a înfundat drumul și că rămânerea în barca PDL înseamnă sinucidere. Întrebarea care se pune , este cum va reacționa PNL, dacă îi va primi sau îi va considera traseiști politici. Aceeași întrebare se pune și vizavi de opinia publică și media. Cum vor privi și vor primi aceste debarcări ?
5.      Nu ar fi exclus ca gestul lor să fie urmat și de UDMR care este un partid ce poate dispărea de pe tabla de șah a politicii dacă rămâne agățat de PDL până la alegeri. Fruntașii UDMR sunt politicieni versați, cu stofă și au știut întotdeauna să se păstreze în cărți. Sunt conștienți că la următoarele alegeri nu mai au șase să prindă locul la guvernare , mai ales prin prisma protestelor și deșteptarea conștiinței românilor. Doar o eventuală înțelegere cu opoziția îi mai poate salva în condițiile în care chiar electoratul maghiar se manifestă pe străzi.
6.      Aș îndrăzni să supralicitez și să mă întreb dacă gestul PNL nu va trece cumva Tisa și va molipsi și opoziția de la Budapesta?Nimic nu este exclus.
Ce riscă opoziția dacă demisionează? Nimic. Nimic în plan politic. Doar în plan.. personal sau al   intereselor de afaceri. Ar pierde locurile prin AGA, influențele, unele poziții privilegiate și imunitatea parlamentară, care pentru unii chiar este o pierdere. Și ar mai pierde dreptul de a face parte din comisiile de supraveghere a alegerilor, calitate care se acordă doar partidelor parlamentare. Merită gestul lor acest risc ? Asta este o întrebare la care ei pot răspunde și vom vedea acest lucru după ce vor anunța oficial decizia. Probabil că aceasta este luată, dar se așteaptă și decizia PSD, pentru a se anunța în cadrul Alianței.Oricum, dacă prin absurd, nu vor fi alegeri anticipate , ci doar parțiale la care bineînțeles opoziția nu va participa, la alegerile din toamnă, sau când vor avea loc cele normale, PNL sau USL va câștiga la pas.
Ce va face PDL?  Va intra în vrie. Deja a intrat imediat după anunțul lui Antonescu, chiar dacă punctul de vedere oficial exprimat  a fost că au intrat în ședință pentru a discuta înlocuirea lui Bakonschi. Băsescu, și nu PDL caută soluții. Deși era la curent cu afirmațiile lui Crin de acum câteva luni, abia acum realizează că acesta nu a glumit. Băsescu știe că salvarea lui este căderea guvernului. Și asta ar putea fi acum mișcarea pe care o poate face pentru a preveni anticipatele. Dacă este destul de rapid să anunțe demiterea lui Boc până la anunțul oficial al demisiei PNL, va mai lungi boala și va amâna anticipatele. Este logic că PNL nu mai poate demisiona dacă guvernul este demis. Practic acum putem spune ca asistăm la un concurs al demisiilor. Cine anunță primul, câștigă. Băsescu câștigă  timp dacă anunță primul demiterea guvernului Boc, PNL obține  anticipatele dacă anunță primul demisia din parlament.  
Peste toate astea, întreaga media va exploda în urma declarației de sprijin a manifestațiilor de protest  făcută public de  tânărul locotenent Alexandru Gheorghe al cărui nume  va face să curgă de acum multă cerneală. Gestul său va fi dezbătut, consecințele analizate, soarta sa se va schimba radical. Nu mă lansez în speculații, ca fost militar știu foarte bine ce a greșit, și bănuiesc că greșelile lui vor fi mult amplificate de minister, domnul Frățilă, ca un purtător de cuvânt amator deja a avut o primă intervenție de toată jena, dând cu bățul în baltă, dar despre asta un alt articol. Având în vedere toate aceste aspecte, este deosebit de interesant cum va decurge mitingul militarilor rezerviști din data de 24.01.2012.Nu este exclus ca să vedem mai multă lume decât la mitingul PNL de acum câteva zile. Sper ca cei din conducerea sindicatului să dea dovadă de maturitate și să nu încerce să speculeze nemeritat evenimentele din ultimele zile, pentru că s-ar face de râs iar gesturile ultimelor zile inclusiv cel al locotenentului, merită respect  și maturitate.  
Între timp Guvernul Boc amână implementarea taxei de înmatriculare și mituiește revoluționarii. Încet încet se separă grâul de neghină

duminică, 22 ianuarie 2012

Mitingul rezerviştilor din Craiova, un alt mesaj

Sâmbătă, 21.01.2012 la Craiova a avut loc primul miting autorizat al unui sindicat, după declanşarea protestelor  din Piaţa Universităţii şi primul pe anul 2012. Sindicatul militarilor în rezervă, un sindicat care în Craiova numără cam 800 de militari rezervişti a avut curajul să ceară autorizaţie de organizare şi să se manifeste vizavi de protestele care au cuprins întreaga ţară. După mitingul organizat de PNL în Bucureşti acesta este al doilea miting autorizat, asumat şi dus la capăt fără incidente.
