vineri, 19 iunie 2015

Simona Halep, limbile și câinele lup

simona si limbile

Simona Halep, jucătoarea noastră de tenis care a reușit să convingă
copii României să dea cu mingea în pereți sau să joace tenis de câmp în
casă și gospodinele să folosească tigaia pe forehand, toate astea de
dragul fraților DEDEMAN, nu încetează să ne uimească. Știu că din nou
voi primi critici din partea patrioților care consideră că nu trebuie 
să critici o stea a sportului românesc,nici măcar o stea căzătoare,  că
este tabu și trebuie să îi acceptăm toate mofturile doar pentru că știe
să dea cu tigaia în minge și cu mingea în fasole.

Dar când fătuca asta nu face altceva decât circ mediatic și dă de
fiecare dată, la fiecare ieșire pe sticlă cu tigaia în perete, nu poți
să privești fără să comentezi. După ce a părăsit Roland Garros ul pe ușa
de serviciu, după ce s-a relaxat, zâmbind ca și cum ar fi adus trofeul
în țară, domnișoara Halep ne spune câteva lucruri care te lasă cu gura
căscată. În primul, rând ține să se facă din nou de râs și ne arată cât
de ne- pricepută este ea la limba franceză. Că nu știe franceză, cum nu
prea știe nici engleză, nu este o crimă, dar când te știi ageamiu, de ce
trebuie să arăți și la alții? Penibilă încercarea Simonei de a
demonstra cât de prost vorbește franceza. Și ca să se scuze, mai și
spune că limbile străine nu prea se lipesc de ea. I-as recomanda limba
lui Tiriac, si a lui Iohannis, adică germana, cine știe poate s-o lipi
ceva.

Și ca imaginea să fie completă, Simona mai declară și că ea înțelege dar
nu prea poate vorbi în franceză. Auzind această declarație mi-am adus
aminte de ceea ce se spunea pe vremuri despre câinii lupi…au privire
inteligentă, înțeleg tot dar nu pot să se exprime. Aferim !
Eu nu spun că ar trebui să știe la
perfecție toate limbile pământului, în ultimă instanță, avem noi
ambasadori care nu știu nici o limbă străină sau  le schingiuiesc pe
furculision sau furculeișăn dar să mai și ieși în presă să te chinui să
demonstrezi cât de ageamiu ești parcă e prea de tot. Nonșalanța Simonei
în a explica cât de bună este la limbi străine, mi-a amintit de un coleg
de școală care era cam slăbuț la carte, dar nici nu se consuma pentru
asta. Tatăl lui era cioban, el rămânea mereu corijent la istorie,
materia dirigintei, dar spunea la fiecare sfârșit de an senin: ”lasă mă,
ne vedem la toamnă, mai aduce tata o găleată de brânză și trec clasa.
Cam așa și Simona, privește cu seninătate, ea se distrează, ce mai
contează performanțele? Mai face tata Țiriac rost de două reclame și
câștigă mai mult decât dacă ar câștiga un turneu de mare Șlam, iar în
ceea ce privește punctele și clasamentul,a spus singură că nu o
interesează asta, ea joacă tenis din plăcere, să se distreze.

De fapt la întoarcerea de la Roland Garros Simona declara zâmbind:” Nu a murit nimeni, nu s-a terminat Pământul. Joc în continuare şi cu siguranţă voi mai câştiga meciuri în viitor”
.Da, va câștiga dar în fața cui, că la cât este de … orientată, cred că
va pierde și în fața lui Iohannis, sau va scoate un egal onorabil
pentru amândoi.

Și mai declara domnișoara Simona Halep cu aceeași ocazie la întrebarea de ce a ieșit așa repede din Franța: „M-aţi
luat tare cu o întrebare la care nu am niciun răspuns. Nu cred că mă
aşteptam şi nu pot să răspund prea bine la întrebare. A fost un turneu
nu foarte bun pentru mine, dar acum sunt acasă şi sunt bine”
.
Ce să spun, îți trebuie masterat să te aștepți la întrebarea asta și
doctorat să mai și răspunzi la ea.A propo,. nu a fost un turneu nu
foarte bun , ci unul chiar foarte prost, dar nu e aşa că sună mai
emancipat „nu foarte bun”?
Dar, dacă cu tenisul a cam lămurit-o, iar
cu limbile străine nu prea are tangențe, Simona declară că îi place
muzica lui Smiley și este gata să vină la finala Românii au talent, ca
să își întâlnească feblețea. Ei da, după advertising, Simona se lipește
și de show-bizz, orice, numai să iasă bani și să apară pe sticlă. Dă-l
dracu de tenis, ăla nu e pentru Simona, e mai distractiv la tv cu tigaia
și Smiley. Sunt convins ca la finala cu Smiley, ne va povesti cât de
talentată este ea la tenis și cum și-a urmat visul până s-a văzut mare
vedetă. După ce s-a văzut la tv,  a realizat că e mai distractiv la tv
decât pe terenul de tenis. Nu a gândit rău fătuca, trebuie să bată
fierul cât e cald, cât mai este și ea pe podium prin clasamente, că după
ce o trece iar in primele 10, apoi 50, apoi 100, cine o mai invită la
emisiuni, cine îi mai lasă tigaia pe mână? Dă-i înainte Simona, ești pe
drumul cel bun!
În timp ce Simona dădea forehanduri cu tigaia, se antrena a perete,
învăța limbi străine și se destindea după fiecare bătaie încasată,
Serena Williams, răcită cobză, tăcută, scrâșnind din dinți, câștiga în
capitala Franței, nu numai trofeul ci și admirația și respectul întregii
lumi. Să rămâi în concurs bolnavă fiind și să mai și câștigi trofeul,
înseamnă respect față de tine și față de cei care te urmăresc dar și
față de cei pe care îi reprezinți. Asta înseamnă să fi profesionist, nu
circar. Ciudat si cu jucătorii ăștia de tenis, unii au câștigat zeci de
trofee, stau în capul clasamentului de ani de zile dar nu spun niciodată
că după ce au mâncat bătaie s-au simțit mai bine, nici că nu îi
interesează clasamentul sau punctele , merg înainte ca trenul, fără
haltă, fără declarații de doi bani și fără să dea vina pe alții pentru
eșecuri, în timp ce marii campioni se delectează pe teren, intră pe
teren ca în magazinul Dedeman și ies cu coșul gol pentru că nu a fost
nimic la reducere.
http://www.dcnews.ro/simona-halep-la-intoarcerea-in-ara-n-a-murit-nimeni_476580.html#sthash.ouhJxzEm.dpuf
http://doartenis.ro/2015/05/roland-garros-2015-simona-halep-si-lectia-de-franceza-video/


http://www.romaniatv.net/romanii-au-talent-2015-simona-halep-vine-la-finala_224863.html



Simona Halep, limbile și câinele lup