marți, 28 februarie 2012

Meleşcanu a ieşit sau a intrat sub acoperire?



Supărare mare în PNL. Domnul Meleşcanu a acceptat ciolanul oferit de persoana extraordinară de la Cotroceni. Dacă va fi sau nu acceptat deja nu mai contează. Nu m-ar mira să nici nu fie numit, şi să fie numit domnul Moldoveanu. Oricum scopul a fost atins, Meleşcanu a trădat, maurul poate să moară. Din acest moment  nu mai contează dacă Meleşcanu va fi sau nu numit. Aparent, Meleşcanu a ieşit de sub acoperire.
Toate posturile TV discută acuma evenimentul, unii se miră, alţii fierb, unii se bucură, alţii sunt trişti. Unii se întreabă de ce a acceptat Meleşcanu altii de ce nu a informat totuşi PNL despre intenţiile sale şi i-a pus în această situaţie.
Ei bine, hai să vedem care e situaţia la rece, logic, fără patimă :
1.       Blaga  anunţă că Meleşcanu este  preferatul lui Băsescu pentru funcţia de şef al SIE. Lovitură de ciocan (conform declaraţiilor) pentru conducerea PNL. Se pare că domnul Antonescu nu era la curent cu discuţiile purtate între Băsescu şi Meleşcanu.
2.       Meleşcanu acceptă nominalizarea şi îşi anunţă autosuspendarea din partid.
3.       Crin Antonescu anunţă imediat că domnul Meleşcanu va fi exclus din partid.
Bun . Acum să vedem care sunt problemele.
La punctul 1 lumea discută modul în care a fost anunţată nominalizarea şi îl găsesc vinovat pe Meleşcanu  că nu l-a înştiinţat pe Antonescu, sau mă rog, partidul, cu privire la discuţii. Majoritatea comentatorilor îi reproşează lui Meleşcanu doar atâta. Problema acceptării ciolanului este tratată cu înţelegere de către oamenii politici şi analişti, că doar suntem în România şi nimeni nu se miră sau nu găseşte ceva anormal în acceptarea unui ciolan indiferent de unde ar veni. Ba, unii chiar susţin că este explicabil, Meleşcanu este la sfârşit de carieră şi este normal să vrea sa o încheie şi el en fanfare.De parcă funcţia de  ministru de externe era o ruşine, iar acceptarea unui ciolan şi trecerea în tabăra inamicului este un mod de a ieşi onorabil din viaţa politică. De parcă vine sfârşitul lumii şi îl prinde pe Meleşcanu fărăr funcţie în stat. Gogoşi.  Dacă Antonescu ştia sau nu asta ştie numai el şi Meleşcanu. Conform declaraţiilor, se pare că nu ştia.
La punctul 2, se discută pe tema atragerii lui Meleşcanu în barca Cotroceană. Se pune întrebarea  dacă este ceva de moment, tentaţia ciolanului, sau Meleşcanu este de mai mult timp sub timona lui Băsescu şi acum s-a folosit momentul sau acum a fost convins să iasă la suprafaţă?Deci una din întrebări este dacă a fost conservă, sau este o racolare de conjunctură. Daca a fost conservă, se pune întrebarea de când. Dacă este ceva de moment se pune întrebarea de ce .
 Să fi fost tentat cu ciolanul pe fondul supărării că partidul nu i-a dat voie să concureze la Consiliul Judeţean Prahova ? Mi se pare subţire, nu ţine, pentru că oricum avea propusă funcţia de ministru de externe într-un guvern USL. Vor fi voci care vor spune că a preferat vrabia din mână în locul ciorii din gard, dar dacă ne gândim că în mod cert vrabia din mână nu va ţine mai mult de un an, mi se pare aiurea şi nu cred că diplomatul Meleşcanu este atât de lipsit de judecată. Deci  nu cred că l-a atras ciolanul. Atunci ce putea fi? Să dorească atât de mult să aibă această funcţie indiferent cât timp ? De ce ? Pentru a-şi şterge urmele tuturor activităţilor diplomatice încă de pe vremea când era tinerel diplomat din 1966? Ar fi posibil, dacă luăm în calcul amestecul sau activitatea sa în investigarea cazului Marin Ceauşescu, asasinat la Viena.
Să fi fost şantajat tocmai cu datele privind cazul expus mai sus ? Foarte probabil. Adevărul nu îl va recunoaşte nimeni din cei ce îl ştiu, decât poate pe patul de moarte.
La punctul trei, cel legat de excluderea lui Meleşcanu şi  ieşirea acestuia de sub acoperire, sau cu alte cuvinte reactivarea sa ca om al lui Băsescu, şi aici sunt de discutat două aspecte.
Cert este faptul că Meleşcanu nu mai putea fi membru de partid atâta timp cât a acceptat nominalizarea. Nu îi dă voie legea. Deci excluderea sa din partid sau plecarea din partid indiferent sub ce formă, era necesară, iar Antonescu prin excludere nu a făcut altceva decât să îi dea undă verde la SIE. Cu sau fără excludere, plecarea lui Meleşcanu din partid era obligatorie, deci declaraţia lui Antonescu privind excluderea este fie o răbufnire de orgoliu inutilă, fie verde la semafor, fie .. un joc mai subtil, prin care Meleşcanu este plantat lăsându-l pe Băsescu să creadă că el e cel ce a câştigat. Nici asta nu este exclus. Este adevărat că odată cu plecarea lui Meleşcanu la SIE, PNL pierde un senator, un vot important şi chiar pe şeful comisiei pentru apărare. Dacă Meleşcanu este de partea lui Băsescu, situaţia este gravă, mai ales că nu e singurul caz. Să nu uităm că şi fostul şef al SIE, este tot un fost membru PNL, şi atunci ori Băsescu are o slăbiciune pentru  PNL-işti, ori urmăreşte cu dârzenie PNL şi îl slăbeşte prin toate mijloacele. Şi atenţie, jocul e abia la început. Domnule Antonescu, atenţie la coloana a 5-a. Mai ales că actualul prim ministru a cam trecut conform unor sondaje, pe locul 1 în preferinţele românilor. Sunt probleme mari în PNL, se pare că Antonescu nu îşi cunoaşte oamenii, se îmbată cu apă rece şi iată că unul din cei pe care conta într-un viitor guvern, îl lasă cu ochii în ploaie. Cine urmează?
Acum, ca o concluzie, observăm că Băsescu are stil, şi are atuuri cu care determină oamenii să sară din barca USL. Iată că într-un interval destul de scurt, USL pierde şefia Senatului şi acum şi a comisiei de Apărare din Senat. Dacă adăugăm şi divergenţele din cadrul USL, se prevăd lucruri interesante până la alegeri indiferent când vor avea loc.
Interesant este că odată cu plecarea lui Meleşcanu din Senat, se micşorează numărul necesar pentru cvorumul din Senat, de la 68, la 67, adică exact atât cât are acum puterea. Deci.. greva parlamentarilor USL devine inutilă. Are stil marinarul.
 Ca un supliment, adaug declaraţiile din seara asta a doi dintre liderii UDMR. Unul dintre ei, preşedinte de partid, Kelemen Hunor  spune –pentru cine are timp să creadă – că UDMR iese de la Guvernare dacă nu li se respectă cererile. Celălalt, cel mai echilibrat şi mai realist politician pe care îl are România la ora actuală, Frundo Gyorgy spune pentru PDL şi toţi cei interesaţi,  că UDMR a pierdut ocazia să iasă de la guvernare. Asta e politica românească.

