Câinii şi urşii României

„Câinii mor, ursul trece”. Parcă aşa spune un proverb românesc nu? Sau „nu latră câinii când vor caii.” Înţelept popor avem, cum le ştie el pe toate dinainte de a se întâmpla. Cu mii de ani înainte. Nostradamus a fost sugaci pe lângă izvorul de înţelepciune al românilor .De unde au ştiut străbunii noştri că săptămâna asta , zilele astea cele două proverbe se vor adeveri, că câinii vor muri, caii vor lătra iar urşii vor trece şi ei care din munţi pe străzi ca să aibă câinii la cine lătra, care pe lumea cealaltă.
După ce timp de trei săptămâni televizuinile leşinate după senzaţional şi degrabă prezentatoare  de sânge ne-au invadat urechile şi ochii cu drama lui Ionuţ, un copil care nu va şti niciodată ce patimi a dezlănţuit în această lume sălbatecă prin dispariţia sa. Uneori e de ajuns o scânteie ca să arunce în aer un depozit de muniţie. Se pare că cineva, poate televiziunile, poate unii politicieni poate dorinţa de sânge a unor exaltaţi abia a aşteptat un motiv pentru a-şi satisface instinctele primare dar nu în prezenţa unei Sharon Stone cu picioarele desfăcute provocator ci a unor animale care au singura vină că trăiesc în apropierea unor alte animale, cu două picioare pe care ei le consideră prietene. Deşi ancheta nu se finalizase, deşi practic aceasta nici nu începuse, televiziunile s-au isterizat aruncând cu piatra deşi nici una din ele nu era fără păcat. Şi aşa profitând de o clasă politică laşă, slabă şi condusă prin sfori şi lovituri de imagine au scos de la naftalină şi au dat cep unei legi pe care de fapt nici ei nu ştiu dacă o acceptă sau nu pentru că cei care ieri au propus-o, azi o contestă, iar cei care ieri au contestat-o, azi o susţin. Din nou este chemată CCR să îşi dea cu presupusul pe o lege pe care a mai analizat-o odată, dar pot pune pariu că de data asta verdictul va fi opus celuilalt pentru că aşa curge mierea acum.
În timpul acesta, primarii din diferite localităţi au trecut la curăţenie pretinzând că respectă o lege care încă nu a fost promulgată şi care este contestată la CCR deci practic nu a apărut în monitorul oficial, nu este aplicabilă. Cui îi mai pasă, când reţelele de internet şi televiziunile abundă de susţinători care cer crimă. Ce mi-au văzut ochii depăşeşte orice închipuire a unui om civilizat: câini otrăviţi prin parcurile oraşelor, sau grupări de 10 -20 de oameni fiecare cu câte două pancarde în mâini, ca să pară mai mulţi şi dotaţi cu vuvuzele şi claxoane ca să facă mai multă gălăgie şi să creeze impresia de mulţime, strigau, urlau cu ochii ieşiţi din orbite ca drogaţii că vor moarte. Indiferent ce s-a întâmplat, aşa ceva este inadmisibil. Şi culmea în loc ca aceşti oameni să se revolte împotriva celor care au creat această stare de lucruri, oficialităţile şi unele ONG-uri care au păpat banii destinaţi rezolvării problemei câinilor de pe străzi, ei, aceşti descreieraţi cu ochi injectaţi cer omorârea tuturor câinilor, de parcă maidanezii au făcut legile, ei le-au încălcat, ei au ţinut legea ascunsă prin sertarele parlamentului, ei au deturnat fondurile destinate adăposturilor. Doamne, românii şi-au pierdut minţile? Primarul capitalei se face că plânge, primarul de sector se face că nu mai are limbă, în timpul acesta câinii mor. Acum în sfârşit, presaţi de dovezile care apar la suprafaţă, procurorii încep să umble după martori, să verifice înregistrările filmate din parc, să perieze parcul şi să culeagă câinii de luptă găsiţi morţi prin parc. Dar nimeni nu vrea să îl caute pe proprietarul restaurantului despre care unii afirmă că ar avea câini de lupţă în dotare, nimeni nu verifică această pistă. Ba mai mult, un procuror cu ceafa groasă iese pe post şi se antepronunţă spunând că în opinia lui nu este nici o legătură între moartea lui Ionuţ şi luptele de câini din zonă. Nu e aşa că ancheta este canalizată pe un drum bun? Ce spune CSM?