La miting, care a început cu un marş având ca punct de plecare Clubul Electroputere şi punct terminus Piaţa Prefecturii, au participat după aprecieri unanime în jur de 1000 de oameni, din care jumătate rezervişti militari. Spun din primele rânduri că a fost un miting paşnic, decent fără nici un incident cât de mic, deşi participanţii au fost de toate categoriile şi aproape toate partidele. În traseul lor de marş, demonstranţii au trecut pe lângă o biserică, unde au făcut o haltă , ca să folosesc un termen consacrat marşurilor militare pentru a se ruga pentru binele acestei naţii. Au rostit tatăl nostru odată cu Învăţătoarea Noastră, doamna Cristiana Anghel, primul membru de onoare al sindicatului, cea care a dat prima lecţie de demnitate prin protestul fără egal de acum mai bine de un an .
Ce a avut deosebit acest miting ?
1.       Organizarea fără cusur;
2.       Diversitate ca participare, omogenitate ca manifestare;
3.       Cuvântul de ordine a fost respectul ;
La miting, după cum am spus au participat nu numai militarii rezervişti, jumătate din participanţi nu făceau parte  din sindicat, reprezentau populaţia Craiovei. Deşi invitate să participe şi alte sindicate, nici unul nu a dorit să îşi treacă numele printre organizatori. Nu comentez refuzul  şi nici nu interpretez sau insinuez o eventuală motivaţie. Singurul sindicat care şi-a făcut publică prezenţa la manifestaţie, în piaţa prefecturii, a fost sindicatul din învăţământ.
Dar ceea ce a fost cu adevărat nou şi merită evidenţiat la acest miting este ideea care a fost menţionată încă din primul minut al manifestaţiei şi trecut de asemenea în obiectivele mişcării de protest, şi anume faptul că MITINGUL NU S-A DORIT UN MITING AL REZERVIŞTILOR  PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR LOR CI O TRIBUNĂ A DEMOCRAŢIEI , O POSIBILITATE ŞI INVITAŢIE ADRESATĂ ÎNTREGII SOCIETĂŢI, DE A ÎŞI MANIFESTA OPINIILE INDIFERENT DE ORIENTAREA SAU CULOAREA POLITICĂ, ORGANIZAŢUIA DIN CARE FACE PARTE, NEMULŢUMIRILE PE CARE LE ARE. Aceeaşi idee a reieşit şi din cuvântul doamnei Cristiana Anghel.  Au fost invitaţi să ia cuvântul toţi cei care au dorit să spună ceva , şi au fost ascultaţi  cu respect chiar dacă în alte părţi , la alte proteste, unii oameni politici nu au fost acceptaţi nici ca apariţie. Este o lecţie de democraţie pe care Craiova, rezerviştii din Craiova o dau protestanţilor din întreaga ţară,  o invitaţie la înţelepciune şi realism, o eventuală soluţie la ieşirea din dilema cetăţeanului turmentat.



Îndemnul adresat de preşedintele filialei din Craiova a SCMD, de a căuta împreună soluţii, de a da voie tuturor să se exprime, de a realiza o purificare a societăţii incluzând aici partidele politice fără de care nu poate exista o viaţă politică, a găsit ecou şi manifestanţii au ascultat cu acelaşi respect şi înţelegere atât cuvintele reprezentanţilor sindicatului, generali , colonei sau subofiţeri, cât şi ale reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ, ale studenţilor sau partidelor politice, PSD, PNL SAU PC. Au fost invitaţi să ia cuvântul chiar şi membri ai PDL dacă s-ar fi găsit printre demonstranţi şi sunt convins că ar fi fost ascultaţi cu aceeaşi linişte, chiar dacă nu cu aceeaşi plăcere, dar ar fi fost respectaţi ca orice vorbitor. Aceasta este lecţia pe care Rezerviştii Craioveni fie ei Militari, Poliţişti,  sau SRI-şti o predau protestanţilor din întreaga ţară.
 

Cuvântul domnului Senator Mario Oprea- nici nu mai nominalizez partidul, e lipsit de importanţă- arată că mesajul sindicatului este perceput şi de oameni din actuala clasă politică, care cel puţin conform declaraţiei au înţeles că acest popor nu mai admite şi nu mai doreşte să fie condus de politicieni vânduţi propriilor interese, şi că a venit timpul ca partidele politice, dacă doresc să mai fie acceptate şi apoi votate, trebuie să treacă la curăţenie şi să schimbe atitudinea faţă de alegători, că e necesară o schimbare de mentalitate. Protestele care au loc în ţară, primirile de care au avut parte politicienii în Piaţa Universităţii unele mesaje –nu cele care rămâneau în picioare şi după trecerea în forţă a jandarmilor - transmise oral sau scris clasei politice din România au fost –dacă este să ne luăm după spusele domnului senator - înţelese de unii oameni politici.