duminică, 26 februarie 2012

Mioriţa - o baladă SIE ?


Miorita ne vorbeşte despre 3 ciobani carpatici
Unul dintre ei mai harnic, însă doi un pic apatici 
 Şi cum oile si capra sunt ovine si caprine
S-au gandit cei doi să moară, ţapul care-o ducea bine.

Uite-aşa din apatie s-a format nu doar balada  
Ci şi regula de aur care conduce grămada                               
Căci de-atunci la n..oi se spune : "cine-i harnic şi munceşte
Ori e  fraier, ori bolnav, ori întreg, dar o mierleşte."


 Dar mai nou la noi în stână s-a'ntâmplat recent să fie
 Un băiat mai Ungurean, ca-n baladă, şef la SIE
 Nu ştiu daca baciu-acesta era rudă cu ciobanu                 
 Dar se pare că acuma  va veni  şef  Moldoveanu.

Şi atunci, să moară capra, eu mă tot întreb de ieri
Dacă respectăm balada, după aceşti doi oieri,
Cine va mai fi Antenă, cine va prezenta Ştirea
Dacă va urma la SIE,  doamna G. Vrânceanu - Firea ?



vineri, 24 februarie 2012

Nu vreau sa fiu gropar

Pentru cei ce nu pot deschide prezentarea cu muzica , postez mai jos  si melodia de pe PP pentru ca merita ascultata .

 NU VREAU SA FIU GROPAR
Nu vreau sa fiu groparul unui neam
Nu vreau sa fiu călăul unei ţări
Nu vreau să stau şi să privesc pe geam
Cum suntem spulberaţi în patru zări.

Nu vreau sa tac, s-aştept şi să înghit
Vânzări batjocoriri şi nesimţire
Nu vreau să mai ascult  stereotip
Poveşti despre promisa fericire.

M-am săturat să tac şi să privesc
Călcâiul ce striveşte un gândac
Am glas să ţip şi să mă răzvrătesc
Am glas ca să vorbesc şi nu să tac.

Nu vreau să mă complic din plictiseală
Dar nici să fiu complice unor hoţi
Tăcerea ce ucide ca o boală
Ne face hoţi şi criminali pe toţi.

Nu vreau să lâncezesc o viaţă iar
Să mă cuprindă lenea  ca o moarte
Dacă va trebui să mor, atunci măcar
Să mor strigându-mi dorul de dreptate.

Nu vreau să tac, nu vreau să stau şi nici
Să mai aştept umil cu mâna-ntinsă 
Să vină vreun „0 seven agarici”
S-aprindă iar o candelă nestinsă.

M-am săturat să strâng şi să tot tac 
Nevoile, şi grijile şi dorul
Să fierb ca ciorba-n oală sub capac
La foc arzând cu încetinitorul.

Nu vreau, nu pot să mai suport
Atâta delăsare criminală
A celor ce vor tot, fără efort.
Nu vreau să mai bolborosesc în oală.

Nu vreau să fiu părtaş  al celor care
Îmi vând pământul şi mă vând pe mine
De astăzi mă ridic iar în picioare
Nu vreau să mai accept mersul pe vine.

Priviţi-mă, la cât  arăt de mic,
Eu mă aşez cu mult deasupra voastră
Căci eu de astăzi, iată, mă ridic
Şi nu mai stau pasiv lângă fereastră.

Căci nu mai vreau şi n-am să mai accept
Să fiu călău, secure şi gropar
Cât îmi va bate inima în piept
Voi fi copac semeţ, protestatar.