Protestatarii cu mesaje „optimiste” merg mai departe şi se adresează direct parlamentului şi CCR, cerând să aprobe legea eutanasierii. Unde eşti coană Aspazia să te înfricoşezi şi să plângi că eşti stresată şi că te simţi ameninţată de presiunea străzii? Ce faci vere Zegrean, nu mai scrii Comisiei de la Viena că se fac presiuni asupra instituţiilor statului de drept? Nu? Nu e voie, nu e aşa, nu e ordin. Pot pune pariu că din nou CCR o va da în bară dând o altă decizie contrară primei decizii deşi speţa e aceeaşi.
În timpul acesta urşii au ieşit pe străzi pe unde nu au mai fost văzuţi, atacă oamenii şi sunt izgoniţi de .. câini. Să nu îţi vină să mori ? Aceiaşi câini aceleaşi animale pe care unii vor să îi omoare şi îi otrăvesc, îşi scapă prietenii, stăpânii de ursoaica înfometată şi disperată la fel ca minerii din Roşia Montana, pentru că nici ei nu mai au ce da de mâncare copiilor lor, au rămas fără casă, fără hrană şi vine iarna, una din cele mai grele din ultimii ani, Deci câinii salvează oamenii, în timp ce oamenii otrăvesc şi eutanasiază câinii. Cine-om şi cine-i câine?
Lumea deja începe să discute, televiziunile prevăd un nou boom mediatic, au ce rumega din nou, fraierii vor sta cu ochii lipiţi pe televizoare să vadă ce se va întâmpla cu urşii, vor fi omorâţi sau nu. Aici situaţia e  puţin mai complicată, nu îi putem eutanasia, mai sunt nişte legi „tâmpite” care cică ar proteja unele animale în defavoarea animalului suprem. Nu-i nimic, se va schimba şi legea asta, aşa cum s-au schimbat şi legile naturii. Înainte toată lumea ştia, munţii şi pădurile sunt ale animalelor, noi mai luăm câte ceva, dar nu le distrugem habitatul. Legea  asta a căzut, cei care au făcut legile astea nu ştiau că vor veni nişte jivine în două picioare la putere la mediu şi vor lua toate pădurile în custodie. Acum televiziunile prezintă oripilate munţii pleşuvi din Bihor iar miniştrii de resort şi politicienii se fac că nu ştiu ce s-a întâmplat, cum s-a ajuns aici,  de parcă nu ar şti cine este regele cherestelei şi pădurilor în România. Ioi Ioi Iştenem!
Lumea caută posibili vinovaţi pentru urşii care coboară din fostele păduri în căutare de mâncare şi nu m-ar mira să li se dea drept hrană câinii de pe străzi, sau să se încingă o bătaie la ghenele de gunoi între maidanezi şi urşi în timp ce bravii cetăţeni români vor sta cu telefoanele performante pe ei să filmeze, să posteze pe Facebook şi să prindă şi ei 15000 de likuri, ca Băsescu. Ce spuneţi, vi se pare absurd? Nimeni însă nu se va obosi să caute adevăraţii vinovaţi, această haită de şacali în două picioare care au împânzit toată ţara, păduri, ape, subsol, aer, pe care acum vor să îl îmbâcsească cu un avion special care să le care trupurile putrede de corupţie şi nesimţire pe sus, deasupra pământului pe care l-au mânjit şi spurcat cu prezenţa şi activitatea lor. Această  vietate cu două picioare, căci omul,  şi în mod deosebit politicianul român asta este, distruge tot, omoară tot, otrăveşte tot chiar şi apa pe care o bea dar de fiecare dată dă vina pe câte cineva, altcineva decât cei vinovaţi cu adevărat, din cei care nu cuvântă, fie ei oameni sau şoareci, câini sau urşi, cai sau lupi. Nu mai comentez incompetenţa şi lipsa de profesionalism a organelor de anchetă, în cazul lui Ionuţ, sunt deja proverbiale, cazul autobuzul le-a arătat în toată splendoarea.
În acelaşi timp, un englez, întrebat de o româncă de ce vine şi ne împuşcă urşii, ne spune clar şi răspicat fără echivoc, de ce România nu merită respectul Europei, iar urşii, păsările, frumuseţile din România trebuie să dispară. Cuvintele sale sunt dure,nemiloase  dar sunt atât de adevărate încât te lasă fără replică: “Da, vom ucide toţi urşii voştri, toate păsările voastre din Delta Dunării, toţi cocoşii de munte, toţi mistreţii şi toţi cerbi. Sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupţi şi asta meritaţi!”
Asta e imaginea României, asta se întâmplă în România şi nu e vina altora că au ochi să vadă.Păcat de natură, păcat de păsări, animale faună şi floră, nu au absolut nici o vină.

Nu câinii sunt de vina pentru că stau pe străzi, nu urşii sunt de vină că sunt nevoiţi să coboare din munţii rămaşi fără păduri, nu englezii sunt de vină că autorităţile primesc bani ca să îi lase să vâneze.

Câinii şi urşii României

Reporterii pun întrebări tâmpite

Pe vremuri era o emisiune la tv, „copii spun lucruri trăznite” şi toată lumea se înghesuia să o vadă pentru a auzi ce mai spuneau unii copii, mai mult sau mai puţi teribili, mai mult sau mai puţin spontan de vreme ce erau în mod intenţionat dirijaţi spre un subiect care se ştia că vor avea un anumit răspuns. Oricum emisiunea a fost de succes o perioadă nu ştiu dacă mai continuă, Ianţu oricum a renunţat a trecut la muzică sau cine ştie la ce.
Eu dacă aş fi realizator tv, dar unul adevărat nu din cel care cumpără emisiuni vechi de afară şi le prezintă drept ultima găselniţă în media, cum a fost cu serialul Mash, aş face o emisiune poate nu la fel de distractivă mereu dar în mod cert cu un succes de casă mult mai mare decât emisiunea lui Ianţu şi poate cu un efect mult mai educativ şi aş intitula-o : „reporterii pun întrebări tâmpite”.
Am sesizat mai de mult că pe post apar mai ales la televiziunile locale ori saşii, bălbâiţi, peltici, sâsâiţi, cocoşaţi, strâmbi, care până să apuce să spună ce au de spus, dă laptele în foc. E treaba posturilor, a proprietarilor cu ce îşi populează emisiunile sau ale cui pile le angajează. Despre prezenţa scenică nu mai vorbesc, aş cere prea mult, la fel şi despre ţinuta. Interpretarea este o altă problemă pe care nu o discut deşi ar fi multe de spus. Ceea ce doare însă cel mai mult este lipsa totală de orientare în formularea întrebărilor, ca să mă exprim eufemistic. Am auzit şi văzut unele întrebări care m-au lăsat interzis pe mine, care nu eram în postura celui întrebat. Cineva lua un interviu unei persoane lovite în cap cu o rangă iar „reporterul nostru care ştie tot” întreba : „dar ce aţi simţit când v-a lovit cu ranga în cap?” sau „ ce părere aveţi despre ceea ce vi s-a întâmplat?”
Este deja celebru cel puţin la nivel anecdotic cazul unei reporteriţe din Australia ( sau SUA, pentru că pe net circulă două variante, una cu un generalul american Reinwald, alta cu un generalul australian Cosgrove) care făcând o emisiune despre „scouts” încerca să inducă ideea că aceste tabere formează criminali şi întreba pe general dacă e bine ceea ce se face în aceste şcoli care formează potenţiali criminali. Insistenţa domnişoarei reporter pe inducerea acestui mesaj a scos-o din circuit, căci răspunsul generalului a fost pe măsură: „ domnişoară, şi dumneavoastră aţi fost înzestrată încă de la naştere cu tot ceea ce vă trebuia ca să ajungeţi o prostituată, dar nu aţi ajuns, nu e aşa?” La aşa întrebare, aşa răspuns. Ei bine, chiar dacă în general sunt pentru păstrarea cumpătului şi a unei decenţe minime, uneori este nevoie şi de lecţii de genul ăsta, care să potolească prostia unor „meseriaşi” dotaţi cu tot ce trebuie pentru a face cu totul altceva decât ceea ce fac pe post. Chiar dacă povestea este scornită, ea este concludentă şi se predă ca lecţie de jurnalism prost făcut. Numai că realitatea uneori depăşeşte ficţiunea.
Nu mai devreme de săptămâna care abia a trecut am asistat la două asemenea cazuri în care mi-a venit să sparg televizorul. O donşorică, nici nu mai ştiu la ce post dar nici nu contează,intrată până la genunchi în apă, prezentând de la faţa locului un reportaj cu ultimii sinistraţi ai ţării, întreba un copil ce şi-ar dori, iar el a spus că şi-ar dori o casă. Următoarea întrebare a „meseriaşei” m-a făcut roşu instantaneu: „ dar mai ai casă?” Ceva în genul „punem pariu că nu mai ai ?” Şi ca să nu fie singură, o altă proaspătă absolventă a „şcolii de dansuri şi bune maniere” întreba pe cineva din familia care pierduse mama şi copilul la o naştere datorită unui caz de mal praxis : „ dar ce nume urma să poarte copilul”? ca şi când asta era cea mai importantă informaţie care lipsea din dosarul cauzei, sau toată România voia să ştie cum urma să se numească un copil nenăscut, sau născut mort. Ce poţi să mai spui în faţa unor astfel de idioţenii, decât să o întrebi şi tu pe donşorică de ce nu a s-a apucat de altă carieră, pentru care era înzestrată de la Mama Natură?
Reporterii pun întrebări tâmpite

A început şcoala, de educaţie când ne ocupăm?

Am participat luni 15 septembrie la o festivitate de deschidere a anului şcolar în Craiova la Scoala 22.
Aş minţi dacă aş afirma că mi-a adus aminte de ziua în care am început eu şcoala., deşi vedeam pe chipul elevilor aceleaşi reacţii pe care le încercam şi eu şi colegii mei la fiecare început de an şcolar. Curiozitate, un pic de teamă, interes, pentru cei ce începeau primul an de şcoală, bucurie pentru revederea colegilor sau colegelor, sau plictiseală, pentru reînceperea calvarului cu prezenţa la ore, note, teste, pentru cei cu vechime, de la caz la caz.

Anul acesta au început şcoala două serii de copii, cei care intrau în clasa întâi şi cei care intrau în clasa 0 aşa zisă pregătitoare. Deci eforturile şcolilor au fost mai mari decât în anii trecuţi. În condiţiile în care manualele nu mai sunt gratuite, statul aproape că nu mai sprijină procesul educativ cu nimic , te întrebi cum de mai supravieţuiesc şcolile sau cine urmăreşte lichidarea sistemului educativ?
Revenind la deschiderea anului de învăţământ la şcoala vizitată, festivitatea a fost mai puţin fastuoasă decât pe vremea când statului îi păsa de educaţie. Au fost şi aici invitate „ oficialităţi” să ia cuvântul un agent şef de poliţie, un preot şi un inspector şcolar a cărui tunsoare mi-a adus aminte de teribiliştii anilor mei de şcoală. Auditoriul nu prea a acordat atenţie speechurilor invitaţilor, nici măcar când s-a spus „Tatăl Nostru”, toţi aşteptând fie să intre în clasă în cazul celor care începeau orele dimineaţa fie să plece acasă pentru clasele 5 -8. Frumos şi emoţionant pentru copii momentul trecerii printr-un culoar de flori făcut de copii clasei a 5-a pentru boboci la intrarea în clasă. Asta arată că pe undeva mai sunt învăţători, care ştiu să facă bici din bătaia de joc a guvernanţilor.

În clase, mobilier în stare bună, cel puţin la clasa la care am intrat, dar spaţiul insuficient pentru copii, fără prea mari posibilităţi de deplasare printre rânduri, mă întreb ce chin este pentru un elev „iasă afară” în timpul orei în caz de nevoie. Pe mese, dulciuri, baloane, ca pentru copii de clasa 0 şi din nou iniţiative lăudabile ale învăţătoarei: pentru fiecare copil, o floricică de prins în piept, pentru a arăta că fac parte din clasa respectivă. Ideea am găsit-o foarte bună, fiind foarte necesară pentru recunoaşterea copiilor de către învăţători cel puţin în primele săptămâni de şcoală dar creând la nivel mental copilului conştiinţa apartenenţei la un grup.

Am ieşit apoi pe hol pentru a da voie doamnei să tină primele minute de cunoaştere fără influenţa părinţilor. Eii, de aici am revenit în lumea pe care o ştiam şi nu aş vrea să o mai văd. Îmi amintesc că pe vremea mea când am intrat prima oară în şcoală, am fost impresionat de tablourile atârnate pe pereţi. Se aflau acolo personaje impozante unele cu bărbi mari, alţii cu pălării, unii cu favoriţi şi mă întrebam cine sunt ăia şi de ce sunt îmbrăcaţi aşa cum sunt îmbrăcaţi , altfel decât vedeam pe stradă. Cu timpul am aflat că erau Barbu Delavrancea, Caragiale, Eminescu, Creangă, Al Ioan Cuza, Mihai Viteazu. Ştefan cel Mare şi alţi oameni de cultură sau domnitori ai ţării. Tot pe pereţi, dar lângă cancelaria şcolii, erau şi alte tablouri, cu alţi bărboşi sau chelioşi, români sau străini despre care mai târziu am auzit că se numeau Stalin, Lenin, Carl Marx, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Cioară, Ştefan Voitec.

Asta se întâmpla prin anii 64 şi fără să vreau imaginile dar şi numele acelor oameni au rămas plantate în mintea mea toată viaţa, pentru că erau primele chipuri de „oameni mari” pe care îi vedeam şi despre care se vorbea cu „veneraţie”. Vederea imaginilor lor zilnic a produs efectul scontat la nivel de imagine în memoria mea, cei care făceau propaganda subliminală erau specialişti. Mult timp am crezut că acei oameni sunt valoroşi pentru soarta omenirii.

Astăzi am scăpat de acel coşmar, lumea s-a luminat, pe holurile Şcolii 22 nu mai tronează nici Marx, nici Voitec, nici Gheorghe, dar nici Caragiale, Mihai Viteazu. Nuuuuu, pe pereţii şcolii,la nivelul claselor de boboci se pot vedea fotografiile lui Manuel Barroso şi Van Rompuy, se pot citi ca prim text pe care deschid ochii şi învaţă să citească copii, “Valurile de aderare la Uniunea Europeană”, “Evaluarea şi asigurarea calităţii”. Nu ştiu dacă ideea expunerii acestor date pe pereţi a fost a aceloraşi învăţători care puneau o floricică în piept copiilor, sau veneau de „de sus” dar o idee aşa  tâmpită sau nepotrivită nu putea să vină decât de la cineva numit politic la conducerea unei şcoli sau a unui inspectorat. Deci copii de clasa 0 şi întâi vor învăţa alfabetul citind Herman Van Rompuy şi ceva despre calitate, probabil trofeul  calităţii. Inconştienţă sau propagandă subliminală? Fără să vreau privind aceste „informaţii” destinate copiilor de clasa 0 pe pereţi, mi-am dat seama că România este o ţară tradiţionalistă, că îşi respectă tradiţiile în ceea ce priveşte educaţia, diferă doar personajele, metoda e aceeaşi. Şi se mai plâng unii că ne pierdem tradiţiile în educaţie. Aiurea. Nimic nu se clinteşte, nici propaganda, nici prostia, nici pupicurismul. Înainte ridicam osanale lui Stalin şi poporul rus, acum îi cântăm pe Barroso şi Van Rompuy, corifeii la modă. Mă mir că nu este pusă şi fotografia doamnei Merkel, cea în care era la plajă în tinereţe. „În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă! „ Dacă tot i se respectă Legea, noii politruci ar putea să se pună undeva şi fotografia lui Lavoisier aşa de amorul artei. Mă întreb câte inspecţii au venit prin şcoală şi vâzând acele panouri au dat aprobator din cap felicitând-l pe director pentru „iniţiativă” : Aşa domne, să înveţe copii de mici cine le dă cornul şi laptele, să ştie că fără UE am flămânzi iar conducătorii noştri iubiţi ar şoma. Nu am urcat la celelalte etaje ale şcolii, poate pe acolo apar şi Andreea Esca, Gigi Becali, Regele Ciaobă, Bercea Mondialu, ultimii eroi naţionali sau chiar fraţii Cămătaru cei atât de iubitori de animale cum îi prezenta doamna Paula Iacob.

Dacă acum începem cu Van Rompuy, la şcolile de vară ale partidelor  despre ce vor învăţa viitorii  Neamţu, Ponta, Crin sau MRU, despre Burebista? Nu ar fi rău, dar nu prea cred.