Toţi strigă peste tot UNITATE, dar nimeni nu o doreşte cu adevărat, toţi trag precum în fabula cu racul broasca şi ştiuca în câte o direcţie, iar sacul rămâne pe,loc, pe scaunul din Cotroceni, pentru că oamenii sunt manipulaţi diabolic. Este adevărat că toate partidele politice sunt îmbâcsite de corupţi şi interese meschine, dar nu pot fi desfiinţate acum. Cine îmi garantează acum că un nou partid nu va fi căpuşat de alţi indivizi veroşi, dornici de răzbunare şi înavuţire, care vor avea în plus faţă de cei deja existenţi doar o foame teribilă şi o lipsă de experienţă care nu e de nici un ajutor stării economice şi politice actuale. Soluţia ar fi o curăţenie şi o primenire în rândul partidelor existente iar cel care va reuşi să o facă într-un mod cât mai real şi mai credibil, va avea de câştigat la alegeri. Sunt binevenite şi eventuale partide noi, dar vor avea handicapul dar poate şi avantajul necunoscutului. Cred că alegătorul din 2012 nu va mai vota ca orbul.
De aceea este urgent necesar ca partidele politice să înceapă curăţenia în interior, pentru a recâştiga încrederea şi respectul societăţii. Nu se poate vorbi de anticipate, nu se poate vorbi de apropierea de societate până nu apar primele semne ale purificării morale a partidelor politice. Cel care va înţelege şi va începe acest lucru primul, va avea numai de câştigat. Acesta cred că este mesajul sindicaliştilor militari din Craiova. Unitate, moralitate, respect, toleranţă faţă de ceilalţi membri de dialog, dar şi toleranţă ZERO faţă de corupţie, minciună, dictatură, trădare, manipulare.

Un amănunt nu lipsit de importanţă: Românii din diaspora se manifestă din ce în ce mai mult împotriva dictaturii Băsescu. Ce este de remarcat este vârsta acestora. SUNT  TINERI IAR ASTA SPUNE CĂ DACĂ BĂSESCU MAI ARE TOTUŞI PREZENT, NU MAI ARE NICI UN VIITOR.
După Anglia, Franţa, Danemarca, Portugalia, Spania,tinerii din Canada protestează. http://www.zigzag-online.ro/index.php?page=vezi_articol&idArticol=1323&titlu=Miting+Montreal#.Txrmj0RN8SZ.facebook
AVEM UN VIITOR, MERITĂ SĂ LUPTĂM PENTRU EL!

Craiovenii au mai arătat că şi mitingurile au frumuseţea loc .

joi, 19 ianuarie 2012

România între lasitatea căpitanului, nesimţirea secundului şi abuzul matelotului

     Se spune că situaţiile extreme duc la reacţii extreme, sau că situaţiile dificile scot din om ceea ce nici el nu ştia că posedă.
De o săptămână  lumea demonstrează la Universitate şi în ţară. De o săptămână  România nu mai are preşedinte. Preşedintele ţării nu mai există pentru români, preşedintele tării stă ascuns de parcă Planeta Nibiru se apropie de Cotroceni şi s-a ascuns în subteranele aeroportului din Denver. De o săptămână preşedintele tării ne arată latura lasă a personalităţii sale. Nu numai că nu apare în mulţime, nici nu ar fi recomandabil, dar nici măcar pe ecranele tv nu mai apare. Mă întreb, cum se manifesta marinarul Băsescu pe furtună când era căpitan de vas . Se ascundea în cabina căpitanului şi îşi trimitea secundul pe punte la timonă? După cum reacţionează acuma, cred că aşa proceda. Nimic nu este mai vrednic de dispreţ pentru un căpitan de vas decât laşitatea. Laşitate pe care marinarul o probează din plin prin lipsa oricărei reacţii, ca şi cum ceea ce se întâmpla acuma în ţară nu se întâmplă pe vasul său. Unde este căpitanul ăla şmecher care şi-a pus subordonatul să îl urce în spinare pe scări pentru că nu mergea liftul? Unde este preşedintele care lovea un copil dar nu cu pumnul, pentru că o fi spus el ceva? Mai mult de atâta nu poate face căpitanul? Vai de ea ţară dacă a ajuns să fie condusă de un laş şi dacă acest laş mai rămâne la timonă.
Şi cum o altă vorbă spune “cum e turcul şi pistolul,” actul marinarului nu este stingher.  Curtea Constituţională trebuia să se exprime vizavi de constituţionalitatea comasării alegerilor. Dacă nu ar fi izbucnit protestele, azi am fi avut un aviz favorabuil alegerilor comasate. Cum însă lumea se mişcă pe o direcţie periculoasă, domnii şi doamnele din forul sus amintit sunt în mare dilemă. Ce răspuns să dea atâta timp cât nu ştiu cine va învinge ? Dacă ei dau aviz favorabil şi pică guvernul, cum scot cămaşa? Dacă dau aviz negativ şi protestatarii pierd, îi jupoaie recent dispărutul. Aşa că au decis oamenii să facă precum căpitanul. Au amânat răspunsul, ca şi cum conştiinţa nu putea să decidă singură şi are nevoie de lămurirea situaţiei. Ce ne mai miră? Cum e turcul şi pistoalele. Membrii Curţii  Constituţionale pot fi lejer învinuiţi de întreţinerea tensiunilor sociale, atâta timp cât prelungesc decizia privind alegerile, în condiiţiile în care acest subiect constituie unul din subiectele protestelor de stradă. Şi de acelaşi lucru pot fi învinuiţi şi premierul  şi preşedintele care refuză discuţiile cu demonstranţii şi chiar abordarea subiectului.