miercuri, 22 februarie 2012

UN ITALIAN CUM NU SUNT MULTI ROMÂNI

UN ROMÂN AZZURO!
     Câţi vi-l mai amintiţi ? Sunt convins că nimeni din cei care l-au ascultat  nu l-a putut uita. O voce cu adevărat frumoasă, un suflu şi un spirit neliniştit, o înfăţişare plăcută, un nume cu rezonanţe italieneşti, căruia puţini îi ştiam originea. Fac acuma o reparaţie în timp şi pentru ce nu au ştiut, vorbesc despre cel ce ne-a încântat sufletul cu muzica şi vocea sa. Destinul , întâmplarea, au jucat un rol hotărâtor în viaţa artistului.
Tatăl, Alberto, Italian a fost luat prizonier de ruşi şi repartizat în lagărul de la Plopeni. După ce a fost eliberat din lagăr, a ajuns în Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Maria Chirculescu  mama lui Evandro.Unul din prieteni, italian şi el, căsătorit cu sora Mariei, cănta la chitară. Împreună, unul la chitară, altul la voce  şi un alt amic tot italian la acordeon, au început să cânte, şi au ajuns să cânte în deschidere la Restaurantul Wilson  la spectacolele Mariei Tănase. Aşa a devenit tatăl lui Evandro, jumătate român. S-a căsătorit cu Maria în 1946. Apoi a fost nevoit să plece în Italia, dar soţia nu l-a putut însoţi neavând aprobările necesare, decât după un an . Apoi a apărut, la Roma, Evandro, un Romeno Romano.
Evandro a venit prima oară în România la 17 ani, în 1969.Apoi s-a întors în Italia a satisfăcut serviciul militar şi a revenit în România în 1973. A dat examen şi a intrat la facultate la Stomatologie şi pentru a nu lăsa numele Rosetti fără muzică, a început să cînte la Athene Palace, unde mai cânta şi Johnny Răducanu, care nu îl prea  înghiţea, pentru că câştiga mai bine. Mai târziu a aflat Johnny că Evandro era copilul lui Alberto, la ale cărui spectacole, Johnny copil fiind, mergea să asculte cum cîntă italienii . Aşa leagă Soarta destinele unor oameni.
Sorin Minghiat cu care a rămas prieten şi cu care colaborează şi acuma , când mai vine în ţară la spectacole, l-a introdus la Flacăra. Apropo de Flacăra, Evandro este cel care i-a pus prima oară chitara în mână lui Andrei Păunescu. Soarta a vrut ca acest ROMÂN- ITALIAN să fie legat de celebrităţi ale culturii române, iar  românii trebuie să-i  mulţumească. La cenaclul Flacăra i-a cunoscut pe Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Nicu Alifantis cu care a colaborat şi atunci şi mai târziu. De Doru Stânculescu îl leagă o prietenie deosebită, iar de Nicu Alifantis o prietenie şi o colaborare pe care eu personal o consider magistrală. Albumul "După melci" al lui Alifantis, pe care eu îl consider cel mai reuşit album al muzicii româneşti pop-folk din toate timpurile, chiar cu riscul de a fi contrazis este rodul unei colaborări a mai muţi muzicieni iar Evandro Rosetti are partea lui de contribuţie. Mie mi se pare cel mai complet, mai sensibil, şi mai reuşi poem musical, l-as compara cu albumul Hair. Muzica este sublimă, iar tragismul, tensiunea, sensibilitatea  din “ În care vorbele’s prefăcute” nu sunt  cu nimic mai  prejos decât cele din “Let the sunshine“ Recomand albumul tuturor celor care nu l-au ascultat. Nu se putea o simbioză mai reuşită între versurile marelui Ion Barbu şi muzică. Numai sufletul unor artişti de valoare putea găsi drumul spre versurile marelui poet.
Evadro Rosetti este căsătorit cu Lorella şi are doi copii, un băiat şi o fată. În 2008 încă nu era cetăţean român deşi era mai român decât cei ce ne conduceau ţara. Unii români l-au făcut să se simtă străin în ţara care îi datorează multe. Nu numai muzica ci şi sufletul său a fost pus în melodiile pe care le-a interpretat. Asta e România, o ţară în care Evandro mai vine să îşi viziteze prietenii şi să mai cânte. Nu compune decât melodii pe versuri  în limba română şi asta spune multe. Nu are totuşi nici un disc înregistrat la Electrecord, pentru că era cetăţean străin şi .. nu se făcea. Aceste este Evandro Rosetti, căruia în numele tuturor românilor care l-au ascultat îi mulţumesc şi îl asigur că adevăraţii români nu l-au uitat.
 Mille Grazie signor Rosetti.

Cozma Răcoare


Dacă te afli cumva în Europa


Cântec


MULŢUMIM FRATE EVANDRO ROSETTI !!

duminică, 19 februarie 2012

România văzută de pe balcon

Lui Hari
        A trecut aproape o săptămână de când nu a mai nins, mai sunt case şi localităţi izolate, dar a trecut febra, iar televiziunile mai fac doar propagandă pe ici pe acolo câte unui grup de sportivi sau miliardar care fac donaţii sau sport extrem prin satele uitate de primari, de consilii judeţene şi de Dumnezeu. A trecut febra asta, aşa cum a trecut şi febra Universităţii, şi acum e aşteptată febra inundaţiilor. Televiziunile aproape îşi freacă mâinile în aşteptarea topirii zăpezilor, au ochit deja locurile şi localităţile sensibile, victimele inundaţiilor, dar şi victimele de presă, îşi instruiesc reporterii, pregătesc marile subiecte. Trăiască România Liberă, ţara tuturor dezastrelor şi profitorilor politici, financiari şi media. Toţi trăiesc cocoţaţi unii în spatele altora, precum muzicanţii din Bremen, celebrii cântăreţi din poveştile copilăriei mele.

Ceea ce rămâne însă şi pare să fie peren în România, este indiferenţa, lenea, lipsa unei atitudini civice la nivel majoritar, inconştienţa sau pur si simplu nesimţirea. Pe blogul unui bun prieten a apărut un articol cu nişte poze, din care una arată "ingeniozitatea" unui posesor de autoturism care şi-a parcat maşina pe o grămadă de zăpadă. După ce ne-am ciondănit noi o vreme prin comentarii vizavi de vina unuia sau altuia, eu cel puţin am realizat că ne cam ciondănim degeaba. Vina e colectivă, nu contează procentele. Eu susţineam că de vină e administraţia care nu a luat zăpada de pe drumuri, pentru a da posibilitatea cetăţenilor să cureţe trotuarele. El susţinea că  a parca maşina pe un morman de zăpadă la mişto, este o dovadă de crasă nesimţire. Până la urmă nesimţirea se manifesta şi de o parte şi de alta adică şi din partea autorităţilor şi din partea cetăţeanului şi uite aşa, fiecare făcea mişto de celălalt iar zăpada aştepta soarele care să o topească, pentru că oamenii nu aveau nici un gând.
Am ieşit pe balcon să mă răcoresc şi privind aşa în jurul blocului, pe stradă,  am văzut situaţia României şi am realizat de ce încă mai avem un preşedinte care face ce vrea el, un guvern care se îngrijeşte doar de vânzări cărora le spune privatizări, primării care se ocupă de spectacole şi fântâni arteziene pe banii cetăţeanului, şi de ce mai avem încă zăpadă pe străzi. Pentru că cetăţenii României, sunt (ca) vecinii mei de bloc şi de cartier .
Priviţi pozele şi spuneţi-mi unde greşesc . Şi încercaţi să le traduceţi în felul următor:
Zăpada=guvernarea
Maşinile = interesul cetăţeanului, proprietăţile
Şoseaua = drumul acestei ţări, direcţia şi grija faţă de cetăţean
Cetăţenii de pe stradă = cetăţenii României  
Acum priviţi filmul şi pozele si spuneţi-mi ce vedeţi  la un moment dat, pe o zi cu soare, într-un loc în care urgiile naturii nu au fost cele despre care se face vorbire prin emisiunile televiziunilor cu rating. În plus, de 4 zile aici a fost soare iar zăpada se topeşte văzând cu ochii. Fac precizarea că ne aflăm într-un cartier oarecare din Craiova, în faţa unui bloc unde vara,dacă nu vii devreme acasă, nu mai ai unde să-ţi parchezi maşina iar vecinii se uită chiorâş unul la altul  pentru că nu au loc unde să-şi parcheze sărăciile de maşini. Sunt familii care au câte o maşină pentru fiecare membru al familiei, dar nu prea i-am văzut dând la lopată de când au început zăpezile. Hai să facem inventarul:
       Foto 1. Aici avem dintr-o dată patru  situaţii:
a)      Avem maşini care sunt curăţate, deszăpezite , cu acces la şosea, deci maşini care au fost folosite sau pur şi simplu proprietarii au avut grijă să le aibă gata de pornire în orice moment;
b)      Avem maşini care au fost folosite puţin, apoi au fost lăsate acoperite de zăpadă, pentru că omul fie a avut altă maşină, fie s-a săturat să o tot cureţe, apoi să ningă iarăşi peste ea. Aşa că a decis să folosească taxiul, iar maşina lui, să o cureţe Dumnezeu când o da soarele.
c)       Avem o maşină parcată pe partea carosabilă, nu trasă spre bordură, ci parcată, nu staţionată, repet PARCATĂ pe partea carosabilă pe direcţia şi traseul de mers al maşinilor aflate în circulaţie, e adevărat un pic mai .. retrasă,dar pe lungul şoselei.
d)      Avem locuri de parcare nefolosite pentru că nimeni nu a vrut să cureţe zăpada,  lăsându-şi maşina pe unde a apucat-o ninsoarea , fiindu-le lene să degajeze locul de parcare.
       Foto 2.  Avem maşini curăţate , dar cu ieşirea blocată semn că    proprietarul are grijă de ea dar nu a avut nevoie să plece cu maşina , sau s-a săturat să taie drum, iar drumarii să vină cu lama şi să astupe iar ieşirea.