Şi dacă tot suntem la capitolul finanţe şi educaţie să nu sărim peste caietele şi rechizitele şcolare. Mă uitam în clasă la dulciurile şi baloanele puse pe băncile copiilor şi mă întrebam cu ce fonduri fuseseră achiziţionate. În nici un caz din fondurile Ministerului Educaţiei. Mai rămâneau 3 variante: Fondul Şcolii, adică contribuţia părinţilor, fondul învăţătorilor, adică salariul de mizerie pe care îl primesc sau cuvântul magic, „sponsorizare”. Aş opta pentru varianta 3 sau o combinată , mai ales că baloanele aveau inscripţionate cuvintele magice : MC Donald . Şi ne mai mirăm că copii noştri vor toţi să mănânce la Mc Donald sau Fast Food. Păi dacă în prima zi de şcoală văd literele Mc D cum să nu dorească să intre acolo, că doar la şcoală tot asta au văzut.
Îmi amintesc că acum câţiva ani, când o fină de a mea şi-a serbat ziua de neştere a cerut părinţilor să o facă la Mc Donald, că „acolo şi-au făcut-o toţi copii” . Aveau sau nu aveau părinţii bani, musai să fie la Mc Donald, să nu se facă copilul de râs. Nu ştiu cine venise cu ideea, dacă a fost vreun copil de ban gata sau cumva tocmai aceste „sponsorizări”  îşi făceau efectul, dar în nici un caz Mc Donald nu pierde. Un alt fel de propagandă, dar nu politică, doar economico-financiară, dar la fel de nocivă. Dar de ce m-aş mira, de vreme ce în librării şi magazine dacă vrei să cumperi caiete pentru copii vei găsi pe coperţile caietelor fotografii cu Ana, Andra, Anca, Ina, Conect R sau mai ştiu eu ce piţipoance care fac furori pe scenele festivalurilor sau paginile „almanahelor” de specialitate? Ministerul educaţiei nu îşi poate permite să facă un contract cu editurile sau firmele de profil pentru a pune pe caiete fotografii cu Eminescu, Brâncuşi, Creangă, Ciprian Porumbescu, Aurel Vlaicu. Nuuuuuuu cum să facă aşa ceva? Cum să încarce memoria bieţilor copii cu nume şi fotografii de care oricum nu vor învăţa la şcoală? Lasă că e mai bine , suntem pe piaţa liberă, firmele de profil pun pe coperte ce vor ele, ca să îşi facă vânzare, noi nu putem controla nici influenţa în vreun fel educaţia copiilor noştri . Mâine, când pe coperţile caietelor vor apărea fotografii cu ultima apărătoare a vieţii maidanezilor, sexoasa din Bay Watch, nu va mai mira pe nimeni, doar a avut parte activă în viaţa noastră.
Aşa au început copii prima zi de şcoală. Ce va urma?
A început şcoala, de educaţie când ne ocupăm?

Păi până când?

Flămând şi gol te-ai cocotat
Ministru, ai ajuns bogat
Apoi primar necontestat,
şi preşedinte revocat
si suspendat .

Copii ţi i-ai aranjat
Prin parlament îndepărtat
Pe frate l-ai făcut magnat
Cu braţ de de fier superdotat.
Şi înarmat.

Poporul care te-a votat
l-ai înjurat şi l-ai scuipat
batjocorit şi neglijat.
Copiilor doar pumni le-ai dat
dar ai negat.

De hoţi tu te-ai înconjurat
S-au pus cu toţi pe adunat
Pe jefuit şi escrocat
Şi morţii ni i-au dezgropat
Şi despuiat.

Cu alţi hoţi te-ai coabitat
v-aţi înfraţit şi aţi jurat
să vindeţi tot cui v-a lăsat
şi v-a pus şefi pe la palat
şi ne-aţi trădat.

Voi singurei v-aţi mandatat
Şi aţi scos ţara la mezat
Euro-regionalizat,
privatizat şi demolat
pe cine-aţi întrebat?

Acum mai nou v-aţi şi certat
Pe aur cianurizat
Pe şpaga celui ce-a semnat
Contract ascuns, ca om de stat
Dar nu ca deputat.

Vă bateţi joc, ne-aţi înglodat
În datorii şi ne-aţi luat
Tot ce-am avut şi noi  păstrat
De la străbuni. Şi ne-aţi lăsat
Pământ secat.

Copilul meu a învăţat,
Sistemul mi l-a educat
Să scoată bani doar din furat
Din învărteli şi escrocat
politizat.