Secundul, după manevra cu Piaţa Unirii, a scos capul, nu din responsabilitate ci pentru că aşa a primit ordin , “ Du-te tu, bă secundule, că pe mine mă pufneşte râsul “. Şi a ieşit mai întâi timid, apoi din ce în ce mai curajos şi acuma cu nesimţire invită la dialog. Pe  cine ? Pe protestatari? Nuuuuuuuuuuuuu, ce treabă are el cu protestele ? El vrea dialog cu opoziţia care pe de o parte a spus că nu are nici un amestec în protestele din ţară, pe de altă parte merge la dialog în locul protestatarilor. Ca şi cum cineva i-ar fi mandatat pe ei să le negocieze sau poarte interesele. Nici nu ştiu ce mi se pare mai aiurea. În plus, dialogul va fi un dialog al surzilor. Boc nu vrea să audă de demisie, opoziţia nu vrea să audă de compromisuri, şi ambele părţi nu vor să ştie nimic despre ce strigă lumea  în stradă. Toţi se fac că nu aud nimic despre schimbarea preşedintelui şi primenirea clasei politice. Mi se pare o nesimţire să chemi la dialog dar un dialog la care să discuţi numai ce vrei tu, un dialog care ştii  bine că nu va duce nicăieri, dar îţi oferă posibilitatea să afirmi că ai avut toată disponibilitatea , dar nu ai avut cu cine dialoga. NU DOMNULE BOC, NU DUMNEATA  CI POPORUL, NU ARE CU CINE DISCUTA. PRIM A ZI DE  IEŞIRE ÎN STRADĂ A FOST O INVITAŢIE LA DIALOG LANSATĂ DE POPULAŢIE, DAR DUMNEATA AI STAT ASCUNS 5 ZILE, PÂNĂ CE ELEMENTELE SPECIALIZATE ÎN DIVERSIUNE , AU CREAT MOMENTUL PIAŢA UNIRII.
 Pe lângă laşitate şi nesimţire, românul mai are parte de abuzuri. Abuzuri grave, săvârşite de jandarmi sub comanda unor şefi aserviţi, promovaţi şi avansaţi pe criterii de servilism, nepotism şi pupirism. Ceea ce se întâmplă acuma cu demonstranţii din partea jandarmilor este un abuz fără margini. Oameni reţinuţi, amprentaţi, bătuţi, loviţi, percheziţionaţi, capete sparte , picioare rupte, jurnalişti agresaţi, studenţi opriţi să se deplaseze acolo unde doreau, oameni daţi jos din tren, firme de transport ameninţate cu retragerea licenţei, femei bătute, nimic nu scapă dulăilor. Şi deşi aceste abuzuri sunt evidente, apar pe toate posturile de televizune, mai marii lor nu iau nici o măsură, domnul Boc anunţă că aceste fapte vor fi cercetate după terminarea protestelor. Păi cum domnule Boc, actele de violenţă şi abuzurile sunt anchetate după terminarea protestelor, dar scandările demonstranţilor şi prezenţa la proteste sunt taxate pe loc ? Asta e discriminare domnule prim ministru. Măsurile trebuiesc luate în acelaşi fel în acelaşi timp de amble părţi, astfel se va crea o disproporţie discriminatorie. Dar cum interesul dumneavaoastră este să intimidaţi şi să culpabilizaţi protestanţii nimic nu mă mai miră.
Nu mă miră nici faptul că la fel ca şi în 90 aţi început să prezentaţi şi să introduceţi acte de violenţă, aspecte reprobabile, elemente antisociale, care să puncteze demonstraţiile pentru a justifica şi legitima intervenţiile şi măsurile puterii.