          Foto 3. Avem o culme a indiferenţei şi a lipsei de interes, aş spune criminală faţă de obiectul proprietăţii, cu o maşină din care se vede timid o oglindă, fiind în întregime acoperită de zăpadă şi necurăţată de la prima zăpadă. Nu ştiu în ce situaţie se află proprietarul, poate e bătrân, poate e bolnav, poate e plecat din localitate de mai mult timp, sau poate este total indiferent la ce se întâmplă cu bunul său şi teama de lopată este mai puternică decât grija faţă de maşină. Nu m-ar mira să descopăr că e genul de om care te strânge de gât, dacă cumva câinele tău s-a sprijinit de roata maşinii lui.
Foto4. Avem de a face cu un drum, foarte circulat, pe care utilajele drumarilor l-au decojit parţial cât să se spună că au trecut pe acolo, foarte greu se poate circula simultan pe ambele sensuri, trebuie să te retragi în zăpadă sau să te opreşti să faci loc celui ce vine din sens opus, la mica înţelegere.
În toate pozele, peste tot însă, tronează zăpada încă neridicată, de pe domeniile publice, de pe drumuri, de pe trotuare, pentru că autorităţile consideră că dacă au făcut un pic de loc să se circule, s-au achitat de sarcinile ce le revin. Iar cetăţenii se mulţumesc că se pot mişca cât de cât, înjură printre dinţi, îşi fac nervi, dar nu iau nici o măsură. Nu am văzut pe nimeni protestând în faţa primăriei din Craiova pentru nesimţirea autorităţilor, nu am văzut cetăţenii unui cartier în faţa unui bloc mobilizându-se şi organizându-se pentru degajarea trotuarelor sau a ţurţurilor de pe blocuri, nu am văzut nici o televiziune să prezinte astfel de situaţii şi să întrebe primăriile şi cetăţenii când au de gând să treacă la treabă. Dar încă se mai prezintă pe ici pe acolo, câte un fapt „senzaţional” cu câte un Becali local sau un reporter ajuns “primul” în cine ştie ce insulă de zăpadă.
Asta este România, o ţară în care ”ZĂPADA „a căzut pe capul oamenilor cărora le este frică sau lene sau nu pot să mişte un deget pentru a o da la o parte, oamenii îşi lasă maşinile în zăpadă dar se plâng că nu le pot folosi, drumul” este curăţat atât cât să astupe gura oamenilor, şi să nu se spună că nu se poate circula, iar „cetăţenii de pe stradă”circulă cum pot, printre grămezi de zăpadă,  dar nu iau nici o măsură, îşi acceptă soarta, aşteptând ca soarele să facă ceea ce nici ei nici autorităţile locale nu fac.
Este soare în Craiova de patru zile. Oamenii aşteaptă ca soarele să topească zăpada, ca să poată apoi să se plângă de inundaţii. Toţi oamenii. Şi cetăţenii, şi guvernanţii şi presa. Şi asta e tot România,privită de la balcon. Eu ies la zăpadă. Mai vine cineva ?

vineri, 17 februarie 2012

Sanitarul Oajdea schimbă acvariul “en fanfare”