Ciocoi pribegi, aduşi de vânt
Fără onoare şi cuvânt
De-aveţi cu iadul legământ
Şi credeti că acest pământ
E doar al vostru
Vă-nşelaţi,
Priviţi în jur şi număraţi
La toţi cei jefuiţi de voi
rămaşi săraci, plini de nevoi,
la cei pe care i-aţi minţit,
trădat, lovit şi jefuit,
la cei cam 70 la sută,
la amărâţi, la marea mută,
la câinii de pe străzi pustii
ce vă mănâncă din copii
cum voi mâncaţi mâncarea lor
şi nu vă pasă de popor.
Priviţi la haina ruptă-n coate
La noua  “Universitate”
Se-adună iarăşi oameni mulţi
Venind din văi venind din munţi.
Se-aud conştiinţe fremătând
Şi voci de aur întrebând :

când voi contracte aţi semnat
Şi pe bani grei v-aţi angajat
să daţi pământul cui l-aţi dat
pe cine dracu’-aţi întrebat ?
Nu v-aţi gândit nici o clipită
Că ţara nu e părăsită,
Că mai trăim şi noi pe-aici,
O mare mută  de furnici
Că vom veni aşa săraci
Şi vă vom scutura de draci ?
Nu v-aţi gândit un pic măcar
Că n-au pierit chiar în zadar
Nici Decebal şi nici Mihai
Doar pentru-o mână de mălai?
Ei au murit toţi apărând
Această mână de pământ
Şi-aşa o să murim şi noi
Plini de dureri plini de nevoi,
Dar nu vă vom lăsa pe voi!
Păi până când?
Păi până când?

Maidaneza

Cazul copilului ucis de câini a pus din nou nu România și televiziunile și politicienii pe jar, dându-le apă la moară, subiecte de discuții sterile învinuiri, accese propagandistice și atât. Nu am să discut problema o fac destui și degeaba. Mi se pare însă absurd să învinuiești pe săraca bunică că ”nu a alergat după copii” nu și-a dat osteneala să îi țină legați de fusta ei secundă de secundă. Copii sunt copii, nici dacă îți propui, nu îi poți supraveghea total tot timpul există secunde în care pot ridica ceva de jos și băga în gură și apoi să constați că a fost otravă și să fii condamnat pentru că nu l/ai supravegheat. Hai să fim realiști, să acceptăm realitatea și să nu căutăm vina acolo unde nu există. Păi dacă e așa atunci să învinuim Poliția română pentru că există furturi și crime, violuri, agresiuni, deși DATORIA LOR plătită cu bani este de a veghea ca aceste lucruri să nu se întâmple. Doctorii nu sunt învinuiți că le mor pacienții pe masa de operație, deși sunt în grija lor, nici chiar când dovezile de incompetență și mall praxis sunt evidente, dar noi incriminăm un părinte sau bunic pentru că făcând mâncare sau spălând vase nu a văzut că copilul a ieșit în curte și a intrat în coteț la găini iar o găină curioasă i-a scos ochiul cu ciocul. Unde am ajuns? Ne-am tâmpit de tot?

Am să vorbesc însă despre altceva.

Dacă veți căuta în DEX, veți găsi: maidanez= (animal) fără stăpân, vagabond.

Termenul este folosit cel mai mult pentru a defini acel cățel, câine sau dulău care umblă pe străzi căutând prin pubele, de cele mai multe ori stabilit totuși într-o zonă de responsabilitate pe care și-o asumă și apără după temperament sau posibilități. În America sau mai știu eu unde, pe lângă însemnele că au fost luați în evidență și sterilizați li s-ar mai fi pus probabil si detectoare care să înregistreze zona de activitate, preferințele, răspândirea, ca la somoni, broaște țestoase sau alte animale studiate, dacă nu tuturor măcar șefilor de haită. La noi însă, primăriile nu au bani pentru astfel de studii de comportament, pentru că nici frații lor, ai maidanezilor, Homeleșii, cei cu care împart pungile cu gunoi sau burgerii abandonați nu sunt luați în evidență și monitorizați și nici verii lor, funcționarii din primării cu care împart banii primiți pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi,nu sunt urmăriți, deși ei cer și consuma fondurile destinate maidanezilor.

Maidaneza poate fi însă și limba pe care o vorbesc maidanezii, atât cei în 4 labe cât și cei în două, un jargon aparte, pe care uneori nu îl înțeleg decât cei care ”lucrează în domeniu”. Funcția creează organul în toate domeniile de activitate, în toate colectivitățile există un limbaj specific, adoptat și adaptat la spiritul colectivului fie el profesionist, conjunctural, mai larg sau mai restrâns. Fiecare profesie, fiecare colectiv de muncă are limbajul său, poantele sale, termenii săi, poreclele în care cei care stau împreună se regăsesc, le gustă, le uzitează având o semnificație specifică. Îmi amintesc de celebra scenetă cu ”bursucelul care aruncă bomba” și mirarea lui Caragiu care ca director afla cu uimire că la sectorul financiar existau 3 ”bursucei”. În altă întreprindere ei poate se numeau prichindei sau colăcei , cine știe.

