luni, 11 iunie 2012

Experienţe electorale 2012 - Votul 1907


Alegerile locale de anul acesta reprezintă fără  îndoială, o cotitură în politica ultimilor 10 ani.
Deşi  rezultatele oficiale nu s-au afişat, există exit- poolurile,  există rezultatele numărătorilor  parţiale şi  rezultatele şi estimările reprezentanţilor partidelor   în comisiile electorale. Din toate estimările şi datele de până acum, avem câteva concluzii :
·         PDL pierde nu ruşinos, ci  dezastruos  în toată ţara, chiar şi în capitală, ajungând la un prag la care nici USL nu a visat că va ajunge, şi asta fără nici un efort din partea opoziţiei. Degeaba încearcă  unii să spună că PDL pierde ca urmare a măsurilor nepopulare pe care au fost obligaţi să le ia  ca urmare a crizei financiare europene, adevărul pe care ar trebui să îl vadă toţi este că PDL pierde datorită aroganţei, indiferenţei, sentimentului că fiind la putere nu pot păţi nimic, a afacerilor care au sfidat orice urmă de bun simţ, a aerelor de invincibilitate şi mai ales a calităţii slabe a oamenilor pe care i-a împins în faţă. Dar mai ales, a pierdut pe mâna lui Băsescu, cel care la ultimele alegeri a ridicat partidul acolo unde a ajuns. Cineva din PDL trebuia să îl citească şi pe Cantemir cu a sa „Creştere şi descreştere a imperiului Otoman” ca să înveţe că nimic nu este veşnic, mai ales când te crezi veşnic, mai ales în politică;
·         La Craiova avem –sper să nu se repete  drama cu Mihaela - o primăriţă, prima femeie primar la un oraş atât de mare şi important, reşedinţă de judeţ. Ceea ce este de remarcat este nu numai faptul că o femeie a câştigat lupta pentru primărie ci şi că a câştigat împotriva unui primar care după ce schimbase 3 partide pentru a se menţine la putere, făurindu-şi o imagine dar şi o poziţie ce părea de nezdruncinat, un fel de bulibaşă necontestat, credea şi el că are statut de ales pe viaţă. Solomon , care şi-a permis în cadrul campaniei să jignească femeile  din USL fără discriminare, tinere sau bătrâne, crezând că este spiritual, nu numai că a pierdut pe mâna lui, aşa cum spunea singur, dar a pierdut jalnic, ruşinos ca bărbat. Dacă ar fi purtat o campanie curată, de gentleman, menajând-o pe Olguţa măcar, pentru că era femeie, pentru că părea firavă atât fizic cât şi ca adversar politic, poate oltenii ar fi trecut peste lunile de „studii” mai ales că atunci când i-au fost puse „brăţările”  Craiova i-a fost aproape ştiindu-se  că fusese săltat datorită unei lupte surde cu Elena ot Pleşcoi. Deci pentru olteni lunile de detenţie nu erau împotriva lui ci un avantaj aproape. Numai că fumurile,  credinţa că este unsul  lui Dumnezeu şi că SOLOMON nu poate pierde, l-a pierdut. Şi să nu uităm că oltenii, ca şi liderii USL au ochi şi sunt atraşi de estetic şi la ei cine se ia mamă, nevastă sau fată, aprinde butoiul cu pulbere. Olguţa pe care şi numele a ajutat-o, diminutivul fiind pe măsura imaginii, ceva micuţ, delicat, casant, de bibelou,a câştigat poate un procent şi din spiritul protectiv al oltenilor şi cel de castă al oltencelor împotriva unui Solomon cu ochi şi apucături de balaur. Să vedem acum dacă păpuşa este de porţelan sau diamant. Oricum ar fi, Solomon a primit de la Olguţa un High-Kick a la Bonjasky;
·         Cam toţi mai marii PDL, printre care  Flutur şi alţii,au pierdut ca turcii la Plevna, adică de pe poziţii ce păreau inexpugnabile. Stau şi mă întreb dacă nu cumva schimbarea culorii de campanie le-a făcut mai mult rău, pentru că românii au un proverb legat de schimbarea părului, iar încercarea de a fraieri „ boborul” cu trucuri de doi bani mai mult a înfuriat. Poate o asumare de bun simţ a greşelilor şi culorii devenite echivalentul stresului cromatic ar fi fost mai bine primită. De acum românii ar putea să îşi schimbe cel puţin una din zicale şi să nu mai spună că „văd roşu în faţa ochilor”la supărare, ci  „văd portocaliu”. Deci atenţie pietoni la culoarea verde, nu întotdeauna înseamnă cale liberă, poate însemna şi cădere liberă;
·         Bucureştiul s-a dezpedelizat  schimbând macazul după atâtea vagoane de tramvai şi metrou sărite de pe şine, şi nemaiacceptând vatmani cu apucături de atamani. Singurul primar de sector  PDl-ist care poate invoca o eventuală eroare de vot este Liviu Negoiţă care poate susţine că Robert a beneficiat de o coincidenţă de nume, dar asta ar fi mers poate la Cocargeaua din Deal, nu la Sectorul 3;
·         PP-DD partidul  Elodiştilor al „Ciumacilor” şi al farselor marca Fătu, cel care ne-a tot scos ochii „în evidenţă doamnă, în evidenţă” de câteva luni cu sondajele care îl dădeau câştigător a 20-30 la sută din sufragiile electoratului, a trebuit să accepte faptul că socoteala din platou nu se potriveşte cu cea de la secţia de votare  şi că urna nu scapă turma. Aş că acum maestrul Otevizării României ar trebui să lase un pic mai jos tonul discursurilor  şi să se reevalueze;
·         Partidul trădătorilor, aşa cum mai este cunoscută UNPR în ciuda sumelor împinse cu generozitate în campanie a scos un scor de toată jena, demonstrând că nu numai politicienii pot trăda, ci şi alegătorii care azi îţi iau telefoanele şi pâinea iar mâine îşi aduc aminte de obiceiul lui Bastus;
·         Cu toată cearta pe votul uninominal cu un singur tur, rezultatele arată că şi dacă se admiteau 3 tururi de scrutin, PDL-ul nu ar fi câştigat nici dacă comisiile  electorale ar fi fost populate toate cu clonele lui Roberta Anastase;
·         Şi pentru că la noi nici o bucurie nu poate fi deplină, USL se află într-o poziţie în care un ochi îi râde şi altul îi plânge. Se bucură pentru primarii şi şefii de consilii aleşi dar plânge pentru parlamentarii pe care îi pierde şi nu sunt puţini. Nu ar fi exclus să ne trezim că actuala opoziţie va prelua majoritatea în parlament, sau voturile UNPR vor fi nu de mare ajutor ci vitale şi atunci se va rescrie protocolul de colaborare dintre naş şi fin. Sau, cine ştie, va reintra în calcule UDMR. Tulai Doamne!
·         Românii s-au mobilizat la vot cum nu au mai făcut-o de mai bine  de zece anim, semn că nu e dispus să înghită la nesfârşit paharul umilinţei. Au fost secţii de votare care la ora închiderii urnelor aveau la uşi sute de oameni aşteptând să îşi exprime votul;
·         România s-a recolorat, mergând nu pe un vot de construcţie  cât pe un vot de respingere, un vot de blam dat celor care i-au tratat cu dispreţ şi lipsă de respect. Nu este un vot al dorinţei de schimbare neapărat, nu este un vot al speranţei  într-un viitor alături de cineva care inspiră încredere, este mai mult un vot al punerii la punct, un vot al saturaţiei şi răscoalei. Este votul care ne aduce aminte de 1907.
Atenţie însă USL,suntem încă în anul 1907.Priviţi cu atenţie rezultatele de la aceste alegeri, faceţi poze şi puneţi în ramă, vă aşteaptă vremuri grele.