Celor care microbişti fiind au urmărit prima repriză dintre Steaua şi Twentee, le pot spune că au pierdut un eveniment de excepţie. Pe RTV la emisiunea lui Striblea s-a prezentat o ştire de senzaţie, pentru politichia de Dâmboviţa:PP – DD a devenit partid parlamentar. Să nu creadă cineva că am trecut la alegeri anticipate . Nu, nici vorbă. Marele eveniment a fost posibil datorită trecerii unui parlamentar  „independent” în rândul membrilor partidului poporului. Acuma, faptul în sine nu are nimic extraordinar, dar dacă ne uităm cine e persoana devine interesant şi dacă luăm în calcul faptul că a trecut la un partid care nu era încă reprezentat în Parlament, ştirea devine interesantă. Ce o face însă cu totul deosebită este intervenţia domnului Oajdea, eroul evenimentului,ca invitat al emisiunii. Cred că vi-l amintiţi pe domnul Oajdea, unul din foştii sanitari ai PDL, adică peştii aceia de acvariu care se ocupă cu întreţinerea curăţeniei în acvariu. Dânsul, alături de Canacheu, Toader, Vişan şi proaspătul ministru Petrescu erau scoşi mereu la înaintare de câte ori se făcea câte o gafă prin partid, sau guvernul şi partidul intrau în gura presei mogulilor şi cu o inconştienţă demnă de o cauză mai bună luau şuturi fără a clipi din ochi. Bineînţeles că  era de aşteptat ca pentru serviciile aduse, să fie recompensaţi. Domnul Toader  se ţine încă băţos, face afaceri pentru Roberta şi se bagă în seama de fiecare dată şi orice dobitocie ar spune este păstrat pentru că are pielea groasă şi ţine la tăvăleală. Domnul Petrescu a fost promovat ministru.Domnul Oajdea ceruse şi el primăria Iaşiului, dar nu a avut loc de Nichita. Şi atunci s-a răţoit la partid, a devenit dizident şi a plecat din partid. Devenise domnul independent  dar tot la primărie se gândea. Numai că, să candidezi independent nu ai nici o şansă, după cum chiar dânsul recunoaşte, aşa că trebuia să îşi găsească un partid care să îl susţină.  Şi după ce a studiat el mersul partidelor, a realizat că singura lui şansă să devină catindat este garnitura  PP-DD. De ce ? Pentru că era singurul partid care nu ridica pretenţii prea mari şi era gata să primească orice sanitar iar dacă mai era şi parlamentar, cu atât mai bine . Şi uite aşa s-a  legalizat căsătoria dintre Ojdea şi PP-DD, din care amândouă părţile câştigă : Oajdea devine candidat la primăria Iaşiului, iar PP-DD devine partid parlamentar. Bună afacere, mai ales pentru PP-DD care îşi va putea desemna observatori la viitoarele alegeri. Asta vizavi de urmările acestui eveniment politic.
Dar ce au pierdut cei care au urmărit meciul, a fost savoarea discuţiilor din studio, în care  numai cameramanii nu l-au luat peste picior pe domnul Oajdea, care primea toate ironiile senin, spunând “înţeleg ironia dumneavoastră “ . Stimaţi cititori, am înregistrat pentru posteritate discuţiile şi le pun la dispoziţia dumneavoastră, mai ales că meciul de fotbal nu a fost nici pe departe atât de frumos pe cât de savuroase au fost discuţiile. Nu am mai râs de mult aşa de sănătos. Dar bomboana pe colivă a pus-o nu domnul Oajdea, acest Luis de Funes al politici româneşti, cum spunea unul din invitaţi ci domnul Diaconescu, care cum s-a văzut cu un parlamentar în partid cum a început să stabilească strategia “grupului parlamentar “ al PP-DD. Asta a fost perla anului : DD vorbind despre grupul parlamentar al PP-DD. Imediat ce l-am auzit vorbind de grupul parlamentar al PP-DD mi l-am şi închipuit pe domnul Oajdea, votând la două mâini pentru toţi membri de partid şi am izbucnit în râs.
Vă las să savuraţi. Merită.
Oajdea - sanitarul

DD-si grupul sau parlamentar

marți, 14 februarie 2012

Avem un preşedinte paranoic ?