Maidanezi pot fi numiți, dacă ne luăm după definiție toți cei care stau pe străzi, din diferite motive neavând nici serviciu, nici ce face, nici stăpân, nici botniță, nici lesă. Maidanezi pot fi numiți și cei care protestează cu diferite ocazii, deși sincer vorbind unii din ei sunt cu ”stăpân”, nu sunt ei chiar așa fără lesă și fără mâncare.

Parlamentul României, este și el plin de maidanezi, dar nu din cei fără stăpân ci din ci cu limbaj de maidan. Și aici însă aceștia pot fi de diferite nuanțe. De regulă sunt din cei care nu ies din zona de responsabilitate, nu se întind mai mult decât le dă voie lanțul iar când mai ”mușcă” din lege, cei plătiți să îi pună cu botul pe labe, nu o fac pentru că știu și ei că ”înainte de a lovi un câine e bine să vezi cine e la capătul celălalt al lanțului”.Unii sunt pui.

Dar mai sunt în parlamentul României și alt fel de ”maidanezi” din cei ”veritabili” care chiar nu au casă, nu au stăpân, nu au mamă, nu au tată. Viața lor este cu adevărat de maidanez în politica românească, sunt urmăriți, loviți, ”sterilizați”, pentru că nimeni nu vrea ca aceștia să se ”înmulțească” mai e un pic și vor fi și eutanasiați, la figurat dacă nu la propriu, lor li se pune botniță când iau cuvântul li se pune pumnul în gură când au opinii separate, nici ei și nici ideile, principiile sau vorbele lor nu trebuie să se înmulțească, răspândească, să prolifereze. Ce este însă cel mai important și mai dramatic este că deși unii dintre ei sunt cu ”casă”, nu au stăpân, acționează după alte interese decât cele ale ”stăpânilor” interesele celor care i-au votat, preferă să se certe cu președinții de partide decât cu propriile conștiințe. Nu am să nominalizez decât un singur astfel de exemplar, pentru că știu că nu mă va da în judecată pentru că l-am făcut sau am făcut-o ”maidaneză”este vorba de doamna Cristiana Anghel, căruia jurnaliștii și televiziunile îi spun în funcție de interese, fie protestatara, fie grevista foamei, fie învățătoarea, cum o face un obscur autor sau autoare, care semnează cu IS  la un ziar”orientat” încheindu-și articolul cu :” a explicat senatoarea PC, de profesie învătătoare.” Articolul se referă la cearta de marți  din Senat, când Crin Antonescu a încercat sa îi bage pumnul în gură doamnei senator pentru că susținea –pot spune ca de obicei – puncte de vedere contrare ”stăpânilor”. De ce o mai fi menționat persoana IS faptul că doamna senator este învățătoare de profesie? Așa ca să informeze cititorii care toți știu? Sau i se pare că a fi învățător este o rușine și a ținut să o facă de rușine? Sau așa obișnuiește domnia sa să spună la fiecare parlamentar? Atunci când vorbește despre Valeriu Zgonea, spune oare ”de profesie lăcătuș”? Sau când vorbește despre Băsescu spune ”de profesie vaporean” sau ”bișnițar”? Sau când vorbea despre Canacheu care când a intrat în parlament avea doar liceul, spunea ”de profesie neica nimeni”? Nu cred, dar atunci când ești ”maidanez” nu scapă nimeni ocazia să îți dea câte un șut chiar și așa discret, pe sub masă sau dacă îți dă un os de ros, ți-l dă în cap ca să te înveți minte altă dată să nu mai ceri, și să nu poată totuși fi învinuit că nu a avut grijă de tine. ”Grija” asta față de maidanezi a umplut televiziunile și parlamentul în ultimele două zile. Mai ține un pic și apar alte griji. În timpul acesta maidanezii vor rămâne ceea ce sunt, unii vor cere linșarea sau eutanasierea lor fizică, morală, politică pentru ”asanarea societății”. Nu mai avem alte probleme de rezolvat, otrăvirea populației, distrugerea solului, contaminarea apelor a fost deja hotărâtă, hai să dăm în maidanezi și în pensionari. Să nu cumva să vă legați de întreprinderile private care nu își delimitează proprietățile, nici de primăriile care jonglează cu fondurile destinate maidanezilor. Loviți în maidanezi, nu au stăpân, nu are cine să îi apere!eza