 Aşa au apărut violenţele, aşa au apărut drogaţii, aşa a apărut câte o pancardă care cere legalizarea consumului de marijuana, aşa vor apărea fel de fel de acte care mai de care mai ilegale care să ducă la interzicerea oricăror manifestaţii.Dacă cel care cerea legalizarea marijuanei, este sau nu infiltrat nici nu mai contează. Dacă ne gândim că anul trecut odrasla prezidenţială se manifesta public  pentru consumul etnobotanicelor, de ce se prezintă acuma ca un act anormal cererea unui individ care vrea să legalizeze consumul de marijuana ? Este un simplu caz de gusturi, unora le plac etnobotanicele sau Sida, altora marijuana. Care ar fi problema ? Dar dacă am ajuns ca 3 şefi de direcţii sau unităţi ale jandarmeriei să fie introduşi  “la bătaie” în seara cea mai fierbinte,iar coloneii să semneze procese verbale de contravenţie, atunci mă întreb, are cineva interes să decapiteze jandarmeria română, este criză de luptători încât generalii  şi coloneii au fost trimiţi în linia întâi, şefii jandarmeriei sunt prea zeloşi şi vor să se afirme în faţa celor care i-au promovat sau nu au încredere în proprii subordonaţi şi au ieşit pe teren pentru a se asigura că li se execută ordinele ad literam şi nu îşi pierd funcţiile ? Eu personal cred în ultimele două variante . Şi mai cred că toată conducerea jandarmeriei trebuie decapitată. La propriu căci  slavă domnului, pedeapsa capitală a fost abolită.
Dar abuzul cel mai mare este nu agresarea unor oameni pe stradă, ci amprentarea şi fabricarea de dosare unor oameni nevinovaţi care vor rămâne astfel în evidenţa poliţiei şi vor trage toată viaţa fără a şti măcar de ce nu li s-a aprobat o viză pentru a-şi vizita copii în SUA, sau nu au fost acceptaţi în urma unui interviu, sau băncile nu le acordă împrumut. Aceşti oameni vor purta fără a şti măcar de ce şi de când un stigmat, o etichetă care îi va urmări şi le va sta în calea evoluţiei. ACESTOR OAMENI LI SE FURĂ IDENTITATEA ŞI LI SE CREAZĂ UNA FALSĂ DE CARE EI HABAR NU AU! Aceşti oameni vor fi proscrişi pe viaţă fără a avea altă vină decât că au trecut odată într-o seară pe lângă un jandarm cu hormonii răsculaţi care s-a gândit să se răzbune că a fost luat de lângă familie pentru nişte ciumpalaci.
Şi mai e un aspect despre care nu se spune nimic. Oamenii sunt identificaţi, ridicaţi, bătuţi, agresaţi, abuzaţi, de oameni mascaţi, fără nici o posibilitate de a identifica pe cei care fac abuz de putere. Cine îmi garantează mie că în spatele acelor căşti nu se află cei care au aruncat cu pietre în Piaţa Unirii, sau firma aceea privată care amenda în goana calului pe cei care parcau neregulamentar, fără a avea dreptul legal să o facă? Cine îmi garantează mie că cei care mă bat cu atâta ură, nu sunt criminali de drept comun, turnători, şuţi,angajaţi cu ora, care acum se răzbună pentru bătăile pe care le-au primit şi ei cândva ? Cum pot eu, cetăţean agresat să acţionez în instanţă o cască , un pulan şi un tub de spray lacrimogen ? Pe cine să reclam, pe Leonardo, pe Michelangelo,Donatello, sau Raphael ?Ce să spun în instanţă, că m-a bătut o ţestoasă ninja, sau Zorro? Statul poliţienesc al  laşului îşi protejează haidamacii chiar şi împotriva acţionării în instanţă, aşa cum şi parlamentarii au imunitate împotriva accidentelor de circulaţie soldate cu decese.
Asta este mizeria în care se scaldă România în aceste zile, asta oferă conducerea României cetăţenilor şi opiniei internaţionale, de care domnul Boc era îngrijorat. Ce va urma? Îmi e teamă să mă gândesc . Laşul, va recurge la cele mai inimaginabile metode , dezinformări, intoxicări, manevre, manipulări, pentru a pune capăt protestelor. Nimic nu va fi prea dur sau prea absurd pentru aşi atinge scopul. Dacă americanii au avut un Pearl Harbour, britanicii un Coventry, în România o Piaţa Unirii sau Piaţa Universităţii cu oarece victime ar fi mizilic pentru atingerea scopului final şi „salvarea statului de drept”.Ferească Dumnezeu să se ajungă până acolo, dar tare îmi e teamă că spre asta ne îndreptăm.
Lângă toate astea se adaugă reacţia unor oameni din presă mediatori, formatori de opinie, oameni politici. Unii se întreabă de ce să iasă lumea în stradă, şi de ce să ceară el oamenilor să vină în stradă. Păi domnule Ciumpalac ( folosesc acest termen pentru că îi aparţine) dacă mintea nu te ajută, îţi spun eu:   pentru că atâta vreme cât protestanţii vor fi de câteva sute, guvernul, preşedintele vor spune că numărul demonstranţilor nu este reprezentativ deci nu au de ce să dea curs cererilor lor, cu atât mai mult cu cât se insinuează tot  mai mult ideea că cei care protestează sunt ba suporteri, ba elemente antisociale, ba drogaţi, ba instigatori de partid. Iar aceste elemente vor fi introduse în număr din ce în ce mai mare până vor acoperi masa celor care au iniţiat aceste proteste. Sper că ciumpalacul a înteles acum de ce oamenii trebuie să iasă din starea de vegetaţie si să vină să protesteze paşnic, să înmulţească numărul celor care manifestă nemanipulaţi. Toţi cei care susţin că oamenii trebuie să stea liniştiţi, că FNI veghează, o fac cu un scop bine definit. Vor să păstreze protestele în anumite valori care să poată fi manipulate de unii sau alţii, dispersaţi repede, intimidaţi, dezamăgiţi, sau confiscaţi. Nici o televiziune nu prezintă dezinteresat evenimentele, fiecare o face în interesul părţii pe care o reprezintă. Dacă cineva are altă impresie se înşeală. Aşa că nu vă lăsaţi manipulaţi nici de unii nici de alţii.