Ipoteza aceasta a mai fost vehiculată prin media, de oameni mai mult sau mai puţin pregătiţi în domeniu. Paranoia a devenit o boală atât de cunoscută încât nici nu mai avem nevoie de specialişti, fiecare îşi poate da cu părerea vizavi de ea sau de ceea  ce consideră ei că înseamnă să fii paranoic.
Ca şi în cazul discuţiilor vizavi de starea de urgenţă, mulţi vorbesc fără să citească, fără să cunoască ce spun „astrele” sau mai bine zis cărţile sau legile despre un subiect sau altul, doar de dragul de a se şti ascultaţi. Hai să discutăm cu definiţiile pe masă:
1.Wikipedia spune: Paranoia este un proces de gândire puternic afectat de anxietate sau frică, de multe ori până la iraționalitate și delir. Gândirea paranoică este caracterizată de obicei neîncredere sau suspiciune față de ceilalți. În greacă, παράνοια (paranoia) înseamnă nebunie (para=înafara;nous=minte). Istoric, această caracterizare a fost folosită pentru a descrie orice formă de delir.”
2.  În Dicţionarul medical  paranoia este explicată ca o   „psihoză caracterizata printr-un delir sistematic, fără diminuarea capacităţilor intelectuale. Paranoia apare de cele mai multe ori la subiecţii predispuşi: supraestimarea de sine (orgoliu, megalomanie), rigiditate psihică (neîncredere, dogmatism), erori de judecată cauzate de premise subiective, deşi raţionamentul este logic. delirul de paranoia se dezvolta în mod coerent, uneori plauzibil, urmând o serie de interpretări si de polarizări afective: idealism pasionat, gelozie, revendicare privind un prejudiciu minor sau imaginar, erotomanie etc. Acest delir sfârşeşte prin a se constitui într-un sistem permanent şi de neclintit, funcţionarea gândirii, voinţei şi acţiunii rămânând clară si ordonată „
3. În tratatele de psihologie scrie : Paranoia se defineşte ca delir cronic, bine structurat şi organizat, în care bolnavul manifestă un orgoliu excesiv determinat de hipervalorizare, de exces de autoapreciere.
De asemenea, se caracterizează prin componenta cu care, în general, este identificată paranoia în limbajul comun: neîncredere în ceilalţi, suspiciune.
Paranoicul are tendinţa de a persevera în propriile judecăţi şi convingeri, fără nicio intenţie de a verifica valabilitatea lor.
Ceea ce elimină paranoicul – dintr-o nevoie maladivă de certitudine cu orice pret – sunt nuanţele, ambiguităţile, evoluţia în timp sentimentelor, ideilor şi  intereselor celorlalşi. Pentru el, lucrurile sunt ori albe, ori negre – mai precis, negre! – şi asa ramân.
Paranoia este o psihoză care se manifesta predominant pe tarâm cognitiv. Paranoicul, victima unei mreje de închipuiri, nu este lipsit de logică. El conexează fapte întâmplatoare, fără legătură între ele şi creează din ele un sistem de argumentaţie logice care îl conduc spre convingerile sale morbide. Aşa se face că el va vedea mereu altceva în spatele aparenţei, va interpreta în maniera sa vorbele celorlalţi, va cauta – şi va găsi! – în toate împrejurarile trădarea, subminarea autorităţii sale, prejudicierea intenţionată, lipsa de consideraţie din partea celorlalţi. “
Aceste fiind spuse, am să revin la subiectul articolului, luând în calcul trei din ultimele reacţii şi acte ale celui care se află în acest moment în fruntea statului, despre care unele persoane din media sau politice au făcut afirmaţii defăimătoare nejustificate:
1.Demiterea doctorului Arafat. Toată lumea ştie acuma de ce a fost demis. Pentru că a avut îndrăzneala să se opună unei legi pe care el o considera proastă. Ei şi ? Parcă parlamentarii din opoziţie nu s-au opus de atâtea ori unor legi care oricum ar fi fost şi au şi fost votate de parlament sau adoptate prin răspundere guvernamentală? I-a demis cineva, a făcut preşedintele scandal ? Nu . Atunci care a fost problema cu Arafat? Păi Arafat făcea parte din cei ce TREBUIAU SĂ EXECUTE ORINELE COMANDANTULUI, ŞI ORICE  ACT DE NESUPUNERE ÎNSEMNA TRĂDARE.Iar trădarea se pedepseşte în regatul Băsescu. În plus, între cei doi avusese loc o convorbire telefonică, aşa cum au declarat ambii, şi cum Arafat îndrăznise să îşi menţină punctul de vedere şi să îl înfrunte, chestiunea devenise déjà una personal pe care personalitatea domnului Băsescu nu o putea admite. Nu avea de unde să ştie domnul Băsescu, că acest gest va face din Arafat un element mult mai periculos şi că o simplă ghicitoare se va transforma în ameninţare la adresa propriului scaun adică exact ceea ce încercase să evite. Aşa e viaţa. Că Arafat a avut dreptate sau nu, încă nu e dovedit,nici preşedintele nu a spus-o nici cei din minister, dar faptul că speriat de amploarea manifestaţiilor, domnul Băsescu a cedat şi a ordonat, fără a mai spune ghicitori, readucerea domnului doctor mă convinge de faptul că nu adevărul ci teama l-au determinat să o facă. Teama de ce ?
2. Domnul Ponta după ce s-a plimbat cu preşedintele până la Predeal, în coloana oficială, vine pe post şi cere nici mai mult nici mai puţin decât instaurarea stării de urgenţă. Un alt act de trădare . Păi starea de urgenţă în mintea unora înseamna nici mai mult nici mai puţin decât militarizarea conducerii ţării. Că e aşa sau nu, poate oricine să vadă, citind ce scrie legea :
“Ordonanţa nr 1 /1999 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă
Art. 7. − (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale şi locale, legate de aplicarea dispoziţiilor art. 20 din prezenţa ordonanţă de urgenţă, trec în competenţa autorităţilor civile şi militare prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.
Art. 8. − În exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile militare emit ordonanţe militare care au putere de lege, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din prezenţa ordonanţă de urgenţă.
Art. 4. − Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei.”
Articolul 7(1) este foarte clar când specifică faptul ca UNELE ATRIBUŢII TREC ÎN COMPETENŢA  autorităţilor civile şi miltare , PREVĂZUTE ÎN DECRETUL DE CONSTITUIRE….
Deci nu este obligatoriu ca toate atribuţiunile să treacă în competenţa armatei, iar domeniile în care se face acest transfer vor fi cele prevăzute în decret semnat de preşedinte. Şi atunci care este pericolul ? De ce îi e frică domnului preşedinte?
Articolul 4 cel cu care domnul preşedinte şi alţi susţinători ai domniei sale sperie lumea vizavi de restrângerea unor drepturi cetăţeneşti, spune foarte clar că “ proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei.”
Şi atunci de ce sunt speriaţi oamenii, dacă legea spune că NUMAI DACĂ ESTE NECESAR ŞI PROPORŢIONAL CU GRAVITATEA SITUAŢIEI ?
De ce este  din nou speriat domnul preşedinte ? Domnia sa declară: Nu declar stare de urgenţă în Buzău, poate fi o capcană. - ori a fost vorba de o capcană în care să fie atras preşedintele, ori a fost vorba de necunoașterea legii Să îmi fie cu iertare, acest argument nu mă convinge de faptul că nu este cazul instituirii stării de urgenţă dar corelat cu cele ce spun medicii şi psihiatrii mă convinge că avem în faţă un caz care trebuie luat în seamă.
3.Al treilea caz în ultimul timp, este destituirea (altă ghicitoare?) directorului Transelectrica, Horia Hăhăianu. Acesta afirmase că din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Național, în anumite ore nu există destule resurse pentru acoperirea necesarului de consum și de export. Imediat este destituit  tot după o discuţie cu domnul Băsescu.  Domnilor, de aici se trage o concluzie clară: Nu răspundeţi când vă sună preşedintele, că după aia sunteţi destituiţi. Eu deja mi-am setat telefonul să respingă  apelul tovarăşului. Nu contează faptul că la fel ca în cazul Arafat, domnul Hăhăianu ( doamne ce coincidenţă stranie, domnul Hăhăianu să fie demis de Hăhăitul ) a avut dreptate,fapt confirmat de Hotărârea de Guvern abia semnată de proaspătul prim ministru, prin care se acordă Transelectrica dreptul de a întrerupe exportul de energie  în caz de forţă majoră, ca şi limitarea distribuţiei către unii consumatori, adică exact ce ceruse ultimul demis, contează faptul că Hăhăianu s-a opus Hăhăitului punând în discuţie opiniile cotroceneşti.
Nu mai avem de-a face în aceste trei cazuri cu decizii luate în spiritul legii, nici al logicii nici în interesul cetăţeanului, mai ales că cei din arcul guvernamental consideră –prin cuvântul celor pe care îi trimit să vorbească pe post - că din cei 74 de oameni decedaţi în ultima lună din cauza condiţiilor meteo, doar unul a murit din cauza gerului, ceilalţi au fost beţi. Nu mai comentez dispreţul, indiferenţa şi nesimţirea cu care ne privesc cei din fruntea ţării, eu mă gândesc dacă nu cumva e momentul să reflectăm  mai serios la întrebarea pusă în titlul articolului, pentru că dacă încercăm să legăm faptele de definiţii, chiar fără a fi specialişti nu putem să nu ne speriem.

