joi, 29 ianuarie 2015

Acei olteni minunaţi şi maşinile lor de speriat



Acum 2 ani prezentam cazul unor şoferi craioveni care parcaseră
maşina aşa cum se spune acuma pe o pagină de facebook. Nu am postat
atunci şi numerele de înmatriculare ale maşinilor ca să nu îi facă de
râs.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


Văd însă că cu toată campanie de presă şi etichetele lipite de genul „
ai parcat ca un bou”, fenomenul ia amploare, ceea ce înseamnă că
nesimţirea ia amploare indiferent de proteste, campanii, sau încercări
de a-i pune pe făptaşi la gazeta de perete. Pentru ei, sau printre ei, a
fi nominalizat la categoria „ ai parcat ca un bou” este deja un motiv de mândrie, devii şmecher cu diplomă, eşti recunoscut între „fraţi”, ai „valoare”.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


Din cauza asta a încerca să-i mai menajezi şi să nu le postezi
numărul în fotografie deja devine o defavoare, poţi fi dat în judecată
că l-ai privat de faimă i-ai luat „diploma”.

Este ceva ce seamănă, dar la o scară mai mică, cu moda în vogă printre parlamentari, magistraţi şi foşti membri ai guvernului : a
avea dosar la DNA a devenit trendy, nu eşti recunoscut om cu greutate
dacă nu ai dosar, înseamnă că eşti un găinar oarecare de care nici
DNA-ul nu se interesează.
Domnule se înghesuie politicienii noştri la DNA mai ceva ca mai ceva ca moldovenii la moaştele sfintei Paraschiva.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acum dacă am promis, să fac şi dovada şoferilor. Iată cum parchează un
oltean sau o olteancă, că nu am văzut cui aparţine libarca.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


Pe lângă faptul că a pus maşina de-a curmezişul ocupând două locuri a mai ocupat şi trei sferturi de trotuar.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


Nu interesează pe plăvan că pe lângă maşina lui trebuie să mai
parcheze sau să treacă şi alţii, el are Volvo, maşină de fiţe, pălmaşii
să se oprească şi să se minuneze la imaginea nesimţirii sale.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Şi ca să terminăm cu o notă „optimistă”, să nu spună românii că oltenii
nu au simţul umorului, îi anunţ că la Craiova cadavrele trupurilor
decedaţilor sunt transportate pe ultimul drum cu maşini SEXI. Nu ştiu ce
firmă a avut macabra inspiraţie de a pune un asemenea număr la
dric,dacă numărul a fost luat la preferinţe aşa ceva numai la olteni era
posibil.


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


Parcă văd reclama :”Fiţi sexi şi pe ultimul drum, numai cu Sxi Dric!”

Acei olteni minunaţi şi maşinile lor de speriat

miercuri, 28 ianuarie 2015

Unirea şi Vasile Boerescu

vasile Boerescu


Foarte puţină lume ştie cine a fost şi ce a făcut acest politician.
Când vorbesc despre unire, românii rostesc numele lui Alexandru Ioan
Cuza, Moş Ion Roată, eventual Mihail Kogălniceanu şi cam atât, eventual
numele unor paşoptişti. Foarte puţini ştiu însă ce rol a avut acest
politician şi ziarist în procesul unirii. Iată câteva date despre el aşa
cum sunt prezentate de Wikipedia. Merită să le citim şi să le citez,
pentru că a avut un rol major:


Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883,
Paris) a fost un ziarist, jurist și un om politic român, susținător al
ideilor liberale moderate.


În perioada Revoluției de la 1848, Vasile Boerescu era elev la
Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul „Pruncul
român”[1]. A terminat colegiul în anul 1850, iar după o perioadă de
pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde
obține licența în anul 1855 și doctoratul în științe juridice în 1857.
În perioada petrecută în Franța, Vasile Boerescu a militat pentru
drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un
principe străin. În 1857, după reîntoarcerea în țară, este numit
profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este
profesor la Facultatea de Drept din București. În martie 1871 devine
rector al Universității din București, iar în octombrie 1873 este numit
decan al Facultății de Drept.