marți, 17 ianuarie 2012

România în pragul unei noi revoluţii sau mineriade ?




A trecut mai bine de o săptămână de la izbucnirea demonstraţiilor cauzate de conflictul Băsescu Arafat şi lucrurile evoluează cum nimeni nu se gândea.
Nici Arafat nu gândea că demisia sa va crea atâta rumoare, nici Băsescu, că punerea la punct a unui doctoraş de provincie îi va ridica ţara în cap, după ce a făcuse cu românii cam tot ce au vrut muşchii lui şi ai  Elenei. Cine îşi putea închipui că o amărâtă de demisie va aprinde focul în Bucurşti şi în ţară ?
Aşa se întâmplă cand nu iei în seamă huiduielile de la Iaşi şi de peste tot din ţară, caschetele aruncate peste gard la Cotroceni, fotografiile arse pe locul fostului Golden Blitz şi multe multe alte semne care ar fi pus pe gânduri şi ar fi pus capăt batjocorii oricărui alt preşedinte de stat din Europa. Dar România sub aspectul ăsta încă nu e în Europa.
Acuma conducerea se întreabă mirată de ce se manifestă mujicul aşa pentru un amărât de doctoraş care nici măcar nu e român get beget, refuzând să accepte idea că ARAFAT A FOST OCAZIA ŞI NU CAUZA tuturor acestor manifestări şi că mujicul s-a săturat de el şi de TOATĂ CLASA POLITICĂ , iar protestele de acuma sunt rezultatul a peste 20 de ani de speranţă şi încredere, trădate de toţi cei care au trecut prin fotoliile de parlamentari, primari, prefecţi, demnitari.
Acuma, după 4 zile de proteste în Bucureşti, premierul , după înscenarea din data de 14 noaptea, când au fost aduşi în ajutor toţi dezaxaţii pe care îi cunoştea şi controla puterea, pentru a comite acte de violenţă şi a da astfel motiv jandarmilor să intervină şi guvernanţilor să iasă pe post şi să condamne  demonstraţiile, iar apoi chiar să poată lua măsuri mai drastice, mergând până la instituirea stării de asediu, lumea politică începe să scoata capul uşor uşor de la cutie.
Cei care au făcut-o mai devreme şi au încercat să câştige capital politic şi simpaţie au fost repede trimişi acasă. Nu cred că domnul Diaconescu sau Columbeanu, sau chiar Ponta vor mai avea curajul prea devreme să iasă în faţa mulţimii. Au încercat şi ei marea cu sarea, crezand că românul este tot cel din 89 sau de la mineriade şi mai poate fi păcălit. S.au ars.
Spuneam de înscenarea din data de 14 şi nu cred că mai are cineva vreun dubiu că tinerii din Piaţa Unirii sunt altceva decât forţe de manevră ale autorităţilor folosite pentru a legitima măsurile în forţă asupra demonstranţilor paşnici. Şi asta nu e totul. De acuma încolo, aceste cozi de topor vor fi folosite nu separate, ci vor fi amestecate printre demonstranţi, vor acţiona din mijlocul lor pentru a arăta că nu numai suporterii se dedau la acte de violenţă ci şi demonstranţii paşnici. Guvernul nu se va da în lături de la nimic pentru a discredita această mişcare şi pentru a o prezenta drept o activitate ilegală, în faţa  tării şi a opiniei publice internaţionale. Ba, domnul Boc mai are şi tupeul să vorbească de imaginea României .
Că ceea ce am scris mai sus este adevărat, o dovedesc faptele:
1.       Media anunţă cu ore înainte că se apropie de Piaţa Universităţii două grupuri, unul de studenţi din Grozăveşti, paşnici care vor să se alăture demonstranţilor, şi un alt grup dinspre Piaţa Unirii format din tineri mascaţi , violenţi, CARE SCOTEAU PIETRE DIN PAVAJ ŞI DISTRUGEU. Ce face jandarmeria ?Păi îşi trimite forţele în întâmpinarea studenţilor şi îi opreşte de a veni  în Piaţa Universităţii şi lasă drum liber huliganilor tocmiţi pentru a ajunje în faţa camerelor de luat vederi şi a arăta lumii ceea ce trebuia să vadă, că demonstraţia a degenerat, că demonstranţii sunt violenţi deci jandarmii şi guvernul pot lua orice măsuri.
2.       În primele zile de demonstraţii, au fost arestaţi cam 250 de oameni care manifestau paşnic. În ziua în care se sparg magazine, se incendiază maşini, se aruncă cu pietre este arestată O SINGURĂ PERSOANĂ din rândul acelor huligani dar alte câteva sute din rândul manifestanţilor paşnici, inclusiv oameni nevinovaţi, fără nici o legătură cu demonstraţiile,  care circulau pe stradă la 1 km depărtare de locul incidentelor.
3.       Jandarmeria raportează că deţine informaţii clare cum că în rândul demonstranţilor se află membri turbulenţi ai unor galerii de fotbal, persoane cunoscute ca violente, cu dosare şi interdictii de a participa la manifestaţii sportive, dar surpriză, nici o astfel de persoană nu este reperată de jandarmi, nu este prezentată ca fiind identificată, deşi ele există şi sunt surprinse de presă. Cazul lui Elias Bucurică este elocvent.
4.       Unii reporteri sunt loviţi cu pietre, bătuţi de “demonstranţI” împotriva oricărei logici, pentru că aceştia se aflau în mijlocul demonstranţilor pentru a le prezenta pe post protestele. În mod normal aceste acte ar fi fără nici o logică. Totul are logică însă dacă observăm că cei loviţi aparţin unei televiziuni “dragi” puterii. Acuma e clar cine şi de ce a lovit aceşti jurnalişti.
5.       Sunt arestaţi oameni nevinovaţi, sunt bătuţi, amprentaţi,fotografiaţi şi introduşi în baza de date a poliţiei şi jandarmeriei, ca turbulenţi, deşi ei nu au comis nici un act de violenţă, iar la următoarele demonstraţii, când vor fi săltaţi, jandarmii vor spune că au procedat corect, acei oameni erau în baza lor de date. Şi uite aşa se câştigă pe două planuri: se formează o bază de date cu cei ce nu iubesc conducerea şi se descurajează manifestaţiile paşnice ale celor nemulţumiţi.
6.       Oameni din alte judeţe ale ţării au fost opriţi în gări de poliţia TF sau pe drumuri, în încercarea de a se deplasa la Bucureşti pentru a participa la demostraţii. Aceasta este o gravă încălcare a dreptului de circulaţie a cetăţenilor.
Toate acestea sunt fapte care puse cap la cap demonstrază o tactică şi o procedură bine gândite, bine puse la punct şi bine  îndeplinite,care să dea legitimitate intervenţiei în forţă a autorităţilor şi să justifice luarea altor măsuri de interzicere a unor drepturi, mergând până la interzicerea oricăror întruniri sau deplasarea pe stradă de la o anumită oră. Asta se va întâmpla, aici se va ajunge  dacă oemanii vor continua să demostreze. Vor fi noi provocări, vor fi noi incidente, nu este exclus să se lase cu acţiuni mult mai grave. Că puterea este la baza tuturor acestor acte, o dovedeşte faptul că deşi aceste fapte sunt de acuma cunoscute, deşi intervenţia jandarmilor la Piaţa Unirii a fost sub orice critică, deşi abuzurile comise asupra unor oameni nevinovaţi mergând până la calcarea în picioare a demonstranţilor, lovirea acestora pe când se aflau căzuţi, fără nici o vină, existând dovezi clare, filmate, văzute de o ţară întreagă la tv, GUVERNUL NU S-A SESIZAT, NU A LUAT NICI O MĂSURĂ, NICI UN ŞEF DE LA INTERNE SAU JANDARMI NU A FOST SANCŢIONAT, SAU DEMIS. ACEST FAPT DOVEDEŞTE CĂ TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT A FOST DIN ORDINUL ŞI PE PLACUL PUTERII. Este déjà celebru cazul autobuzelor incendiate de poliţişti în 90, ca să poată spune cineva că asemenea practici nu există.
Şi au mai fost necesare aceste violenţe şi pentru a da posibilitatea oficialilor să iasă pe post  să se exprime. Erau şi ei conştienţi că nu pot sta ascunşi la nesfărşit dar nu puteau ieşi să blameze  o demonstraţie de protest paşnică.  Fără aceste violenţe, nu ar fi avut nici curajul, nici motivul să apară în faţa oamenilor. Acuma, după violenţe, pot să vorbească, statul este ameninţat. Au apărut drogaţii, seringile, sticlele de băutură, vor apărea corturile, şi vor îndrepta totul către o nouă mineriadă, poate golăniadă, sau suporteriadă, cine ştie. Bine “ canalizată” această nemulţumire a oamenilor poate fi folositoare pentru instituirea unei dictaturi şi mai drastice. Există forţe şi oameni pregătiţi, au experienţa mineriadelor,  ştiu ce au de făcut, sunt în stand-by.