miercuri, 8 februarie 2012

Viaţa e complicată




Ce se întâmplă în politica dâmboviţeană în ultimele zile depăşeşte tot ce a creat a gândit sau a visat Caragiale.
1.       Căderea guvernului, numirea şefului unui serviciu secret pe funcţia de prim ministru, fără ca acesta să îşi dea demisia din funţie în momentul acceptării nominalizării şi întrării în viaşa politică, aşa cum îi cerea regulamentul de funţionare a SIE. Şi colac peste pupăză, fost nomenclaturist, fost membru supleant a CC al UTC, deci provenind din zona  pe care domnul Băsescu a înfierat-o cu mânie proletară.Asta îi trebuie României acuma  la conducere:Un fost informatory securest pe post de preşedinte şi un fost politruc pe post de prim ministru. De ce a murit Ceauşescu, tot nu înţeleg: şi cu el la putere tot aici ajungeam şi nu mai mureau atâţia oameni nevinovaţi   în plus nu mai aveam datorie externă şi aveam economie;
2.       Scoaterea din guvern a coanei Zoiţica. La această lovitură nu se aştepta nici Băsescu din partea PDL. Pot afirma că Moţoc s-a răzbunat de dincolo de ghilotină;
3.       Nominalizarea în funcţii de miniştri a unor ţine calul incompatibili cu funcţiile pe care au fost propuşi atât ca pregătire cât şi datorită afacerilor de familie  cu statul român exact în domeniile pe care sunt puşi să le administreze  şi nici unul, nici cei care au propus nici cei propuşi nu sesizează asta ;
4.       Discutarea propunerilor de numire în comisii parlamentare ilegale, care nu îndeplineau cerinţa minimă a cvorumului;  
5.       Lupte interne de toată frumuseţea, cu răsturnări de stuaţie, lovituri pe la spate, nominalizări, respingeri, suspans. Nici dracu nu ştie la ora asta ce se mai întâmplă prin PDL, cine pe cine sprijină, cine pe cine loveşte. Se dau bătălii mai ceva ca în stomacul alora de se bat în burţi pe reclame;
6.       Chemări la ordine, trimiteri de curse Charter pentru 5 persoane, pe banii gugustruţului, numai şi numai pentru a avea cvorum la numirea guvernului, fără a anunţa şi opoziţia despre aceste curse;
Ei bine, toate se întâmplă în România de câteva zile, de parcă se apropie sfârşitul lumii de parcă vine Nibiru peste noi şi ne prinde nepregătiţi. Domnul Băsescu a intrat în vrie şi este atât de bulversat încât nu ţine cont nici de cele mai simple norme de bun simţ.
Interesant este că toate frustrările şi umilinţele  pe care a fost nevoit să le suporte Boc, îşi fac efectul acuma, acesta răzbunându-se cu vârf şi îndesat. Spuneam într-un material anterior că mi s-a părut că demisia lui Boc a avut un element surpriză. Surpriza s-a transformat în uluială, când acesta, a trecut de partea foştilor săi oponenţi de la alegeriile din cadrul partidului şi a mers pe idea schimbării tuturor miniştrilor PDL, nemainominalizând nici unul pentru viitorul guvern.La aşa ceva nu se aştepta nimeni, iar Boc se poate spune că s-a răzbunat pe Urea ale cărei toane şi aere a fost nevoit să le îndure atâţia ani.
Cum se va sfârşi acest război, cine va câştiga, nu ştiu. E posibil ca acest guvern să fie boicotat din interiorul PDL în aşa fel încât madam Udrea ot Pleşcoi să se vadă iarăşi ministreasă. Ce face Băse ? E greu de crezut că priveşte fără reacţie. Ce ne va rezerva viitorul ? Vom vedea.

Bineînţeles, UDMR-ul nu a pierdut ocazia să o mai pună de un şantaj pentru a-şi vedea visele împlinite sau măcar a primi asigurări că totul e ok şi nu au uitat că încă mai sunt la putere datorită lor.
E demn de urmărit şi celălalt conflict care a cam fost trecut cu vederea. Domnul Ponta a plecat de la o discuţie televizată la care lua parte alături de ceilalţi doi copreşedinţi ai USL,cam intempestiv, în mijlocul emisiunii, fără prea multe explicaţii. Nu ştiu dacă am sesizat bine , dar plecarea a fost cam neplanificată şi a părut forţată de o neînţelegere cu Antonescu. Dacă este aşa , este déjà a doua oară când cei doi nu se înţeleg pe probleme majore, prima oară fiind pe problema demisiei din Parlament. Când se va umple paharul ?
Şi mai e un eveniment care a cam trecut neobservat. Se pare că dragostea care se înfiripase între DD şi ospătarul şef al UNPR a căpătat noi valenţe, relaţia a fost transformată în logodnă, cele două formaţiuni semnând un precontract nupţial. Să le urăm casă de piatră. Se întreabă cineva care dintre ei este mireasa? Naşul se pare că este domnul Cosmin Guşă.
PS. De două zile, ţara a căpătat răspuns la întrebarea pe care o punea Băsescu vizavi de cel care trebuie să plece dintre Arafat şi Ministrul Sănătăţii. Deocamdată Arafat este sub contract, iar Ritli este demisionar!Ghici ghicitoarea mea !


luni, 6 februarie 2012

Jeffrey Franks - secrete dezvăluite şi sfaturi învelite

România, tărâm mirific. România o ţara pe care cine o vizitează  se îndrăgosteşte şi nu îi vine să mai plece. Nici ungurii, nici ruşii, nici americanii, nici evreii, nici FMI. Şi cum să mai plece când –ţara e blagoslovită cu de toate ? Trădători, vânzători, conducători fără coloană vertebrală,parlamentari somnoroşi, surzi şi orbi la tot ce se întâmplă pe lângă ei, animatoare darnice, sărmăluţe, mămăliguţă, palincă, vin care se mai face din struguri, toate astea se găsesc din plin iar cei care vin cu diferite treburi se lovesc de ele fără să vrea. Unii vin aici cu găuri în pantofi şi pleacă cu bagajele pline. Când l-am văzut pe domnul Franks cu pantofii găuriţi, mi-am spus că e un om amărât şi cinstit. Zilele astea am văzut însă de unde are pantofii găuriţi. Unul  din marile secrete a fost dezvăluit. Păi la cât a jucat bietul băiat la chefurile organizate de putere în cinstea sa, cum să nu se rupă pantofii ?Vorba lui Covaci: „ ce-om mai ruupe la opinci ..şi-om face gropi adââââââââânci .. heeeeeeeeeeeeeeeeeiiiii!”
Am aflat în sfârşit de ce Jeffrey  era atât de darnic cu guvernarea Boc şi de câte ori vine în inspecţie, mai descoperea  câte o realizare măreaţă. Nu mai târziu de noiembrie 2011, spunea :"Mergând pe străzile Bucureştiului şi făcând comparaţia cu un an, doi în urmă, observ o ameliorare a ac­tivităţii economice. În loc să văd ma­gazine care se închid, văd magazi­ne care se deschid. Cred că există sen­timentul că am trecut hopul".
Dacă analizăm, constatarea, pentru că este o constatare , nu o declaraţie,realizăm că  este frecţie la un picior de lemn, nu are valoare economică, nu este o concluzie a verificării economiei României, dar este suficient pentru guvern să spună oricui că însuşi domnul Franks a constatat o creştere pozitivă a economiei. Nici nu aveau nevoie de mai mult guvernanţii, iar mister Jessie a sesizat cât de puţin trebuie să spuină sau să facă, pentru a face jocul puterii. Practic, nu riscă nimic. Mormon nemormon, practic el se simte curat, nu a minţit, îşi păstrează intactă reputaţia  de abăutor, afumător, aFMIat. Dar odată cu etalarea concluziilor noii evaluări a mai marilor finanţelor mondiale, am aflat şi lucruri pe care nu le ştiam, secrete bine păzite:
  1. Mister Franks a învăţat să mintă. Ne spune nici mai mult nici mai puţin că anul acesta preţul gazului nu va creşte în România. Nici Boc nu putea să mintă mai scandalos. Adică Băsescu ne anunţă cu duioşie că ruşii ne dau gazul la cel mai mare preţ şi că datorită iernii din 54 vom fi nevoiţi să plătim ceva în plus, iar Pantof Găurit ne spune că preţul gazului nu va creşte. Deci românilor, cei care tremuraţi în case, staţi liniştiţi, veţi tremura la acelaşi preţ.
  2. Mister Franks a învăţat limba română. S-ar putea spune că este normal, de atâţia ani de când ne păstoreşte, ca responsabil cu subjugarea României intereselor financiare mondiale, dar interesant este că domnul Franks nu a învăţat limba română în România, în 8 ani, ci în America, în 6 luni. Un amănunt deloc de neglijat. Este cazul să ne întrebăm ce l-a determinat pe domnul Franks să înveţe limba română acum, şi de ce aşa de repede?Eu am impresia, nu ştiu de ce, că domnul Franks a învăţat limba română mult mai de mult, privind cu ochişorii aceia micuţi de guineea la discuţiile din cadrul delegaţiilor române cu care a intrat în contact,zâmbind îngăduitor de câte ori afla câte ceva despre şmecherii din sistemul energetic. Acum, odată cu depunerea mandatului guvernului, s-a gândit probabil să  pună cărţile pe faţă. Bineînţeles este o ipoteză, nu un postulat.
  3. Mister Franks vorbeşte româna mai bine decât Igaş. Acest lucru se poate explica prin 3 ipoteze:
-          Limba română este o limbă care se învaţă uşor, accesibilă;
-           Domnul Franks are  înclinaţie  spre limbile străine, şi învaţă cu uşurinţă limbile şi -aş completa eu - şi obiceiurile ţărilor pe care le vizitează;
-          Domnul Igaş nu poate învăţa în 40 de ani ceea ce domnul Franks a reuşit să înveţe în 6 luni;
-          Domnul Franks dovedeşte mai mult interes şi respect faţă de limba română decât o parte din membrii fostului cabinet Boc, copii de preşedinte  sau colegii din UDMR;
  1. Sistemul sanitar este defect. Acuma eu nu pot să nu mă întreb la care anume se referă. La cel de la Cotroceni, sau cel de la Casa Poporului ? Este jenant pentru instituţiile respective că nu rezolva problema canalizării şi instalaţiilor sanitare din propriile locaţii, strâmbând nasul domnului Franks. Sau la sistemul medical şi al asigurărilor de sănătate ? Eu cred că la prima variantă, pentru că varianta doi nu cred că face obiectul interesului domnului Franks. Că doar nu face lobby domnului Băsescu. Ar fi jenant;
Dar domnul Franks ne mai şi ceartă, îndrăznind să ne sugereze politica pe care trebuie să o urmăm în privinţa sistemului energetic.
„Companiile de îngrăşăminte fac profituri foarte mari pe baza preţului extrem de redus la gaze, România exportând practic gaze la un preţ foarte redus, situaţie aberantă
“Când ajustaţi preţurile şi le dereglementaţi daţi posibilitatea să se facă investiţii. România are nevoie de investiţii. E aberant să daţi gaze ieftin la companiile de îngrăşăminte. Companiile de îngrăşăminte fac profituri foarte mari pe baza preţului extrem de redus la gaze”
“România trebuie să fie mai independentă, să crească producţia. Acum există investitori care explorează după gaze în bazinul Mării Negre, dar trebuie să existe cadrul legal, să nu existe bariere. Trebuie susţinute aceste investiţii”
Ce să înţelegem prin aceste declaraţii ? Domnul  Franks este interesat de gazele din Marea Neagră şi doreşte ca România să acorde dreptul de exploatare şi altor investitori ? Se gândeşte dânsul la cineva anume, face lobby sau impune direcţii de urmat?  În numele cui vorbeşte când cere să nu existe bariere, în nume personal, în numele FMI sau în numele unor alte interese ?
Domnul Franks este o sursă inepuizabilă de întrebări şi răspunsuri. Cu o mână dezvăluie, cu alta acoperă. Mare şmecherie nenea acesta.

sâmbătă, 4 februarie 2012

De ce va fi ca'n ‘54(cronică pictată)

În sfârşit avem zăpadă
Căci  a nins în două rânduri                                     
Lumea a’nceput să cadă
Când pe gheaţă când pe gânduri
 Şi se-ntreabă  târgoveţii
 Ce ne facem cu nămeţii ?



 Premierul,   cu mult sârg                                       
 A’nceput să taie lemne
 Si să caute prin târg
 Cititori în cărţi şi semne
 Ca să-i spună: iarna asta
 Cât va fi de grea năpasta?



Şi trimise mesager
Tocmai în Bucegi la  Babe
 Ca să afle cât de ger
Scrie’n bobi sau poate’n boabe.
Îl trimise mintenaş
Pe tâmplarul de  Igaş.

Şi  plecă  iavaş  Traian :
Ce mai viscol  ce urgii...
Şi ajunse după-un an
Lângă  Sfinx şi băbătii.
Rebegit  şi îngheţat,
Lângă Babe căzu lat .

Şi rugă  pe Sfinx să-i zică
Cât va fi iarna de grea
Cât va circula pe sticlă
Şi  de ce va fi aşa.
Zise Sfinxul : -Măi Băiatu
 Va fi ca în 54.

Woooooow, îşi spuse internistul
Cum să merg cu vestea asta?
Dacă află prim-ministrul
Îmi  pierd slujba, îmi pierd ţeasta.
-Dar  ia spune care-i scama  
Şi după ce ţi-ai dat   seama ?

Vrei sa-ti spun după ce semne ?
Păi priveşte: Boc cel Moale
De un an tot taie lemne
Şi le face stivă-n vale.
Şi când taie Boc, se ştie
Este jale şi urgie!

 Aşa află branconerul
                                                Cât de tare va fi gerul.