În octombrie 1857, Vasile Boerescu a fondat ziarul Naționalul,tipărit
la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov si în ale cărui pagini sunt
promovate ideile unioniste ale vremii. În ianuarie 1859 Boerescu a fost
ales deputat în Adunarea Electivă din Muntenia. După unire a fost numit
director al Eforiei Școalelor, iar în continuare a îndeplinit numeroase
funcții în guvernele post-unioniste: ministru al justiției (28 mai – 5
iulie 1860; 13 iulie 1860 – 14 aprilie 1861; 16 noiembrie 1868 – 21
ianuarie 1870), ministru al afacerilor străine (28 aprilie 1873 – 7
noiembrie 1875), ministru al cultelor și instrucțiunii (13 iulie – 17
octombrie 1860; 9 ianuarie – 7 aprilie 1874), membru în Consiliul
superior al Instrucțiunii (octombrie 1863) și vicepreședinte al
Consiliului de Stat (1864). Vasile Boerescu a făcut parte din delegația
care a reprezentat România la Conferința de la Paris în 1866, susținând
aducerea unui prinț străin. A fost ales în Adunarea Constituantă care a
dezbătut și a adoptat Constituția din 1866, iar mai târziu în același
an, Boerescu a fost ales în Parlamentul României.


S-a distins ca un foarte bun traducător, avocat și orator, fiind unul
dintre principalii artizani ai Convenției comerciale
româno-austro-ungare din 1875. În anul 1876 a încercat împreună cu
Dimitrie Ghica sa fondeze o grupare politică de centru. Nereușind
impunerea acestei grupari pe scena politică romanească, s-a înscris în
Partidul Național Liberal în 1879, dar în 1880 constituie gruparea
dizidentă „Partidul Liberalilor Sinceri”, împreună cu George D.
Vernescu.


De ce merită ştiut şi apreciat acest om? Pentru că pe 24 Ianuarie
1959, la ora 11.00, după alegerea lui Cuza în Moldova, când s-au reluat
lucrările Adunării Elective începute pe data de 22 Ianuarie şi
întrerupte indecis,  Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă în cadrul
căreia a precizat: ”A ne uni
asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă
acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul
Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va
binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit… o dorinţă sfântă”.



Ideea fusese prima oară menţionată în noaptea de 23 Ianuarie la o întâlnire a membrilor Partidei Naţionale. La
propunerea lui Boerescu, deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate
pe Cuza,  domnul Moldovei, ceea ce au făcut când au revenit la lucrări. 

Toate cele 64 de buletine aveau  numele lui Cuza, unele având şi urări
adresate domnitorului: ”spre mărirea patriei”, ”spre fericirea
românilor”.


Să nu îl uităm pe Vasile Boerescu.



Unirea şi Vasile Boerescu

joi, 22 ianuarie 2015

Din nou despre români



big brother


Davai casa

Mircea Geoană a rămas fără casă. Casa în care locuia data de RAPPS a
fost scoasă la licitație și câștigată de o firmă de imobiliare. Nu știu
dacă domnul Geoană avea dreptul acela juridic sofisticat de preempțiune
și dacă era suficient sau chiar dacă a vrut să cumpere imobilul în care a
locuit dar mi se pare deja prea mult. A fost dat jos din postul de șef
la Senat, apoi dat afară din partid pentru că l-a supărat pe Ponta, acum
e dat afară și din casă tocmai pentru că nu mai este șef la Senat și
nici membru de partid, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură
nu? Dacă asta este justiția lui Ponta, eu aștept să văd justiția lui
Dumnezeu aplicată la Ponta.