5 comentarii:

  1. Cu aşa o primăriţă,
    orice craiovean se pare
    c-o să fie mândru tare.
    Tare, tare, dar nu... criţă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu aşa o primăriţă
      poţi să ştii că la Craiova
      maine se va scrie slova
      Cu sirop de bob de viţă!

      Ștergere
  2. DOMNU NEACSU, poate ii intereseaza pe cititorii dumneavoastra, aia 2-3 cati sunt !

    Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de 13 - 14 iunie 2012
    I. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ
    Format PDF:

    8. Pl-x 102/2012

    Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 102/2012) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
    Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare
    Cameră decizională

    Se dezbate sub rezerva primirii raportului

    DETALII PE: http://www.cdep.ro/pls/caseta/eCaseta.OrdineZi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu inteleg de ce v-ati mai obosit mana sa scrieti. Unul din cititori sunt eu si cunosteam ca azi se discuta subiectul in cauza, al doilea dumneavoastra, care oricum nu aveati nevoie de informatie, al treilea daca avea nevoie de ceva ma suna. Asta ca sa raspund ironiei dumitale. Incerc sa inteleg ce va face sa pierdeti timpul intrand pe bloguri care nu intereseaza pe nimeni, doar asa ca sa va vedeti comentand ironic? Oricum nu citeste nimeni nu ? Deci pierdere de timp. Nu puteti mai mult?

      Ștergere
    2. Cashule, TPM este vechiul tau amic Cezarica, cel cu 1000 de fetze.Asa ca nu te mai mira ca te cauta, asta daca nu ia suturi in cur nu se simte bine .

      Ștergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating