miercuri, 23 ianuarie 2013

Nesimţirea fără margini a preşedintelui


nesimtirea
Eu nu spun că domnul preşedinte este nesimţit. Doamne fereşte, nu pot face astfel de afirmaţii, necunoscându-l personal, deci nu pot spune astfel de lucruri despre persoana sa. Dar pot vorbi despre unele fapte, acte, declaraţii  care fac parte din zestrea genetică de nesimţire pe care fiecare o are în el. Se spune că fiecare om are în el o doză de bine şi rău, urât şi frumos, yin şi yang, negru şi alb, înger şi drac, şi că raportul dintre aceste contrarii diferă de la individ la individ. Unele părţi sunt ascunse vederii, altele ies la suprafaţă mai mult sau mai puţin în timp, ducând până la urmă la realizarea unei imagini de ansamblu. În cazul domnului preşedinte nenumărate au fost cazurile în care nesimţirea, ca componentă a caracterului , a ieşit la suprafaţă ducând la o concluzie care mie mi se pare clară: nesimţirea se găseşte în procentaj ridicat şi nu e nevoie de Roșia Montană Gold Corporation ca să dai de zăcământ, acesta musteşte la suprafaţă.
A apărut o nouă criză, criza Algeria sau Mali, cu un conflict care este mai adânc decât o simplă luare de ostatici a unor terorişti tembeli, cauzele sunt naţionaliste, nu ca cele ale piraţilor din marea Roşie, dar asta nu interesează pe nimeni. Incidentul însă a fost suficient pentru a scoate la suprafaţă interesul, obiceiurile, nesimţirea sau incapacitatea unora sau altora.
Ministerul român de externe s-a făcut de băcănie, prin lipsa de profesionalism lipsa de informaţii şi amatorismul de care a dat dovadă. În 94 am fost în prima mea misiune ONU în afară, în Kuwait. Acolo, fiind reprezentanţi ai armatei române am fost în contact cu ambasada. Ţin minte că ambasadorul ne spunea că  sunt foarte muţi români în Kuwait dar nu are evidenţa tuturor pentru că foarte mulţi nu se declară la ambasadă şi ne ruga, dacă intrăm în contact cu astfel de oameni, să îi sfătuim să contacteze ambasada, pentru a fi luaţi în evidenţă şi a fi ajutaţi la nevoie. Am apreciat grija sa atunci dar nu am putut să nu mă întreb de ce nu există această evidenţă luată din ţară, de la aeroporturi unde oamenii se înregistrează la plecare, există formulare care se completează la plecare şi la sosire într-o ţară străină, date care printr-o conlucrare între servicii, şi acord bilateral sau internaţional poate duce la o evidenţă corectă, sau de la ambasadele ţărilor unde se cer vize de intrate. Acest lucru se poate obţine şi realiza prin activitatea ministerului de externe cu cel de interne în primul rând. Mai există servicii secrete interne şi externe care  pot afla ceea ce îi interesează de la sursele pe care încă le mai au chiar de pe vremea lui Ceauşescu, dacă nu au avut dibăcia să îşi facă altele, dar acestea mai nou se ocupă de ziarişti, trusturi media, sau politicienii incomozi, nu de cetăţenii care au nevoie de protecţia nu de opresiunea lor. De fapt este o întrebuinţare total aiurea a acestor servicii. Capii acestor servicii , ca şi întreaga clasă politică a înţeles că rolul acestor servicii este de a lupta cu cetăţenii români, ei uită că scopul şi misiunea lor este SĂ PROTEJEZE CETĂŢEANUL ROMÂN. Sub acest aspect, Ministerul de Externe, SIE au fost şi sunt în acest caz total ineficienţi, au aşteptat şi folosit doar informaţiile puse la dispoziţie de armata Algeriană care a acţionat prin prisma propriilor interese, chiar şi de imagine. Guvernul român, prin toate structurile sale a fost INEXISTENT. Degeaba încearcă să dea vina pe algerieni, îi contrazic declaraţiile ambasadorului Algerian  care a spus clar, că „nu a fost nicio eroare de comunicare din partea autorităţilor privindu-i pe ostaticii români de la In Amenas. “Noi am spus clar autorităţilor române că avem un decedat, trei eliberaţi şi unul despre care nu aveam informaţii şi  când am aflat de decesul celui de-al cincilea, le-am transmis la momentul oportun” Deci autorităţile române au fost informate, dar  au manageriat prost aceste informaţii, informând greşit nu doar presa, care practic era avidă de informaţii ci chiar familiile celor răpiţi. În plus, nu au avut nimic  propriu, SIE a fost inexistent.
Cine credeţi că s-a trezit să critice guvernul ? Nimeni altul decât domnul Băsescu. El dă vina pe guvern că nu s-a îngrijit de viaţa românilor din străinătate. „Nu avem o evaluare finală asupra a ceea ce s-a întâmplat. Cert este că acolo au murit cetăţenii noştri nevinovaţi, cetăţeni americani, japonezi, oameni care s-au dus cu companiile noastre.Nu putem trece peste evenimentele din Algeria fără să ne punem cel mai serios această întrebare: Cum îi putem apăra pe cetăţenii noştri?”
Înduioşător. Mai trebuia ca domnul preşedinte să arunce vina pe guvern că au plecat românii la lucru în altă ţări şi nu li se oferă locuri de muncă acasă. Asta da nesimţire. De fapt nu e încă târziu, o va face probabil. Dar ca să nu cumva să greşească, îi aduc aminte ce spunea acum un an adresându-se românilor emigraţi în SUA:” O să vă dau un motiv pentru care să rămâneţi aici. Unul singur şi bun… O să vă spun foarte cinstit un lucru: toţi ne iubim ţara, dar viaţa nu este numai dragoste de ţară, mai este şi viaţă de zi cu zi. În momentul de faţă, România nu este în măsură să asigure cetăţenilor ei salarii, respectiv un nivel de trai, ca în statele care nu au trecut prin comunism, iar acest lucru trebuie recunoscut cinstit. De altfel, eu nu am niciun fel de înţelegere pentru demagogia politicienilor care se proţăpesc la televizor şi spun: v-au plecat românii din ţară”. Dacă această declaraţie nu este o dovadă de nesimţire, atunci eu nu mai ştiu ce înseamna nesimţirea. În loc să îşi ceară scuze că ţara, conducerile care s-au scurs prin România în ultimii 23 de ani nu au făcut nimic pentru ei, nici el sau cu atât mai puţin el  şi i-au dezrădăcinat făcându-i să îşi abandoneze prietenii, familiile, locurile, ca să supravieţioescă într-o ţară străină, domnul Băsescu îi îndeamnă să rămână acolo pentru că nu e aşa, la alegeri e mai uşor de schimbat  votul din  urnele din ambasade decât  din  cele din ţară, supravegheate de media sau opozanţi .
Domnul preşedinte mai dă dovadă de probă de nesimţire la adresa aceloraşi români  cu aceeaşi ocazie, în aceeaşi zi la acelaşi eveniment, când anunţă pe ambasadorul Marii Britanii că Anglia nu va fi invadată de români după Ianuarie 2014:  “Eu, de aici, garantez britanicilor şi celor interesaţi că România nu va invada Marea Britanie. România este o ţară foarte frumoasă”Câtă perversitate şi nesimţire trebuie să ai în tine să le spui românilor că România este frumoasă şi trebuie să rămâi în România, după ce cu un an înainte spusesei că “toţi ne iubim ţara, dar viaţa nu este numai dragoste de ţară..“ Este inutil orice alt comentariu .
Dar domnul Preşedinte a ales momentul crizei, făcându-se că lăcrimează ca şi pe umărul lui Stolojan, că la plâns se pricepe, pentru a arăta cât de „îngrijorat” este pentru viaţa bietului român pe care guvernul USL nu îl protejează.  Nu cred că a ales nici momentul potrivit şi nici nu e persoana potrivită. Probabil însă o fi crezut că şi răpirea asta a fost pusă la care tot cu ajutorul lui Munaf şi Haissam, de anumite partide şi servicii româneşti şi îi părea rău că a ratat ocazia de a „îi salva” pe cei răpiţi. Ar fi fost o nouă făcură marca SRI, SIE , etc. Ei bine nu a fost aşa şi domnului  preşedinte nu i-a rămas decât să se şteargă la ochi „discret”  în faţa presei, vorbind despre grija sa pentru români. O altă peliculă de nesimţire care nu are nevoie de foraje, se exploatează la suprafaţă.
Interesant, autorităţile române dau dovadă de aceeaşi nesimţire. Când au fost aduşi românii ostatici pe un aeroport din Germania i-au aşteptat în miez de noapte 30 de specialişti, psihologi, medici, gata să îi ajute cu tot ce aveau nevoie, dar în ţară, au fost întâmpinaţi de câţiva mascaţi care i-au băgat repede în maşini şi i-au vărsat acasă, ca nu cumva să apară presa şi să spună cine ştie ce. Sau poate au considerat că dacă americanii i-au ajutat, nu mai au nevoie de nimic, au răsuflat uşuraţi.
Tot la suprafaţă a încercat şi presa să exploateze evenimentul şi îi interesează şi pe domnii din media  viaţa cetăţeanului, cât şi pe Băsescu. Ratingul este principalul scop al domnilor din media, fie ei patroni, realizatori sau reporteri, toţi vor premiul Puliitzer pentru presă, rating şi salarii babane, altceva nimic şi pentru asta sunt în stare să alerge cu microfonul după maşini cu copii mici  sau după rudele celor cărora le-a decedat cineva, pentru a pune câte o întrebare idioată, gen „ cum vă simţiţi după decesul soţului” sau „ ce spun copii despre moartea tatălui lor „ sau „ dar ce credeţi că a spus domnul .. când a fost răpit, s-a gândit la dumneavoastră” ? Este o altă dovadă a peliculei sau fluviului de nesimţire care se află în unii din noi.
Dacă tot vorbim de zăcăminte exploatabile la suprafaţă, nu pot să îl uit pe Pontificator, care deranjat de declaraţia lui Vosganian cum căUSL  şi-a cam bătut joc de PNL la repartiţia şi organizarea ministerelor( în paranteză fie spus, nu înţeleg de ce i-a trebuit lui Varujan atât timp să constate ceea ce era vizibil dinainte de formarea noului guvern),  spune că “dacă e cineva nemulţumit, poate să plece , sunt destui amatori care vor să fie miniştri“. Păi aşa e, sunt, dar de ce nu a spus domnul Ponta şi cât costă un asemenea post, că ăla de cioban-deputat PNL a costat 1 milion de euro. Dar aici totuşi Pontificatorul a dat dovadă de lipsă de originalitate. Replica asta, „cui nu îi convine să plece” îi aparţine tot lui Băse  când s-a pus problema plecării medicilor din ţară datorită salariilor proaste. Mă întreb premierul o fi alimentat la acelaşi filon ca şi preşedintele sau au doar aceeaşi companie care exploatează zăcământul ? Ce metodă folosesc la exploatare, tot cianură?

Nesimţirea fără margini a preşedintelui

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Rolul întâmplării în justiţia românească


Justitia si Basescu
Joi , 17.01.2013 unul din posturile de televiziune care îşi schimbă orientarea  după cum cântă Scorpions, anunţa cu litere de o şchioapă dezvăluiri extraordinare, nu am spus senzaţionale că alea sunt amanetate de alt post TV, despre unele declaraţii ale unor personaje cunoscute, cu menţionarea numelui lui Traian Băsescu. Prezenţi la emisiune  “distinsa” Corina Drăgotescu, cea care întreba cândva ea ce câştigă dacă nu ne mai tragem din romani, domnul Chireac, cel care de când a plecat Gittenstein de la post a plecat şi el de la postul Antena 3 şi mă întreb DC, şi alţi câţiva invitaţi.
Am pus tv-ul pe post să mă procopsesc şi am scos dopurile din urechi. Nu am aflat nimic extraordinar despre dosarul lui Traian Băsescu, aşa cum se spunea,  dar nici degeaba nu am stat. Nu stenograma  în sine  a fost  interesantă, ci ce s-a spus pe lângă ea, ce afirmaţii aproape inconştiente au urmat din partea celor care au intervenit. Se vorbea despre o declaraţie a domnului Popoviciu cel care a vândut o casă Ioanei  lui Băse şi despre o stenogramă în care acesta spune că l-a salvat pe Băsescu de puşcărie prin intervenţia la Talpeş. Iată conţinutul stenogramei :
„Popoviciu: Am un amic pe care, dintr-un anumit joc de… cred că ştie Cornel istoria. L-am scapat de puscărie, de arestare. Trebuia să fie arestat pe 19 iulie, 2004, sub influenţa lui Năstase (vorbeşte in şoaptă) …Traian Băsescu.
Şerban: Traian Băsescu!
Popoviciu: De aia mă bag, Eu l-am scăpat!
Motoc: Dosarul Flota!
Popoviciu: Având o relaţie foarte apropiată la vremea aia cu Talpeş, nu stiu ce… Treaba…el stie foarte bine! Eu l-am anunţat, că i-am dat vestea. A, din cauza acestui subiect, eu am fost la el ultima dată, deşi cu membrii familiei lui m-am văzut destul de des şi am o relaţie foarte bună. Chiar jenant, aia mare…îmi spune sărut mâna .. şi e mai mare ca fata mea.. ce eu sunt popă.
Şerban: …da”
Această stenogramă este inclusă într-un dosar de urmărire a lui Puiu Popoviciu dosar iniţiat la o plângere a lui Gigi Becali cu privire la o licitaţie de teren la care a fost exclus proaspătul  deputat PNL.
Prezentată ca o mare declaraţie care dovedeşte legătura dintre Băsescu şi Popoviciu, stenograma în sine nu spune mare lucru, decât că Popoviciu este ori gură spartă, cu care nu e bine să intri în relaţii că nu se ştie ce spune despre tine,  ori un lăudăros. Interesant este însă ce au spus cei care au intervenit în emisiune.
Primul a fost domnul Mircea Băsescu menţionat şi el într-o altă interceptare, tot de Popoviciu, ca fiind în relaţii de parteneriat amândoi. Mister Mircea declară la început că nu îl cunoaşte pe Popoviciu, nu a auzit niciodată de el, (“Nu am fost asociat cu şi nici nu-l cunosc pe acest domn, Puiu Popoviciu. De asemenea, nu-i ştiu pe niciunul dintre cei doi care au vorbit despre mine”) doar cine ştie cum pe unde, dar  în familia Băsescu nu s-a vorbit niciodată de el, nici măcar imobilul vândut Ioanei Băsescu nu are habar că ar fi fost legat de Popoviciu. De aici se trage o concluzie  tristă pentru naţiune şi anume că preşedintele are probleme de  comunicare cu fratele său, nu prea discută unul cu altul, nu interesează pe nici unul ce face celălalt, probabil or fi fraţi de cruce doar. Dar, pentru că nu se ştie niciodată ce aduce DNA-ul şi interceptările, Micea menţionează aşa într-o doară, spre sfârşit, ceva mai nuanţat : “Nu cred că am avut relaţii de afaceri cu Puiu Popoviciu. Nu ştiu care sunt firmele sale şi nu cred să fi avut afaceri cu ele. Din câte ştiu, dânsul e cu imobiliare, eu sunt cu prelucrarea cărnii de pasăre…”
Eeeeei, vezi, dacă stai să te gândeşti bine, parcă e mai bine să spui „ nu cred” decât NU . Cum spunea cineva, în politică e bine să laşi uşa deschisă .
Al doilea care a intervenit, nu neapărat în ordine asta, dar îl menţionez al doilea a fost domnul Talpeş, fostul şef al SIE între 92 şi 97, om de bază al PSD. De ce l-a menţionat şi pe el în unele discuţii sau mai clar, de ce a fost menţionat ca proptea pentru salvarea lui Băsescu de la intrarea în malaxorul DNA pe timpul guvernării lui Bombonel, este clar. Talpeş a fost şi este un om cu greutate iar afaceriştii din PSD ştiu bine că oricând îi poate demasca. Nici unul nu este suficient de curat încât să nu lase ochii în jos când se uită Talpeş la ei, chiar dacă a fost la conducerea unui serviciu de informaţii externe. Se ştie că serviciile conlucrează între ei şi dacă şeful SIE de exemplu cere un dosar de la SRI al unei persoane  pentru o verificare  „în oglindă”, primeşte informaţiile chiar dacă nu în original. Deci Popoviciu se laudă că a pus o pilă la Talpeş, să nu fie trimis Băsescu în judecată în dosarul Flota. Ce spune Talpeş? Păi ca şi Mircea, Ionel neagă orice amestec, nici el nu a mâncat usturoi, nici măcar nu ştie ce e acela usturoi. Ai Ai Ai ! Dar, pentru că pe acolo prin stenogramă Popoviciu spunea că a vorbit cu Talpeş despre dosarul lui Băsescu, Ionel nuanţează şi el, ca şi Mircea şi îşi aduce aminte :
“Era o întrunire oficioasă, nu oficială, care avea ca temă de discuţie… era prin iulie 2004, viitoarele alegeri care urmau să aibă loc în România. Eu eram în poziţia de ministru de stat, deci la guvern, şi în discuţia respectivă s-a pus şi problema, cineva a ridicat problema dosarului domnului Traian Băsescu, la care nu au fost incriminări că trebuie neapărat să fie trimis dosarul în justiţie. Printre cei care au luat cuvântul am fost şi eu, punând următoarea chestiune: domnilor, dacă până acum nu s-a reuşit să se întocmească un dosar care să poată fi trimis în instanţă şi să aibă argumentele pentru instanţă, eu cred că cea mai bună măsuraă ar fi să se renunţe la acest dosar pentru că nu facem altceva decât să generăm un scandal aruncând o asemenea cauză, într-o perioadă în care intrăm în alegeri. Asta a fost discuţia. N-am găsit pe cineva în discuţia respectivă, n-a mai luat altcineva cuvântul şi cu asta s-a încheiat. Cred că, până la urmă, cei care au fost acolo şi erau mai în măsură să decidă decât eram eu, au convenit că ce spuneam era corect”,
Ei bine, aici practic domnul Talpeş spune clar două lucruri :
  1. Că a intervenit în acea discuţie cu adevărat-intenţionat sau nu – în favoarea lui   Băsescu, în ideea că nu e cazul să i se dea curs dosarului, iar după intervenţia sa nimeni nu a mai comentat şi a rămas aşa cum a spus el. („Asta a fost discuţia. N-am găsit pe cineva în discuţia respectivă, n-a mai luat altcineva cuvântul şi cu asta s-a încheiat. Cred că, până la urmă, cei care au fost acolo şi erau mai în măsură să decidă decât eram eu, au convenit că ce spuneam era corect”)Păi cine era nebun să intervină peste Talpeş care mai era şi membru al guvernului, când se ştie obedienţa foştilor comunişti faţă de indicaţiile venite “de sus”.
  2. Că practic deciziile privind deschiderea sau închiderea unui dosar judiciar se luau în cadrul întâlnirilor “oficioase” de partid. Măcar pe vremea aia se mai discuta în partid, acuma se discută numai în Cotroceni. Nici nu şi-a dat seama mister Talpeş cum a spus singur cu guriţa sa că soarta unui dosar penal a fost decisă nu de către parchet, nu de către instanţă, ci de către partidul aflat la putere. Se sesizează cineva? Scrie negru pe alb “cei care au fost acolo şi erau mai în măsură să decidă decât eram eu, au convenit că ce spuneam era corect”, declaraţia poate fi luată de pe înregistrarea emisiunii de la RTV.”Acolo era o discuţie informală şi se discuta ce este  avantajos sau dezavantajos pentru campania electorală” Mulţumim domnule Talpeş! Acuma se dovedeşte înţelepciunea poporului român “pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăeşti”  Năstase l-a iertat pe Băse la intervenţia lui Talpeş dar Băse nu l-a mai  iertat, cum nu îl va ierta nici pe Popoviciu pentru că e gură spartă. Acuma e mai puţin important pentru mine sau societate de ce a avut Talpeş acea intervenţie, pentru că i-a cerut sau menţionat Popoviciu îngrijorarea faţă de soarta lui Băsescu, sau pentru că aşa gândea el, deşi ar fi cel puţin interesant de ştiut, dar nu vom afla niciodată şi nici nu se poate dovedi. Talpeş spune că  “dacă intervenţia mea de atunci a avut o influenţă sau nu, asta nu ştiu” Nu ştie, dar s-a văzut. Aflând că nu i se va scoate la înaintare dosarul Flota ca să nu îl “victimizeze”Băsescu îşi anunţă candidatura. Deci conştient sau nu, Talpeş prin talpa pusă dosarului Flota în PSD, şi deci în justiţie, a facilitat candidatura lui Băsecu şi ascensiunea sa la preşedinţie. Să mai spună cineva că viaţa nu e frumoasă sau că Băsescu nu trebuie să îi mulţumească lui Talpeş.
Interesant este că până la urmă în intervenţia sa, Talpeş spune că Popoviciu avea mult  mai multe uşi deschise decât i-ar fi putut deschide el dar acceptă, ca şi Mircea, fratele neinformat,  că este posibil să fi discutat cu Popoviciu despre subiect, aşa tangenţial, inclusiv despre Băsescu :  „ eu eram în relaţii de amiciţie cu domnul   Popoviciu si probabil într-o discuţie pe care am avut-o relativ la ştiu eu ce, nu-mi amintesc aşa ceva, i-aş fi putut chiar spune că în nici un caz nu am auzit ca dosarul domnului Băsescu să ajungă în instanţă”
Iată deci că Băsescu a ajuns preşedinte “întâmplător” . Întâmplător în şedinţa informală s-a discutat printre altele şi situaţia dosarului lui Băsescu, întâmplător Talpeş i-a comunicat tot printre altele lui Popoviciu că dosarul nu va fi instrumentat şi tot întâmplător dosarul Flota , printre altele, rămâne închis şi Băsescu candidează cu succes la preşedinţie.
Nu e aşa că politicienii ăştia sunt nişte scumpi?
Păi cu aşa informaţie Puiu Popoviciu s-a dus fuga la Traian Băsescu şi i-a spus : „Nea Traiane, te poţi înscrie la preşedinţie, am vorbit eu cu Talpeş, nu ţi se va scoate dosarul cu flota pe tapet, că nu vor să facă din tine o victimă, le e teamă că lumea va vedea în asta o mânărie politică. Dai şi mata un whisky la Cotroceni pe chestia asta, şi nişte terenuri şi contracte aşa, întâmplător ”.  Şi atunci cum să nu îi fie recunoscător Traian şi lui Popoviciu? Că a fost gură spartă şi s-a lăudat şi la alţii şi acum a răsuflat mămăliga e punctul doi  şi se vor lua măsuri, dar pentru ceea ce a făcut atunci Popoviciu a primit din plin recunoştinţa lui Băsescu, dar fără ca Mircea Băsescu să ştie ceva, că au o problemă de comunicare.
Acum eu sincer să fiu nici nu aş crede că intervenţia lui Talpeş aşa fost chiar aşa întâmplătoare, dar nici nu mai contează, faptele vorbeşte.
A treia intervenţie telefonică şi cea mai distractivă a fost a lui Becali, cel care a declanşat practic dosarul lui Popoviciu pe care procurorii l-au luat iniţial drept un simplu dosar de licitaţie trucată dar urmărind şi interceptând au dat de  o flotă întreagă. Ghinion de neşansă. Nici săracu Becali nu ştia în ce se bagă când a făcut sesizarea la parchet el credea că se va reface licitaţia şi gata, îi ia caşcavalul lui Popoviciu numai că a intrat peste caşcavalul lui  Băsescu. Aici Becali a trecut peste un proverb care spune : „ înainte de a da într-un câine, uită-te şi vezi cine îl ţine de lanţ”. Aşa că a intrat pe felia lui Băsescu şi de aici dosarul lui şi  gata, a făcut cunoştinţă cu mititica. A spus-o el singur, cu guriţa lui, „doamna procuroare Ţuluş care a instrumentat cazul mi-a spus că mi se trage de la dosarul acesta al lui Popoviciu.” Întâmplător. O verişoară a domnului Becali, care lucrează la Curtea de Apel, i-a spus şi ea să lase ciocul mai mic, că deranjează anumite persoane aşa că Becali a spus clar în emisiune să fie lăsat în pace, că lui îi e frică atâta timp cât dosarul lui mai are o instanţă prin care trebuie să treacă. După ce va trece şi de ultima instanţă,” mai vorbim”. Sunt curios ce i se va întâmpla până la urmă. Tot întâmplător, Voiculescu are acelaşi complet de judecată care l-a trimis pa pârnaie pe Năstase.
Nu mai e nici un comentariu de făcut  pe cazul lui Becali, omul a spus clar că îi e frică.
Recapitulăm :
Lui Becali, cu banii lui, deputat, membru în comisia juridică îi e frică să vorbească cât timp dosarul lui nu e închis definitiv, Talpeş spune cu gura lui că s-a luat decizia în cadrul unei discuţii informale de partid ca să nu se dea curs dosarului lui Băsescu, Bogdan Chireac, spre ruşinea lui, (cu toată protecţia ambasadei unei ţări care nu vrea referendum în Anglia pe tema UE) spune că îi e frică, dar  singurul care are încredere în justiţie este Mircea Băsescu. Domnule Mircea Băsescu, vă dau un sfat: reluaţi relaţiile cu familia fratelui, că sunteţi tare neinformat şi ar putea să vă cauzeze la imagine. Râde lumea de noi, zău aşa. Întâmplător ….

Rolul întâmplării în justiţia românească

joi, 17 ianuarie 2013

Simple aberaţii?




Trei declaraţii recente ale unor persoane, care se cred personalităţi sau reprezentanţi ai unor instituţii care se cred purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu mi-au dat fiori pe şira spinării.
Despre prima declaraţie am mai vorbit, este vorba de afirmaţia sau cererea  domnului Voiculescu de a aduce specialişti din armata, să facă munca directorilor şi inspectorilor din ministerul de finanţe care primesc salarii frumuşele dar nu sunt în stare să îşi facă munca pentru că sunt corupţi , lipsiţi de eficienţă şi neserioşi. Aşa spune domnul Voiculescu, atunci când afirmă că are nevoie de militari pentru că aceştia au un profil moral sănătos, sunt eficienţi şi riguroşi. Păi nu înţeleg de ce nu îi schimbă? Cine îi opreşte de vreme ce sunt la putere să îi depisteze pe cei incompatibili cu sarcinile de serviciu să le desfacă contractele de muncă şi să angajeze alţii pe bază de concurs? Nu crede domnul Voiculescu că în acest fel împrumutând de la armată, nu face altceva decât să îi protejeze şi acopere pe cei care sunt corupţi?
Dar când face această propunere, domnul Voiculescu se gândeşte la zecile de mii de pensii rămase nerezolvate de când Boc şi colegul Oprea au început procesul revizuirii? Pe acestea cine le rezolvă, specialiştii de la finanţe? Domnul Gherghină, doamna Lupu? Culmea culmilor este că Duşa deja a prins ideea pentru că nu e venită aşa din senin şi e gata să facă trocul. Gata,  armata a fost rezolvată, acum pleacă detaşată la finanţe, apoi la învăţământ să acopere posturile de educatori scoşi din sistem pentru că nu au studii superioare, apoi la sănătate să opereze în locul medicilor care lasă copii să moară după o fractură de braţ, apoi la transporturi să repare drumurile  făcute în dorul lelii de drumarii politici. Dar nu cumva să se atingă cineva de ei cei care sunt plătiţi să facă munca pentru care sunt chemaţi militarii, că nu e voie, militarii vor lucra detaşaţi, voluntar, pentru că e criză şi nu sunt bani la finanţe. Nu vor primi nici misii de detaşare, nici sporuri, nici drepturile de echipament şi hrănire, că doar nu vor mai lucra în condiţiile din armată nu ? Şi uite aşa, se împuşcă şi nişte economii la buget şi se păstrează şi corupţii în ministere şi deconcentrate. Bună idee domnule Voiculescu. Am şi eu una : Ce ar fi să băgăm puţin armata şi în parlament, în clasa politică plină de incompetenţi, analfabeţi, corupţi, neserioşi, penali, dar de tot nu doar aşa pe bază de detaşare, pentru că acolo este cauza tuturor relelor, acolo este  rădăcina corupţiei.  Achiesaţi domnule Duşa?
A doua declaraţie aparţine Patriarhiei Române, care într-un material trimis presei dă dovadă de o atitudine demnă de renumita Inchiziţie. Sfinţiile lor uitând cu totul de faptul că lumea a evoluat, că nu mai trăim  în Evul Mediu, că biserica, indiferent de orientarea ei este doar o formă de manifestare a credinţei, dintre atâtea altele, că deocamdată Religia este acceptată ca o formă de manifestare a credinţei dar nu reprezintă o putere în stat iar Biserica Ortodoxă prin  Patriarhia Română  că nu are atribuţiuni în conducerea ţării. Mai mult, Constituţia ţării, o Biblie Laică votată de popor, nu scrisă de unul sau altul care pretinde că a avut legătură cu Dumnezeu, cum mai noi declară şi parlamentarii români,nu spune nimic despre rolul conducător al Patriarhiei în treburile ţării. În Constituţie despre religie se spune :

“ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
Atât şi nimic mai mult.De ce se crede Pariarhia îndreptăţită să decidă asupra unor probleme care ţin de opţiunile  personale ale omului sau de deciziile statului? Dacă cineva ar îndrăzni să schimbe regulile din interirorul BOR s-ar sălta sutanele tuturor “sfintelor” feţe că nu se respectă drepturile cultelor, dar domniile lor cer nici mai mult nici mai puţin decât desfiinţarea crematoriilor umane, pentru că “„Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.”
Cu ce drept intervine Patriarhia pe un subiect care nu o priveşte? De când interzice Patriarhia dreptul cetăţeanului de a stabili modul în care vrea să plece din lumea asta plină de corupţi? De ce vine Patriarhia cu un text apărut în 1940 deci nu numai aberant dar anacronic, şi nu vine cu unul din 1231, dat de Papa Gregor al IX-lea? Înalta instituţie a Patriarhiei uită că între timp, cam prin 1948, ONU a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care se aplică şi mai ales este folosită şi de biserică, în apărarea drepturilor  enoriaşilor săi. Ce interese apără Patriarhia, dreptul de a scoate bani de la oameni pentru serviciile de multe ori de toată jena? Reveniţi cu picioarele pe pământ şi păstraţi-vă doar gândul  în ceruri domnilor reprezentanţi ai Patriarhiei,lăsaţi lucrurile pământeşti să fie rezolvate de pământeni, domniile voastre vorbiţi în şoaptă, că aşa se vorbeşte în biserică, eventual  în gând şi în timpul acesta eu spun să vă orientaţi atenţia spre cazurile de homosexualitate din interiorul BOR, pe corupţii şi lipsa de morală a unor preoţi care cer tarife pentru slujbe pe care trebuie să le presteze gratuit, pe cazurile de agresiune şi hărţuire sexuală, pentru  că e suficient că primiţi bani de la bugetul de stat, fapt de care nu se bucură toate cultele religioase. Nu încercaţi să vă depăşiţi condiţia pentru că nici încrederea populaţiei nu e chiar aşa de mare în Biserica Română încât să încercaţi să zburaţi singuri la cer pe baza acestei idei. Românii cred în Dumnezeu, de popi s-au cam lămurit ce le ascunde sutana. Nu vă faceţi aripi din ceara lumânărilor pe care le retopiţi şi refolosiţi la infinit, scoţând bani de trei ori de la o singură lumânare, pentru că se vor topi şi veţi cădea direct în Iad.
A treia declaraţie le întrece pe toate nu atât ca informaţie cât din punct de vedere al sursei. Ea aparţine unui alt Guru care se crede şi el Dumnezeu, dar Dumnezeul presei, al show-bizz ului al sportului, al cinematografiei, cel care le ştie pe toate, e specialist 1 şi şofer în toate domeniile, nu te poţi scărpina fără să nu spună el dacă te-ai scărpinat bine sau nu, cu un ton de sentinţă mai grea decât sentinţele Inchiziţiei. Domnul CTP declară nici mai mult nici mai puţin decât că Eminescu nu a fost român. Intrat probabil într-un con de umbra de când colegul de breaslă SRS a devenit parlamentar, nemaifiind invitat de televiziuni să îţi exprime „doctele” opinii din fotoliul de acasă, personalitatea răzvrătită a lui CTP a ieşit pe piaţă cu o declaraţie şoc: În seara asta o să încerc să mai pronunţ o a treia frază înspăimântătoare, şi anume Eminescu nu era român. S-aud nişte blocuri de gheaţă cum cad din tavan acum, da? Tot tipul lui de gândire nu e românesc. A fost impregnat extrem de bine de gândirea germană” Gata, acuma toată şumea o să îl bage în seamă, a căzut blocul de gheaţă, toată lumea se uită la el. Îmi amintesc versurile “neromânului” Eminescu din scrisoare I:
” Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te asteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă si mai dreaptă

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dânsii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Si prostatecele nări
Si le umflă orisicine în savante adunări”
 Acesta e răspunsul pe care îl primeşte marele Curu, pardon Guru al zilelor noastre, tenisman, scriitor, critic de film, analist de fotoliu de la cel  pe spatele căruia speră să se mai ridice în ochii oamenilor, debitând aberaţii sau cine ştie, jucând un mic rol în piesa desfiinţării identităţii de neam, trădării naţionale  de către cei  care astăzi sunt în fruntea naţiei. Poate  creţele idei ale celor care vorbesc fără cap nu sunt chiar aşa de nevinovate şi ele vin să completeze un puzzle a cărui imagine încă nu o vedem dar dacă adăugăm unele piese, cum ar fi declararea trădătorilor drept eroi şi a eroilor drept duşmani ai naţiei, „privatizarea” econimiei pe bucăţi, „regionalizarea” ţării, FMI-zarea ţării, schimbarea tradiţiilor, Valentinizarea şi Mc Donaldenizarea tineretului, desfiinţarea industriei farmaceutice  proprii, desfiinţarea spitalelor, subordonarea armatei intereselor unor ţări care duc războaie proprii în numele unei democraţii personale, desfiinţarea şi bagatelizarea conceptului de Sistem Naţional de Apărare, acceptarea unor Codex-uri Alimentare care duc la otrăvirea şi cancerizarea populaţiei, numirea în fruntea instituţiilor   vitale cum ar fi OSIM  a reprezentanţilor unor  uniuni antiromâneşti, începem să avem o imagine fie şi neclară a ceea ce se urmăreşte. Declararea lui Eminescu ca nefiind român, chiar şi printr-o logică cretină, nu face altceva decât să adauge o nouă cărămidă la zidul distrugerii cestui neam. Dovadă stă ideea lui Voiculescu, prima expusă aici, care a părut în prima zi o vorbă spusă la supărare, dar uite că a prins şi face pui. Pe cina va mai mira dacă mâine, Kelemen Hunor nu va propune ca Eminescu să fie scos din şcoli pentru că nu a scris şi în limba maghiară şi minoritatea maghiară se simte astfel discriminată? Nimeni, cu atât mai puţin domnul CRP.
Dar românii vor fi prea preocupaţi cu declaraţiile lui Becali vizavi de relaţia lui Nilă cu Cruduţa şi de divorţul lui Bănică. Heeeeeeei, Can-Can, cu picioarele ’n tavan!
Simple aberaţii?

vineri, 11 ianuarie 2013

Nu trageţi în poliţişti



Vânătoarea de vrăjitoare
A început campania de reducere a sporurilor, salariilor drepturilor celor din Poliţie. Rămaşi datori faţă de lucrătorii din ministerul de interne din anul 2011 cu banii pe sporuri şi misii, domnul Ponta nu îşi poate permite să umble la salarii ca Boc, pentru că s-ar trezi cu o colecţie de caschete în curte  cât pentru un regiment. El loveşte indirect şi cu ştaif. Dacă Boc s-a mulţumit să declare pensiile şi salariile  din armată şi de la interne nesimţite ca să le poată tăia abuziv, Pontificatorul este mai subtil. El scoate la iveală câte un caz două de „granguri” de la câte o poliţie judeţeană sau de orăşel care abuzează şi el pe unde poate şi asmute presa „independentă” pe el. Lumea se inflamează, media plânge pe umerii bietului ministru care se confruntă cu probleme aşa de grave şi îi dă apoi dreptate când e nevoit să ia măsuri şi să taie sporuri şi drepturi câştigate pentru că nu e aşa,  atunci ”Când ai salariu 80 de milioane, nu mai trebuie să îţi dau bani şi de hrană, de echipament”. Nu face nimeni legătura între declaraţiile lui Ponta şi cazurile astea care “ explodează aşa brusc exact când se pregăteşte belirea poliţiştilor?
Un ministru excitat

Ministrul de interne,  se excită orgasmatic pe posturile tv şi face declaraţii iresponsabile, antepronunţându-se şi anunţând populist dar iresponsabil că din prima zi când se va prezenta la muncă, şeful poliţiei  din Olt va fi “exmatriculat”. Păi asta înseamnă că domnul Stroe a luat locul comisiei de ancheta, procurorilor, judecătorilor şi poate îl va lua şi pe al temnicerilor, declarându-l pe şeful IJP Olt gata vinovat, judecat şi condamnat. Ce deosebire este între Stroe şi cel care acum 6 luni spunea: ”nu e bine domnule chestor, nu e bine “. Eu nu văd nici o diferenţă. Nu iau apărarea nimănui, nu mă antepronunţ, sunt convins că nici chiar procuratura nu va efectua o achetă obiectivă, se va da poate un exemplu, sau se va lăsa cu o mustrare, poate o retrogradare, poate o demitere, dar în nici un caz ancheta nu va scoate la iveală adevăraţii vinovaţi, cei care au dus la apariţia unor astfel de fenomene şi le perpetuează. Astfel de exemple apar ori când e nevoie să se schimbe nişte piloşi cu alţi piloşi fie când trebuie să se facă reduceri de personal sau tăieri de drepturi.
Se va vorbi despre câteva cazuri, vor cădea câteva capete, poliţia va fi stigmatizată, populaţia va fi asmuţită în aşa fel încât dacă aceştia vor  încerca să protesteze pentru măsurile administrative şi financiare care se iau împotriva lor ca şi categorie socială, nimeni să nu le sară în ajutor, să nu aibă sprijin şi astfel Pontificatorul să poată să îi jupoie în linişte. După ei, ca şi în guvernările Boc, vor urma alţii, pe măsură ce noii directori USL care au primit verde la îmbuibare vor goli resursele bugetare.
Nimeni însă nu va pătrunde în esenţa lucrurilor, se va vorbi despre corupţia din administraţie, din interne, din armată, dar cei care  o provoacă vor sta în scaunele lor la primării, prefecturi, ministere şi parlament. Pentru că adevăraţii responsabili sunt  nu poliţiştii care nu fac altceva decât să execute nişte ordine, fie ele şi ilegale sau semilegale, să profite fiecare în funcţie de cât îl ţine plapuma de proptele celor pe care îi sponsorizează, adevăraţii vinovaţi sunt politicienii, cei care au cu adevărat cuţitul şi care taie  fără discernământ cum ajung la putere. “Ciocu mic”  li se spune tuturor de fiecare dată şi toţi păstrează ciocu mic. Unii cu bucurie, pentru că dacă şefii politici fură un bou, pot să fure şi ei o oaie, unii pentru că  dacă deschid pliscul îşi pierd caşcavalul şi nu e bine, alţii pentru că sunt convinşi că şi dacă ar comenta sau spune ceva, tot ei ar pierde pentru că sistemul e corupt de la şef la judecător, senator, ministru, premier sau preşedinte şi atunci de ce să nu stea el în banca lui că nu dă nimeni de mâncare copiilor lui dacă el e dat afară sau disponibilizat pentru că “a trecut strada pe verde.”
Protejaţii
Cum se  formează această încrengătură? Simplu. S-a dat verde din raţiuni de “selectivitate şi necesităţi care nu pot fi acoperite din resurse interne” la recrutarea şi promovarea de “ experţi” pe filiera indirectă. Metoda se aplică cu success atât în MI cât şi în MApN. Şi uite aşa, au fost introduşi în sistem copii, nepoţi, fraţi, veri sau simpli cotizanţi ai frumoşilor noştri politicieni, care nu numai că au luat locul absolvenţilor de şcoli dar sunt şi promovaţi direct pe funcţii fără să aibă habar de meserie, sunt “ specialişti” pentru că au absolvit o facultate cu ILD, au luat licenţa cu copy-paste şi gata expertul. În timpul ăsta cei care au învăţat meserie în şcoală, stau în şomaj pentru că este criză.  Aşa se face că şeful poliţiei din Balş, mult discutatul caz care în curând va bate cazul Elodia, cu toate bătăile administrate cetăţenilor şi cu toate violurile săvârşite, cu tot traficul de carne vie de care este învinuit, este un om cu “origine sănătoasă”, a pornit în poliţie de la munca de jos, de la pulan, fiind jandarm angajat, apoi a făcut şi el o facultate, a dat şi el cui trebuia şi  în cine trebuia, şi a fost promovat până la funcţia pe care o avea sau o mai are. În timpul ăsta cadrele cu şcoală de specialitate, meseriaşii fac “stagiu” în stradă, pentru că nu sunt “orientaţi”.Oameni ca el, orientaţi şi susţinuţi politic primesc prime,  funcţii, calificative superlative iar ceilalţi aşa mai uşor, că nu e concurs. Şi când se fac disponibilizări cine credeţi că pleacă? Păi nu o să plece cei cu calificative maxime, o să plece cei care au pus probleme, fie că au deschis pliscul din când în când, fie au participat la proteste, fie au aruncat cu caschetele fie au stat pe la poarta ministrului să ceară să fie încadraţi după ce au stat 3 ani în şcoală. Nu vi se pare democratic?
Victime şi profitori
O altă placă turnantă a corupţiei o reprezintă colegele victimei de la Balş. Nu o nominalizez neapărat ca reprezentantă a acestui segmnent dar există cazuri. Odată cu nepoţii, fraţii, copii, cotizanţii politicienilor, mai intră în poliţie şi în armată şi încă chiar în şcolile de profil, o grămadă de pupile ale aceluiaşi grup de politicieni. La putere sau nu, toţi îşi bagă fetele, nepoatele, “pupilele” cu ghilimelele de rigoare, în şcolile militare. Se ajunsese la un moment dat chiar în armată ca mai mult de jumătate din promoţia unei şcoli să fie fete, de parcă pricipalul scop al ministerului era să facem o armată de amazoane. Ei bine situaţia încă persistă mai ales în MI unde dacă facem o statistică vom vedea că au fost angajate sau promovate cam 2/3 din candidate în detrimentul fraierilor care nu au nimic de dat. Pentru că şi promovarea sau repartiţia se face în funcţie de medii şi “rezultate” sunt multe fete care obţin unele “rezultate” de excepţie încă din şcolile militare. “Trag “ unele din ele din toate poziţie de ar muri şi Jessie James  şi Catt Ballou de invidie. Şi uite aşa, ajung ele repartizate pe la câte o “orăşenească” câte o judeţeană, cu dosar cu tot, cu “rezultate” cu tot cu“recomandări” cu tot. Şi atunci normal că noii şefi, le iau şi le pun să facă ceea ce au auzit ei că ştiu ele să facă mai bine. Repet, pentru a fi foarte clar, nu vorbesc de cazul poliţistei din Balş deşi şi acolo se ridică cel puţin un semn de întrebare: Cum oare a fost posibil să asistăm la un”viol repetat” ? Dacă ar fi fost viol la foc automat, aş fi înţeles, a fost viol în grup şi  nu a avut timp să scape, că au fost prea mulţi şi nici nu se putea opune. Dar să vii acuma şi să declari că ai fost violată în mod repetat de mai mulţi oameni în decursul a câţiva ani, să fiu iertat şi să mi se aprobe să întreb “de ce nu a bagat surubelniţa în ei de prima oară şi ce a aşteptat atâţia ani, să fie promovată”?
Cine tace, trage
O să mi se spună că îmi vine uşor să vorbesc, că nu ştiu prin ce a trecut, că s-a temut pentru cariera ei etc. Vorbe. Eu ştiu un lucru, dacă ţi se face ceva ilegal, ori iei atitudine din prima pentru a tăia răul din faşă, ori esti sortit pieirii pentru că nu ai forţă şi suficient caracter şi vei fi un looser toată viaţa, ori te complaci pur şi simplu. Eu eram elev în anul I de scoală militară când în urma obţinerii unui calificativ mai slab la tragere, comandantul de pluton m-a înjurat şi m-a pus să fac târâş de la tintă până pe aliniamentul de tragere. Mi-am rupt unghiile în pământ de nervi, dar când am ajuns în şcoală, după ce am depus armele în rastel, m-am dus în cancelarie la commandant şi i-am spus că nu mă interesează cum a procedat înainte de a veni în şcoală cu soldaţii sau cum procedează cu ceilalţi colegi ai mei, dar eu nu am venit în şcoală să fiu înjurat de mamă. I-am spus că suport orice măsură când greşesc dar să fie regulamentară şi să nu amestece persoane care nu au nici o legătură cu armata. Din acel moment comandantul de pluton, care putea să mă facă să muşc pământul sau să se răzbune cu calificative sau note proaste, nu numai că nu m-a mai înjurat pe mine, dar nu a mai înjurat nici un coleg, timp de 3 ani. Din asta am învaţat şi eu şi el şi îi mulţumesc acuma pentru că mi-a arătat  că poţi învaţa din greşeli sau de la un subaltern iar educaţia se face indiferent de vârstă.
Vestele anti-glonţ
Se pun multe întrebări vizavi de cazul de la Balş, dar întrebarea principală nu este de ce se întâmpla aşa ceva, căci toţi cei mari ştiu: se întâmplă pentru că politicienii şi-au băgat nasul şi rudele, protejaţii şi sponsorii peste tot şi aceştia sunt cei care duc la astfel de fapte fie în calitate de “acţionari” fie de victime fie de vestă anti-glonţ.  Întrebarea este cât timp se va perpetua această cloacă politică în sisteme care se spune că sunt apolitice. Aceleaşi lucruri se întâmplă şi în justiţie şi în toate sistemele. Aşa a ajuns şi handicapatul  Zegrean şi condamnata Aspasia în CCR susţinuţi politic, şi Danileţ în CSM susţinut de Macovei şi câţi şi mai câţi. Dacă toate poliţistele ar spune cu câţi şefi au avut relaţii “nepotrivite” sau câţi au abuzat sau încercat să abuzeze de ele,  nu ar mai fi nevoie de legalizarea prostituţiei. Sunt şi din cele care deşi intrate pe pile în poliţie sau alte structuri nu sunt hărţuite. Aceste sunt fie fetele unor mai politicieni, fie “amantele de suflet” ale acestora.Mai este şi  bruma de fete cinstite care au intrat pe merit în Academie sau şcoli, nu au făcut şi nu fac compromisuri, dar nici nu sunt promovate.
Adevăraţii vinovaţi
De asta spun eu, nu poliţiştii sunt de vină, ei sunt numai urmarea şi rezultatul unei clase politice total compromise, depravate, nesimţite care minte cu neruşinare pentru că voturile se obţin prin minciună iar o carieră începuţă cu minciună va continua şi se va sfârşi la fel. Domnul Preda, ministrul de interne vorbeşte despre golănia din ministerul de Interne. DAR DESPRE CEA DIN PARTIDELE POLITICE, DIN GUVERNE , DIN PARLAMENT, DIN VIAŢA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ PLINĂ DE SOLOMONI, NEŢOI, ROBERTE, PLĂCINTE, ŞI ALŢI PENALI DE CE NU VORBEŞTE DOMNUL MINISTRU DE INTERNE? CÂTĂ VREME PUŞCĂRIAŞII VOR CONDUCE ŢARA, NE VOM ÎNTÂLNI CU ASTFEL DE EXEMPLE ORICÂTĂ PROPAGANDĂ ŞI ORICÂT DE “LOVIT” S-AR DA MINIŞTRII ŞI PARLAMENTARII.
Adevărata vină o poartă clasa politică, corupţii care s-au băgat peste tot în toate sistemele organizatorice. Nu mai poţi să te angajezi nici măcar măturător dacă nu te sprijină cineva de la un partid.
Iar presa, televiziunile discutând la infinit pe câte un caz, şi scotând din circuit câte un cotizant amărât nu fac altceva decât să schimbe un violator, un traficant, un bătăuş cu altul.
Vă încumetaţi domnule ministru?
Cer pe acestă cale domnului ministru de interne să prezinte o situaţie pe judeţe cu numărul de cadre şi în special din cele cu funcţii de conducere, şefi de secţii, departamente, direcţii, care provin din şcolile şi acadmiile de profil şi câţi pe cale indirectă şi de asemenea cât la sută din cei repartizaţi şi promovaţi sunt de sex feminin şi câţi de sex masculin. La cele mai multe judeţe rezultatul sau statistica  ar confirma ceea ce am spus eu aici. Şi atunci de ce se scot întotdeauna vinovaţi acarii Păun iar adevăraţii vinovaţi, cei care l-au promovat şi susţinut pe şeful de la Balş, de la Olt şi din alte funcţii similare sunt în continuare în funcţii de răspundere în partide, ministere, parlament? Vreţi să ştiţi cine se face vinovat de cazurile din Balş  şi Olt? Intraţi pe fir domnule ministru şi vedeţi unde duceau plocoanele lor şi ale celor la care duceau ei. Aveţi un sistem de investigaţie internă care ştie tot. TOT. Nu se mişcă nimic fără a fi cunoscut dar oare vrea cineva să afle sau să spună tot? Eu personal nu cred,poate  vor cădea două trei capete, se vor tâia nişte indemnizaţii şi sporuri, drepturi de echipament şi hranire şi cu asta gata. Pontificatorul a obţinut ce a vrut, mai scoate un ban de la bugetari ca să îl dea noilor parlamentari  şi directori. În felul acesta  capetele acestei hidre politice vor putea la rândul lor să ceară mărirea cotizaţiei şi a sponsorizării protejaţilor, pentru că nu e aşa, riscul e mai mare, se strange laţul. Aiurea, ei nu vor păţi nimic, doar cei de jos vor plăti. Acuma  a intrat Poliţia în colimator. Ţineţi aproape, nici nu ştiţi ce pierdeţi.
Trădarea şefilor de sindicat
Ca într-o culme a trădării, sindicatele cele care ar trebui să apere drepturile poliţiştilor, jandarmilor, militarilor, chiar şi  împotriva abuzurilor politice, nu abordeaza subiectul, nu se implică, nu se amestecă. Pe blogul SCMD  preşedintele Dogaru anunţă cu durere în glas decesul spriritului camaraderesc şi  al principiilor sindicaliste. Astfel, domnul Dogaru anunţă:
“În atenţia membrilor SCMD din Bucureşti şi Ilfov proveniţi din structurile MAI. Reclamând nedreptăţile comise şi ilegalităţile făcute în disponibilizarea lor, jandarmii, pompierii şi poliţiştii de frontieră, disponibilizaţi în anii 2011-2012, vor să picheteze Guvernul României pe data de 9 ianuarie 2013, începand cu orele 10.00 (adunarea se va face între orele 09.00 – 10.00, punctul de adunare fiind în apropiere de sediul BRD, lângă Piaţa Victoriei).” Până aici toate bune. Mai departe acelaşi şef de sindicat anunţă ce a decis vizavi de acest protest : “Întrucât avem în filialele SCMD numeroşi membri aparţinând acestor categorii socio-profesionale, suntem de acord că aceştia să-şi susţină colegii, fără a arbora însemnele sindicatului.”
Domnul Dogaru nu are treabă, sindicatul nu are ce căuta în acest protest deşi chiar domnul Dogaru recunoaşte că are în sindicat numeroşi membri aparţinând jandarmeriei, deci foşti colegi ai celor ce protestau. Cum să interpretezi o asemenea atitudine de şef de sindicat? Domnul Dogaru, cel care se autointitulează reprezentantul societăţii civile nu a auzit de declaraţia domnului Ponta, prietenul domnului Băsescu când a declarat că intenţionează să ia drepturile de echipare şi hrănire ale poliţiştilor sau unor poliţişti. Nici asta nu este treaba sindicatului. Şi atunci, dacă  de la politician până la şef de sindicat toţi se fac că nu văd ce se întâmplă pe lângă ei, ce facem, ne omorâm între noi pentru ca ei să rămână la butoane adunând noi averi din cotizaţii ? Răul este şi în noi, că acceptăm  şi ne facem şi noi că nu vedem sau nu ştim, şi căutăm vinovaţi de conjunctură, nu sursa răului. Şi atunci de ce toată această campanile? Ca să îi dăm ocazia lui Ponta să taie drepturile poliţiştilor?

Nu trageţi în poliţişti

miercuri, 9 ianuarie 2013

Cai de lemn, soldaţi de plumb şi ofiţeri de paie



“COMUNICAT DE PRESĂ
 Anul de instrucţie 2013 în Armata României a fost deschis luni, 7 ianuarie, în toate unităţile Ministerului Apărării Naţionale. Cu acest prilej, la sediul M.Ap.N. a avut loc o adunare la care a participat personalul Statului Major General (SMG).
Generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, a transmis  cadrelor militare că anul 2013 va fi unul de austeritate, în care se va menţine deficitul bugetar pentru operare şi înzestrare.
“Anul acesta va fi un an de referinţă pentru transformarea şi modernizarea Armatei României, iar Statul Major General are obligaţia de a conduce acest proces şi de a sprijini deciziile politice prin prezentarea unor soluţii corecte, eficiente, viabile şi realiste. Ştim unde ne aflăm, ştim ce avem de făcut, cunoaştem vulnerabilităţile şi problemele ce trebuie rezolvate şi de aceea sunt convins că împreună vom găsi soluţii, ce trebuie atent analizate prin simulări şi evaluări care să le valideze”, a făcut cunoscut generalul-locotenent Ştefan Dănilă.
În opinia şefului SMG, “2013 va fi anul restabilirii echilibrului între nevoi şi resurse, în gândire şi acte normative, precum şi în relaţiile dintre oameni”.

 Biroul de Presă”
 Imi permit să comentez acest comunicat pentru că nu poţi trece nepăsător pe lângă o afirmaţie pe care nicifostul ministru al  Apărării, Dobriţoiu, nu a făcut-o deşi ar fi avut acoperire:
“Statul Major General are obligaţia de a conduce acest proces şi de a sprijini deciziile politice ..”
CINE SPUNEA CĂ ARMATA, OFIŢERII NU FAC POLITICĂ ? Ce treabă are şeful SMG cu deciziile politice? Dacă ar fi spus-o ministrul, parcă aş mai fi închis un ochi dar să vii tu,  şef al SMG, rudă de sânge cu soţia preşedintelui statului, alt neimplicat politic, să afirmi ca SMG-ul are datoria de a sprijini deciziile politice, trecând peste ministerul şi ministrul de la care primeşti ordinele, este ceva ce numai în România se poate întâmpla. Şi apoi cu un cinism greu de imaginat să spui că datorită lipsei de fonduri “2013 va fi anul restabilirii echilibrului între nevoi şi resurse, în gândire şi acte normative, precum şi în relaţiile dintre oameni” este pur şi simplu bătaie de joc.
Din câte lasă să se înţeleagă domnul Dănilă, a restabili echilibrul dintre nevoi şi resurse înseamnă a aduce nevoile la nivelul resurselor şi asta se va face prin relaţiile dintre oameni, mai bine spus prin convingerea acestora că nu au nevoie de resurse pentru că statul , politicienii şi el nu au cum să le asigure. Şi pentru aceasta  se va umbla şi la acte şi toate nevoile de instrucţie vor fi raportate la nivelul resurselor. 
Acuma am înţeles de ce a fost mazilit Dobriţoiu. El cerea ridicarea resurselor la nivelul nevoilor armatei, gradat, procentual, dar totuşi ridicare. Domnul Dănilă, pupila preşedintelui are altă variantă mult mai economicoasă şi mai uşor de realizat.  Mai trebuia să spună că armata va fi dotată cu cai de lemn, soldaţi de plumb şi ofiţeri de paie şi astfel dotată  se va achita de sarcinile Euro-Atlantice cum spunea ministrul Duşa. Îl doare în Duşa pe şeful SMG de nevoile de înzestrare a armatei, de încercările de a aduce fonduri pentru înzestrare, el a înţeles că nu i se vor  da şi cum e conştiincios, în anul ce va urma va umbla la ” relaţiile dintre oameni” şi acte normative  că acolo nu e nevoie de fonduri, e suficient să dea ordin. Nu m-ar mira să se umble la “lungirea normelor” pentru a nu mai fi presaţi să umble la retehnologizare, reînzestrare şi upgradare. Halal instrucţie!
Cai de lemn, soldaţi de plumb şi ofiţeri de paie

luni, 7 ianuarie 2013

Istoria ascunsă

 Pentru cei care inca se mai gandesc la instaurarea Monarhiei si readucerea lui Mihai pe tronul Ţării, prezint mai jos un material apărut în 2008 sub semnătura istoricului Ion Măldărescu , în articolul “Pagini cenzurate-pagini ocultate”