Uslași noi dar vechi

Rămânem la Mircea Geoană. Acesta probabil dorind să răzbune umilința la
care îl supune Ponta, a decis să .. reformeze PSD-ul, mai bine spus să
facă ce a făcut Tăriceanu, și anume să înființeze un alt PSD, el îi
spune nou și spune că vrea să devină o alternativă la partidul lui Ponta
:„Un nou PSD este singurul răspuns pe care noi, oamenii de stânga,
putem să-l dăm azi pentru a evita ca vechiul PSD, la modul cum este
condus actual, să nu devină o formă irelevantă în politică.” Mai departe
spune că vrea ca noul PSD să devină partenerul ”natural” al PNL. Măi să
fiu al dracu. Uite așa poporul român se va pricopsi cu două vechi noi
USL. USL-ul vechiului PSD cu noul PNL al lui Tăriceanu și un alt USL al
noului PSD cu vechiul PNL. Ceea ce nu va spune nici unul din USL-uri
este că sunt formate de aceeași oameni care ne mănâncă zilele și banii
de 25 de ani, deci nimic nou. Nici proștii care o sa pună botul și o să
se încaiere din nou la viitoarele alegeri nu sunt noi, sunt aceiași care
au votat primul USL contra naturii.


Dezlegare la afaceri de familie

Mircea Băsescu a primit învoire de la instanță să se ocupe de afaceri.
După ce că ieșise de la priponeală lăsându-l acolo numai pe cumătrul
mondial să se lamenteze și să amenințe că se sinucide ca Năstase, acum,
că Traian a ieșit de la Cotroceni și a putut să se ocupe de el, Mircică a
primit dezlegare la afaceri, care spune el că nu pot merge fără el.
Mâine o să primească învoire să mai semneze niște contracte prin Arabia
Saudită, să facă niște transferuri de bani și gata procesul. Să mai
spună cineva că Traian nu își respectă promisiunile sau că justiția nu e
oarbă, sau măcar chioară.