Bineînţeles, în discursurile lor la viitoarele ieşiri pe post exponenţii puterii se vor referi la aceste violenţe pentru a blama întreaga mişcare, vor promite marea cu sarea, acuma déjà îl vor toţi pe Arafat înapoi ca specialist, de la ministrul sănătăţii până la prim ministru, se fac că nu înţeleg că NU ARAFAT ESTE CAUZA NEMULTUMIRILOR, CI ÎNTREAGA  LOR ACTIVITATE, BA MAI MULT CHIAR ÎNTREAGA CLASĂ POLITICĂ.
Aici intrâm déjà pe o zonă care din păcate va fi foarte periculoasă pentru oameni, pentru oamenii simpli, pentru cei nemanipulaţi.
Clasa politică, opoziţia la început s-a bucurat. Unii au încercat să intervină, alţii au stat în banca lor. Dar opoziţia s-a bucurat, pentru că uite, e posibil ca Băsescu să cadă fără ca ei să mişte un deget. Dar, întotdeauna există un dar, situaţia devine albastră şi pentru opoziţie, pentru că tot mai mulţi oameni îşi exprimă opinia că s-au săturat de actuala clasă politică, toată şi că vor ca toţi să plece .Aşa ceva nu se poate  şi din acest moment, demonstraţia chiar “a degenerate”. Îmi e teamă de o lucrare comună a tuturor celor ameninţaţi, pentru că aşa cum au fost în stare să  se pună de acord când şi-au votat legi şi salarii, pensii şi privilegii, imunităţi şi NUP, tot aşa se vor uni şi în faţa pericolului comun, acela de a-şi pierde fotoliile de piele.
Încep să se convingă tot mai mulţi că dacă mâine ar fi alegeri, mai mult de jumătate din actualii parlamentari nu s-ar mai regăsi la viitoarea legislatură, că toţi cei consacraţi vor fi măturaţi. Asta nu e pe placul nimănui, de aceea din acest moment, manifestaţiile devin periculoase pentru „statul român”.
Ce va urma ?
Opoziţia va scoate capul, vor veni tot mai mulţi oameni de partid în rândul demonstranţilor,până îi vor depăşi numeric, vor începe să se manifeste, vor apărea emanaţi şi emanaţii, se vor cere şi vor fi scoase pe piaţă seturi de doleanţe, propuneri, apeluri, proclamaţii, care mai de care mai populare şi toate vor cere realizarea consensului naţional, alegeri anticipate  libere, dialog între putere şi opoziţie. Se va încerca o curăţire a partidelor, aşa de ochii lumii, pentru a le adormi vigilenţa şi uite aşa vom intra într-o nouă epocă glorioasă cu aceleaşi partide, aceiaşi oameni.
Sindicatele,bine instruite de partide, vor intra şi ele în scenă, vor iniţia dialoguri, vor fi mari proteste, se va aduna multă lume, foarte multă, sindicalişti şi membri de partid, care vor avea revendicări,programe, vor negocia, vor acoperi zumzetul celor câteva mii de disperaţi curaţi şi cinstiţi care manifestă de câteva zile şi aşa, şi această minirevoluţie va fi furată.
Am observat că unii reporteri, bine „intenţionaţi”au început să pună deja întrebări, de genul „dacă va cădea Băsescu, pe cine vei alege”tocmai pentru a demonstra că oamenii de fapt nu ştiu ce vor, nu sunt organizaţi, deci această mişcare nu va duce nicăieri. Şi televiziunea respectivă nu era pro Băsescu.
TOŢI UITĂ ÎNSĂ CĂ ACEASTĂ MIŞCARE, CHIAR AŞA SUBŢIRE NUMERIC, REPREZINTĂ DISPERAREA ŞI NEMULŢUMIRILE TUTUROR, CHIAR ŞI ALE CELOR LAŞI, FRICOŞI, BUGETARI SAU ANGAJAŢI ÎN SISTEMUL PRIVAT, CARE DIN LIPSĂ DE TIMP SAU DIN TEAMĂ SAU PENTRU CĂ PUR ŞI SIMPLU NU CRED CĂ SE POATE FACE CEVA, STAU ACASĂ ŞI PRIVESC LA TELEVIZOR,  SPERÂND.
Cine va învinge? Îmi e teamă că tot clasa politică. Dar oricare ar fi rezultatul final, nici clasa politică nu va rămâne aşa cum este acum. Nici un partid nu se va mai simţi în siguranţă, şi îmi e teamă că ÎN ACEST MOMENT NICI UN PARTID POLITIC NU DOREŞTE SĂ VINĂ LA PUTERE. Toţi ar vrea să conducă ceilalţi dar să aibă şi ei oarece ministere de stors. Cred că asta se va realiza până la urmă. Băsescu îl va sacrifica pe Boc, se va forma un guvern se tehnocraţi sau de uniune naţională şi uite aşa toată lumea va fi mulţumită. Toată lumea politică.
 Asta dacă nu cumva apare un Tudor Vladimirescu, sau un Bălcescu, un om care să aibă şi mintea şi dorinţa şi sprijinul celor nemulţumiţi, de a schimba fanarihoţii din România.