“23 AUGUST 1944 – BUCUREŞTI 

S-au împlinit 64 de ani de la invazia sovietică şi instaurarea comunismului în Romania, realizată cu nemijlocitul sprijin regal,  şi consolidată cu ajutorul “baionetelor sovietice” – aceleaşi care, trei ani mai târziu  l-au forţat să abdice. Opera a fost desăvârşită de Ana Pauker,  Emil Bodnăraş, Petru Groza şi Lucreţiu Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului birou al lui Mihai I, urmaţi de Roitman-Chişinevski, Nicolski, Răutu… M. Roller & Co.
În noaptea de 22/23 august 1944, Maniu, Btătianu şi Titel Petrescu, de comun acord cu faptul că numai Mareşalul Ion Antonescu poate incheia un armistiţiu rezonabil cu aliaţii, l-au trimis pe Brătianu la Mareşal, pentru a-i comunica sprijinul lor. După audienţă, Brătianu le-a comunicat hotărârea acestuia de a încheia, chiar a doua zi, armistiţiul, cu solicitarea unui acord în scris de la cei trei: “Vă rog, domnule Brătianu să mă înţelegeţi, este vorba de o răspundere istorică şi atunci luaţi-vă şi dumneavoastră, printr-un act scris, răspunderea şi nu prin discuţiuni care se pierd şi mâine pot fi negate.” Acest lucru reiese şi din depoziţia generalului Pichi Vasiliu, în timpul procesului: “După plecarea lui Brătianu de la audienţa avută la Mareşal, acesta mi-a declarat că este hotărât să facă armistiţiul împreună cu Maniu şi Brătianu.” Aceeaşi declaraţie făcut-o în instanţă şi Eugen Cristescu, şeful serviciului secret.
La ora 13.00 a zilei de 23 august 1944, şefii partidelor de opoziţie: I. Maniu, Gh. Brătianu şi Titel Petrescu rămăseseră pe aceeaşi poziţie, aceea de a-l sprijini pe Ion Antonescu să încheie armistiţiul, un motiv în plus pentru aceasta, cântărind şi întrevederea şefilor opoziţiei cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Agiu, reprezentanţii comuniştilor. Pe parcursul acestei întâlniri, la insistenţa imperativă a celor doi comunişti, referitoare la răsturnarea Mareşalului, exprimată prin somaţia: …Răspundeţi: acceptaţi sau nu. Nu mai poate interveni din partea dvs încă o amânare!”, Generalul Sănătescu, reprezentantul Palatului, prezent şi el la intrunirea conspirativă nu a reacţionat în nici un fel atunci când delegatul comuniştilor a bătut cu pumnul în masă. Iuliu Maniu, care sesizase caracterul ultimativ al proiectului prezentat de comunişti, a întrerupt insolenţa vorbitorului, a răspunzând surăzâtor: “Drăguţă… eu nu sunt obişnuit să se discute cu mine cu revolverul pe masă.”
Evenimentele s-au precipitat. Sătul de tutela Mareşalului,  Regele a decis să facă el armistiţiul, “Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă armistiţiul - a spus Regele – ne va ţine iar sub papuc.” (Memoriile lui Brătianu).
Preocupat de soarta frontului şi de complexitatea situaţiei, Mareşalul nu avea de gând şi nici vreme de irosit pentru o vizită la Palat, însă după insistenţa – prin telefon -  a generalului Sănătescu, în cele din urmă a acceptat. Între timp, la Palat, Regele împreună cu complotiştii: Mocioni-Stârcea, generalul revanşard Aurel Aldea şi Ioaniţiu, secretarul Regelui, colonelul-adjutant Emilian Ionescu, colonelul D. Dămăceanu şi alţii, suporterii ideii comuniştilor – aceea de a folosi vizita Mareşalului pentru a-l aresta – făceau pregătiri. Însuşi Regele a format o echipă din trei subofiţeri din paza sa personală: Bâlă, Dumitru Rusu şi Dinu, sub comanda maiorului Anton Dumitrescu. Subofiţerului Bâlă, Regele i-a încredinţat cifrul camerei-seif – o încăpere îngustă, fără aerisire – în interiorul căreia, i-a spus  să aducă o măsuţă şi două scaune. ”În cazul că îl arestăm, aici ai să-l închizi!”.  Abia atunci subofiţerul a înţeles ce se pregătea. În acel moment Regele a căzut de la înălţimea tronului, la nivelul ordonanţei, iar “Coroana” s-a rostogolit lamentabil.
Misiunile încredinţate nu mai lasă nici un semn de îndoială asupra faptului că oricare ar fi fost răspunsul Mareşalului, orice ar fi dorit să facă, arestarea era hotărâtă, iar numele persoanelor ce se găseau în Casa Nouă, din spatele Palatului Regal nu mai lasă loc niciunei îndoieli.
Asupra dialogului purtat la Palatul Regal şi a celor întâmplate în după-amiaza zilei de 23 august 1944, declaraţiile sunt foarte controversate şi contradictorii. Singurul supravieţuitor al evenimentelor care ar putea relata derularea “filmului” arestării Mareşalului este fostul suveran, dar “Majestatea Sa” nu are nici un interes să fie aflat întregul adevăr; păstrează tăcerea şi … nu va vorbi niciodată.
Regele a nesocotit  opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului – şi de facto al Armatei – a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc.
Regele şi complotiştii nu s-au sfiit să-şi însuşească toată acţiunea de încheiere a armistiţiului pe care Mareşalul o definitivase la Snagov, înainte de a pleca la Palat, ca şi toate măsurile de pregătire militară prevăzute de Mareşal în acest scop. Pentru a-şi pune în aplicare planurile nechibzuite, complotiştii au abuzat de toate înlesnirile pe care Mareşalul le acordase opoziţiei pentru a stabili contacte şi a trata cu aliaţii, nefiind niciodată deranjaţi de organele de siguranţă ale ţării.
După marea infamie – arestarea Mareşalului – Regele a mai comis imensa eroare materializată prin citirea, în seara aceleiaşi zile, la radio, a proclamaţiei întocmite de comunişti şi care a echivalat cu capitularea necondiţionată a României. Nesăbuinţa Regelui a permis sovieticilor, ca între 23 august şi 12 septembrie 1944, să ia în prizonierat între 130.000 şi 170.000 de ostaşi şi ofiţeri români, aceştia adăugându-li-se celor  luaţi anterior. (Raportul M.St. M. al Armatei Române din 1945).
De teama represaliilor germanilor, dovedind “marele său curaj” Regele a plecat din Bucureşti, refugiindu-se la moşia sa din judeţul Gorj, de unde s-a reîntors doar când situaţia a trecut sub control sovietic.  Dorind cu orice preţ să se transforme din personaj de decor, în erou,  Regele Mihai a decis să culeagă laurii personali pe seama altora. Cum a fost recompensat pentru trădarea sa? A obţinut doar satisfacţii efemere: URSS i-a acordat cea mai mare distincţie sovietică, pe care doar Stalin, Eisenhower, Montgomery şi marii comandanţi sovietici o mai deţineau – Ordinul „VICTORIA”.
Decretul care însoţea distincţia, menţiona: 
„Pentru actul curajos al cotiturii hotărâtoare a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă, în clipa în care nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea Sa Mihai I, Regele României, se decorează cu ORDINUL VICTORIA.
Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, M. Kalinin, Secretarul Sovietului Suprem al URSS, Gorkin. Moscova, Kremlin, 6 iunie 1945”. (Ştind că regelui îi plac motoarele, i-a trimis cadou şi două avioane).
În 1946 Monumentul Ostaşului Sovietic era dezvelit în prezenţa Regelui Mihai I, a premierului Petru Groza, a Anei Pauker şi a altor fruntaşi politici ai vremii.
Cu o „oarecare” întârziere, la 10 mai 1947, ambasadorul SUA la Bucureşti i-a înmânat Regelui Mihai, Medalia şi Decretul Legiunii Meritului cu gradul de Comandor, acordate de Preşedintele Statelor Unite, Harry Truman.
Consecinţele acelui nefericit 23 AUGUST 1944 – ZI A TRĂDĂRII NAŢIONALE s-au repercutat asupra a sute de mii de români, deportaţi sau aruncaţi în inchisori unde doar foarte puţini au mai suprevieţuit. Scriitorul Ştefan Dumitrescu, referindu-se la complotişi, scria: „(…) au săvârşituna dintre cele mai mari ticăloşii din istoria poporului român, de când este acesta în vatra sa” … caracterizând actul actul trădării: „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. (Ştefan Dumitrescu, DELIRUL vol. II, Râmnicu Vâlcea, Ed. Fortuna, 2004)
În România postdecembristă, cuvântul TRĂDARE  a fost înlocuit cu găselniţa-surogat DEFECTARE. În acest fel TRĂDAREA este astăzi promovată, neoficial, ca politică de stat.
Fostul suveran, revenit în România după decenii îşi trăieşte ultimii ani de viaţă condus de alţii, aşa cum a trăit în copilărie, în adolescenţă şi în anii tinereţii. Niciodată nu a dat socoteală pentru trădarea sa.  Generalului Pacepa i-au fost înapoiate averea, gradul şi solda pentru serviciile aduse altora. A fost absolvit de orice vină, ba s-au făcut auzite voci demente care îl declară erou…  Din păcate, exemplele pot continua.
EPILOG 
Privind retrospectiv, putem construi similitudini, ca şi diferenţe între soarta Mareşalului Ion Antonescu şi a altor protagonişti ai celui de-al doilea război mondial:
Hitler s-a sinucis. Mussolini a fost împuşcat de “partizanii” comunişti.
Mareşalul Mannerheim, deşi a luptat împotriva ruşilor încă din 1918, iar în anii 1939-1940 le-a administrat o ruşinoasă corecţie, deşi a fost aliat cu Hitler, nu a fost judecat, de vreun “Tribunal al poporului” finlandez, nu a fost condamnat şi cu atât mai puţin executat, ba mai mult, în anul 1944 a fost ales Preşedinte al Finlandei, demnitate pe care a deţinut-o până în anul 1946. Astăzi statuia lui ecvestră tronează în piaţa Parlamentului Finlandei, din Helsinki.
Miclos Horthy, „amiralul fără flotă” - aflat şi el de partea Axei – s-a purtat abominabil cu ne-maghiarii: români, slovaci, ruteni, sârbi şi evrei. Nu a fost trimis în faţa vreunui „Tribunal al poporului”, nu a fost condamnat şi nici asasinat de ai lui. După război, a fost adăpostit într-un castel din Germania, apoi mutat în Portugalia. Nu a fost „vânat” de Simon Wiesenthal, de vreun român, de vreun sârb sau de altcineva. Şi-a dat obştescul sfârşit în linişte, nederanjat de nimeni. Spre onoarea conaţionalilor lui, a fost reabilitat şi reînhumat în Ungaria, cu funeralii naţionale. Nimeni nu s-a împotrivit. 
Stalin a fost cel mai mare criminal din istoria omenirii, dar evreii se prefac a nu cunoaşte acest adevăr incontestabil. Abia după dispariţia dintre cei vii, crâmpeie de adevăr au început să iasă la lumină şi, parţial, să fie difuzate în văzul lumii. Nici un tribunal internaţional nu a îndrăznit sa-i judece faptele comise, în schimb pe Milosevici-sârbul, nu s-au sfiit să-l „sinucidă”, după ani de temniţă în care nu au reuşit să-l ingenuncheze…  „Vânătoarea de vrăjitoare” continuă.
EX Regele Mihai I. „Când, la sfârşitul anului 1947, comuniştii pe care i-a adus la putere l-au aruncat ca pe o măsea stricată, Regele nu mai era decât un infirm moral. Nici Stalin, nici Truman nu au mai mişcat vreun deget pentru el.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.371).
A trăit în străinătate până după evenimentele din decembrie 1989. În urmă cu câţiva ani guvernele postdecembriste i-au „restituit” o serie de bunuri, unele neaparţinându-i vreodată şi i-au acordat favoruri cuvenite foştilor şefi de stat. În contradicţie cu orice legi şi protocoale, a fost inventată “Casa regală” a Republicii România,  iar „Majestatea Sa” a declarat-o pe una din fiicele sale – soţie a  „principelui” de mucava, Duda -  „moştenitoarea  tronului”. 
Nota personală : Ca să ştie şi alţii cât a suferuit regele în străinătate şi ce greu a dus-o, merită menţionat că acesta a primit rentă de la statul român, de fapt nu rentă, ci plata trădării lui Antonescu, 800000 de dolari pe an până în anii 80 când Ceauşescu i-a tăiat conducta.
Mareşalul Ion Antonescu a dus un război împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru recâştigarea teritoriilor răpite de URSS în 1940.
La 23 august 1944 mareşalul-martir al românilor, Ion Antonescu a fost trădat de regele său şi predat, în plin conflict militar inamicului. Regele Mihai a participat doar la sărbătorirea succeselor, reponsabilitatea lăsând-o numai pe umerii Mareşalului.
După arestarea nedemnă de către rege şi camarila sa,  Ion Antonescu a  fost predat ruşilor şi transportat în Uniunea Sovietică, unde, paradoxal, (în prima perioadă a detenţiei) a fost tratat cu respectul cuvenit unui mare conducător militar  - ceea ce nu s-a întâmplat în cazul românilor lui.  În mai 1946, Mareşalul a fost adus în ţară unde a fost „judecat” de  „Tribunalul poporului” – o mascaradă sub regie străină, derulată sub presiunea lozincilor străzii – şi condamnat la moarte. De fapt (ca şi arestarea Mareşalului)  sentinţa fusese hotărâtă înainte de înscenarea „procesului”.
Testamentul politic al Mareşalului, expus în ultima şedinţă a „Tribunalului”, din care redau un scurt fragment, ar trebui să ne pună pe gânduri, el fiind la fel de actual şi poate, chiar în viitor:
„Scump popor român,
(…) Acest război care s-a sfârşit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial deschis  în anul 1914. 
Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dvs. Şi urmaşii dvs. Veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României.
Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz, dinainte orice graţiere. În felul acesta voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.(Gh. Buzatu, ROMÂNIA, CU ŞI FĂRĂ ANTONESCU, Iaşi, Ed.Moldova, 1991).
În ultimul cuvânt care i-a fost acordat, Mareşalul a spus:
„Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol.
Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat.
Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” .” (Ioan Dan, „PROCESUL” MAREŞALULUI ION ANTONESCU, Bucureşti, Ed.Lucman, 2005, p.434)
Luându-şi rămas bun de la fostul său colaborator, Gh. Lecca, Mareşalul i-a spus: „Te du cu bine, Lecca! … urmează calea pe care ţi-a hărăzit-o propriul dumnitale destin. Ţi-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el şi că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulţumesc că mi-a oferit prilejul să mă aşez, cu un minut mai devreme, în rândul celor ce s-au jertfit pentru binele şi onoarea acestui Neam.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986,p. 511).
Regele i-a refuzat Mareşalului până şi dreptul de a mai trăi. Nu a aprobat cererea de graţiere semnată de mama Mareşalului, doamna Baranga şi de avocatul apărător, Constantin Bălăceanu, dând curs, sine die, executării sentinţei aşa numitului „Tribunal al poporului”. Cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 64 de ani, Mareşalul, împreună cu Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi generalul Pichi Vasiliu au fost supuşi  unei „execuţii-măcel”.
Ceea pentru ceilalţi protagoniştii învinşi ai celui de-al doilea război mondial este posibil – recercetarea şi reanalizarea evenimentelor în stare de luciditate – pentru mareşalul Ion Antonescu este interzis. Găsiţi domniile voastre răspunsul adecvat la această dilemă. Până şi regelui Carol al II-lea i-au fost reînhumate, cu onoruri oficiale, rămăşiţele pământeşti. Oare ale Mareşalului unde or fi?
În timpul celui de-al doilea război mondial nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovaţi, ci şi ne-evreii – iar aceştia sunt cu mult mai numeroşi – în ţările de sub influienţa sovietică supravieţuitorii evrei s-au metamorfozat, în călăii-emeriţi ai goim-ilor. Insistenţele excesive, insolente şi zgomotoase ale unor organizaţii evreieşti, nu doar împotriva reabilitării, ci chiar a „necondamnării” mareşalului Ion Antonescu, pretenţiile acestora ca portretul Mareşalului să fie eliminat până şi din galeria primilor miniştri ai României, constituie încălcarea oricăror uzanţe diplomatice, un act de ştergere a memoriei românilor şi un abuz inacceptabil de măsluire brutală a istoriei.
Ariel Sharon, fostul prim ministru al Israelului a ordonat masacrul comis asupra civililor palestinieini din taberele de refugiaţi de la Sabra şi Shatilla, din lagărele Libanului ocupat de Israel (numărul victimelor neevreilor masacraţi nu este accesibil publicului,  el ridicându-se la mii de victime). Ariel Sharon nu a fost pus, niciodată sub acuzare pentru faptele comise, de către aceleaşi organizaţii care îl acuză pe Ion Antonescu.
Bune sau mai puţin onorante, faptele, evenimentele şi personalităţile istoriei unui popor nu pot fi radiate cu un creion, asemenea celebrului instrument de scris al lui Molotov, care a trasat noua  graniţă a României. Din păcate, guvernele româneşti nu au avut demnitatea de a se opune, astfel încât, mareşalul Ion Antonescu este condamnat şi ucis în fiecare nouă zi.
Fac apel, încă odată la Nicolae Iorga:  „DE CE ATÂTA URĂ?”
Ion Măldărescu
5 septembrie 2008″

Istoria ascunsă

vineri, 4 ianuarie 2013

Un amănunt






Peste Pactul Copy-Paste – Dosarul Flota s-a scurs toată cerneala
României pe 20 de ani. Cazul a fost dezbătut din aproape toate punctele
de vedere atât Victoriene cât şi Cotrocene. Mişeleasca trădare s-a
semnat de faţă cu alt trădător al votului românilor, domnul Antonescu.
Ponta l-a luat cu el ca să aibă cu cine să împartă castanele. Criticat
şi blamat de aproape toată presa şi opinia publică, documentul semnat de
Ponta şi Base, cu toate aventurile şi declaraţiile până la scoaterea la
lumină, a fost până la urmă catalogat de Ponta drept „un angajament de
colaborare instituţională”. Trecând peste faptul că acordul nu era
necesar atâta vreme cât toţi termenii săi sunt cuprinşi în Constituţie
şi regulamentele de funcţionare ale celor două instituţii în numele
cărora au semnat cei doi trădători, rămâne nepusă o întrebare, un
amănunt trecut prea repede cu vederea.


În numele cărei instituţii a semnat Ponta?


La ora semnării documentului, Ponta nu putea semna documentul ca fost
prim ministru, pentru că nu poţi semna un acord de colaborare pentru o
perioadă trecută. Ca prim ministru desemnat nici atâta, pentru că nu
fusese nici măcar pomenit ca viitor prim ministru de către preşedinte,
dimpotrivă, declaraţiile lui Băsescu excludeau posibilitatea. În plus nu
poţi semna un act instituţional când de fapt încă nu eşti şeful
instituţiei respective. Şi atunci se pune întrebarea ce a semnat Ponta
cu Băsescu dar mai ales de pe ce poziţie? Nu din ce poziţie, că este
clar că a semnat din poziţia ghiocel ci de pe ce poziţie, ca ce? Ca prim
ministru pe o perioadă trecută? Nu avea cum. Ca prim ministru desemnat?
Nu se afla pe această poziţie. Atunci ca ce? În numele cărei instituţii
a semnat domnul Ponta acel acord? Dacă a fost un acord instituţional,
aşa cum pretinde în încercarea de a se justifica, atunci ce instituţie a
reprezentat şi unde este stampila instituţiei respective? Domnule
Ponta, când aţi deschis gura nu v-aţi gândit la acest amănunt ?


Adevărul


Adevărul este că domnul Ponta a semnat un act personal pe genunchi la
ceas de taină, nu un act de colaborare Instituţională, pentru că nu
reprezenta nici o instituţie în acel moment şi nu putea ca prim ministru
vechi să semneze un acord în numele unui guvern care nu fusese numit şi
nici măcar pomenit. A fost vorbă nu de un act de colaborare
instituţional ci de un angajament personal, un mic şantaj din partea lui
Băsescu, pentru a-l nominaliza ca prim ministru, un mic troc între două
vietăţi, un troc din care să mănânce amândoi fără a se mânca unul pe
altul. Asta este tot, numai că unora le place să vorbească în parabole,
aruncând praf în ochii proştilor. Culmea ironiei este că actul îi fusese
înmânat prima oară prin Septembrie, după cum a spus Băsescu şi probabil
a fost întocmit prin August când Băsescu era suspendat deci nici el la
vremea redactării nu se afla într-o poziţie oficială sau nu era
preşedinte. Ca la noi la nimeni. Iată cum un act întocmit probabil de un
preşedinte suspendat este semnat de un prim ministru nenumit, ia
denumirea de document instituţional dar fără ştampilele instituţiilor în
cauză, când de fapt este o ticăloasă înţelegere secretă între doi
profitori ahtiaţi după putere care semnează orice numai să se vadă pe
scaun. Şi mai avem tupeul să învinuim Pactul Ribentrop Molotov, care a
fost totuşi un act semnal la lumina zilei în ochii lumii.

Un amănunt