Big Sister Nulland

Doamna Nulland această Big Sister a României, s-a gândit să organizeze
și domnia sa un marș de solidaritate dacă pe cel de la Paris l-a ratat
și a băgat unul prin bananiera Românie. Cu ce ocazie? Dar pe cine
interesează, că pe români oricum nu, ei sunt imuni la tot ce se întâmplă
nu pe lângă ei, ci cu ei. Oficial a venit să îi lanseze lui Klauss
invitația de a merge oficial să bată duba cu stăpânul. Tot oficial este
și faptul că a venit să discute cu factorii de decizie pe diferite teme,
iar aceștia, lăbuși notorii, au fugit să facă sluj. Ceea ce este însă
cert și este spus, dar nu suficient de clar este că România nu mai
contează, voința românilor este o abureală, România a devenit unul din
statele care formează acea conglomerație de stele de pe steagul SUA.
Până acum se știa, politica economică românească era stabilită de FMI,
oficial, fără dubii. Politica de apărare este dictată de partenerul
strategic cel care a impus decimarea armatei pentru a fi ”flexibilă”, și
compatibilă cu a SUA, atât de compatibilă încât nu mai producem nimic
major la nivel național, luăm ciurucuri de la parteneri și ne dăm cu
cracii în sus când vine câte un veteran Spartan să moară pe pământul
nostru. Ne sunt vândute la mâna a treia avioane scoase din cimitirele
americane, numai pentru că America este prea aglomerată și avioanele nu
mai au unde să cadă fără să doboare un turn, așa că sunt trimise să se
sinucidă ca balenele, pe pământ românesc, că românii sunt mai rari și
oricum nu contează dacă mor la ei în țară sau în Afganistan, tot pentru o
cauză ”dreaptă” mor. Serviciile de informații cică ar colabora strâns
cu cele americane și israeliene, dar de fapt colaborarea este un
eufemism pentru subordonare. Capii justiției sunt numiți de ambasadorul
american sau de nu știu ce șef de departament american, iar când e ceva
ce nu convine Ambasada SUA cheamă la ordin la ambasadă pe cine vrea,
inclusiv comisiile juridice din Parlament. Ei bine, pentru că toate
astea nu arătau destul de clar cine conduce România, doamna Nulland a
venit să pună la punct și viața Politică din România și vrea acum să
stabilească ea ce va conține reforma partidelor politice, eventual ce să
cuprindă mult trâmbițatele reforme din interiorul partidelor și de ce
nu, să stabilească cine va fi la guvernare din primăvară. Iar românii,
aceiași români, aplaudă, că asta au făcut toată viața, au stat cu gura
căscată așteptând să vină americanii și au aplaudat când cădeau bombele
lor peste rafinăriile de la Ploiești, că doar erau americane nu?
Bineînțeles că adevăratul scop este adoptarea de către România a legii
Big Brother și este indubitabil că legea, deși respinsă de CCR și Curtea
Europeană va fi repusă în Parlament și aprobată fără a conta dacă
românii o vor sau nu, că doar este pentru ” securitatea” fraierului.
Știți ce este culmea? Big Brother este o sintagmă apărută în 1946 odată
cu nuvela lui George Orwell, ”984”, în care se vorbește de Oceania, o
țară în care totalitarismul face ca oamenii să fie supravegheați 24 de
ore din 24. Nuvela a avut un succes enorm, s-a făcut și un film la fel
de apreciat și toată lumea spunea că autorul făcea referire la
societatea comunistă, iar propaganda făcută a fost imensă. Mulți au
lăudat ”vizionarismul lui Orwell, dar iată că totuși nu comunismul a pus
nuvela în practică, ci americanii, cu NSA,CIA, firmele subordonate
Facebook, Yahoo,Google și mai nou firmele de telefonie mobilă sau fixă.
Sunt convins că România va fi prima țară care va vota această lege,
poate și singura, așa cum a fost și prima țară care a implementat
otrăvirea populației prin Codex Alimentarius. De fapt chiar Big Sister
Nulland a declarat :”suntem cu ochii pe voi”. Românii vor înghiți așa
cum au înghițit și E-urile companiilor care fac experimente pe noi. Ce
s-a schimbat în mintea românului încât ceea ce până acum i se părea
totalitarism să devină necesar? Poate nimic. Țară de sclavi, condusă de
trădători, asta am devenit. Din cauza asta Ion Antonescu este scos din
istorie iar Pacepa este considerat erou.


Charlie Banciu

Noi nu avem caricaturiști ca cel care spune că vomită pe toți cei care
susțin că sunt Charlie și mă bucur. Dar avem ziariști sau mai știu eu
cum să le spun celor de la tv, care cred ca dacă graseiază sunt francezi
și dacă spurcă în stânga și în dreapta, sunt originali sau luptători
pentru libertatea presei. Domnul Banciu, acest veșnic scuipător încât mă
și mir de unde are atâta salivă, s-a gândit să facă și el ca Charlie și
cum nu are talent la desen a dat cu limba în binecunoscutul stil și a
spus că ” Islamul este o cretinitate de religie care i-a îndobitocit pe
oameni” și că, ”coranul este de rahat” Pentru Banciu toți sunt cretini,
numai el e dobitoc. La cât este de nespălat pe dinți nu m-ar mira să
primească câteva pentru primenirea fasolei. După aceste vorbe la adresa
religiei Islamice, s-a sesizat cineva , un musulman din România,
președintele Centrului Cultural Islamic „Islamul Azi”, Abu al Ola Nagi
al Ghithy. Acesta spune că îl va da în judecată. Ziaristul care prezintă
știrea e sigur că Banciu va câștiga pentru că nu există nici o lege
care să îl condamne. Da, poate are dreptate, LEGEA BUNULUI SIMȚ A FOST
DE MULT ABROGATĂ ÎN ROMÂNIA . Dar s-a votat la insistențe externe,
aceleași care acum vor să se voteze legea Big Brother, o altă lege,prin
care nu ai voie să spui nimic rău despre evrei, pentru că este interzis
antisemitismul. Dar în accepțiunea unora antisemitism este numai când te
legi de evrei, despre arabi poți spune ce vrei nu e antisemitism.
Ziaristul de la ”În linie dreaptă” merge mai departe și spune că domnul
Abu al Ola Nagi nu are dreptul să vorbească în numele musulmanilor, că
numai muftiul o poate face. Uite domnule, a ajuns domnul Costin Andrieș
să decidă cine pe cine reprezintă. Deci dacă domnul Nagi nu este
reprezentantul ”legal” al arabilor din România, nu are voie să se simtă
jignit, pentru că nu vrea domnul Andrieș. Deja împingem prea departe
lipsa de bun simț. Nu era suficient că avem un individ care jignește o
întreagă seminție trebuie să mai sară unul să îl apere. Unde este bunul
simț românesc?


Johannis joacă șah

Președintele Klauss Johannis este un mare jucător de șah. De când Halep a
halit-o la Sidney făcând o enterocolită din cauza tigăii cu care ne
arăta cum se dă un forehand, Klauss s-a reprofilat pe șah, nu de alta,
dar să poată juca cu CSJ care nici acum nu a decis ce face cu
incompatibilitatea sa. Acum nu știu dacă ceea ce joacă Curtea Supremă cu
el este șah sau alba-neagra, dar un joc inteligent este sigur. Apropo,
de domnul Johannis, l-am văzut la tv câteva minute vorbind în engleză cu
Big Sister Nulland. Așa am înțeles de ce aceasta a dorit apoi să se mai
întâlnească și cu Ponta și ceilalți șefi șefuți și șefi ciufuți, ca să
simtă și ea că a vorbit cu cineva.


Gabileaks

Domnul Oprea are scurgere la ungere. O consilieră a domniei sale şi un
director, de la MAI sunt învinuiţi de DNA că făceau copii (hârtii, nu vă
gândiți la prostii) după documente din biroul domniei sale. Nu e bine
domnule ministru, nu e bine. Nici nu mai știu cine v-a numit. DNA a
decis să confiște, după toate aprobările obținute, oarece documente,
probabil calculatoare și bineînțeles pe doamna şi domnul cu pricina. A
nu se înțelege Pricină, că el este lângă Oprea la partid, nu la interne.
Acum nu știu cine e doamna și cât de apropiată este de domnul Gabi, dar
dacă este angajată a MAI dinainte de venirea nașului, acesta ar putea
fi scos din cauză. Dacă însă doamna a venit pe acolo odată cu naşu , nu
putea lucra decât în folosul angajatorului. Cu domnul director sau
secretar de stat, domnul Şova, problema este mai complicată un pic. În
primul rând are un nume foarte comun şi nimeni nu se întreabă dacă este
cumva related cu celălalt Şova. Sunt doar născuţi în acelaşi an dar la o
lună diferenţă. Dar o altă coincidenţă este că înainte de a venit la
MAI, domnul Mihai Şova a lucrat la MApN, ca şi domnul Oprea şi a ajuns
la MAI tot în acelaşi an, la diferenţă de 3 luni. Oare se va spune la
ordinul și în favoarea cui lucrau cei doi? Sau vor fi folosiţi pentru a
pregăti un alt dosar şi atât?


http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/ce-ii-pregateste-mircea-geoana-lui-victor-ponta-257821.html


http://www.stiripesurse.ro/mircea-basescu-liber-sa-se-ocupe-de-afaceri_944223.html


http://inliniedreapta.net/radu-banciu-amenintat-cu-proces-de-extremisti-islamul-azi-organizatie-cercetata-pentru-sprijinirea

terorismului/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+InLinieDreapta+%28%C3%8En+Linie+Dreapt%C4%83%29#ziuaveche





marți, 20 ianuarie 2015

Eu nu sunt Charlie-nevăzute şi nespuse despre atentat



free dom

Deja prea târziu

S-a scris şi se va mai scrie despre atentatele din Franţa. Suntem abia
la început. Deşi au trecut abia câteva zile au apărut déjà variante,
scenarii,scenarite, ipoteze, teorii ale conspiraţiei, bazate unele pe
convingeri, altele pe simpatii, bănuieli, date mai mult sau mai puţin
verificate, similitudini cu alte evenimente, acuze, politici, interese
de o parte şi de alta, susţinând sau insinuând vinovăţii diverse. La
această oră, în afară de cei care au pus la cale atacurile, nimeni nu
poate afirma cu certitudine şi cu probe irefutabile care este purul
adevăr. În cazul atacului de la Charlie Hebdo, oficial nici nu mai are
cine să spună adevărul, cei doi fraţi consideraţi vinovaţi de organizare
şi execuţie au fost la rândul lor executaţi. De ce? Pentru că timp de
două zile s-a creat o psihoza poate indusă intenţionat, poate nu, vizavi
de rămânerea lor în libertate şi “incompetenţa” serviciilor speciale
franceze care au “forţat” uciderea lor fînainte de a se afla adevărul.
Cine a câştigat de aici? În nici un caz ADEVĂRUL. Moartea lor va lăsa
liberă şi potenţial valabilă orice teorie.A mai rămas şoferul care a
fost atât de “prost” încât să lase în maşină buletinul care să lege
atentatul de arabi, ideal pentru starea în care era de dorit să rămână
populaţia pentru a fi manevrată şi direcţionată, dar despre acesta nu se
mai spune nimic, nu a dat nici o declaraţie, nu a apărut nicăieri. Nu
m-ar mira să aud că s-a sinucis doborât de remuşcări, poate ca Năstase.

Imagini care ţin loc de cuvinte

Pe marginea uciderii ziariştilor s-a scris pe larg dar nu s-au dat
imagini. Despre uciderea politiştului s-au dat imagini dar nu s-a scris
deşi face parte din atentat şi este la fel de dramatic. Poate tocmai
pentru că este atât de dramatic familia acestuia a protestat faţă de
prezentarea imaginilor când acesta “a fost împuşcat în cap”. Tocmai
protestul acestora m-a făcut să caut şi să privesc mai atent imaginile
respective şi să caut şi alte surse. Am găsit o analiză “profesionistă” a
unui reporter de la Sky News
dar şi alte 3, cu secvenţe luate de laatentat, din unghiuri sau poziţii
diferite şi probabil şi locaţii diferite. Aşa cum spuneam într-un articol anterior,
ca să îţi faci o imagine mai amplă, trebuie să vezi totul din mai multe
unghiuri, sau ca să fim în ton cu tehnica modernă, în 3D sau 4 D. Nu
avem imagini atât de fidele dar avem 3 filme diferite. Comparându-le
costatăm că:

1. Imaginile din varianta doi,
deşi par filmate din aproape aceeaşi latură ca şi cele din filmul 1,
par a fi luate din alt moment, sau chiar alt loc. Dacă în variantele 1 şi 3 se
văd maşini pe lângă maşina atacatorilor, în varianta 2, luată de
amatori şi destul de mişcate şi neclare, imaginile arată o stradă goală
singura maşină vizibilă pe stradă fiind cea a atacatorilor. Nu este
ciudat? Nu se spune în care moment sunt luate acele imagini, nu avem
înregistrată ora filmării, deşi una din camera este foarte performantă.

2. Imaginile din varianta 1
par a fi luate fie de un profesionist, fie de cineva cu o cameră
performantă, şi chiar pregătită sau instalată pentru a filma “ în
detaliu” şi a prinde tot ce trebuie să vadă publicul. Nu s-a spus şi
care este sursa acestor imagini, dar nu poate fi o cameră fixă de pe un
stâlp sau o clădire, pentru că aceasta se mută pentru a prinde mai multe
secvenţe şi locuri şi chiar focalizează unele aspecte.

3. Tocmai această focalizare şi dorinţă de a prezenta cât mai în detaliu
momentul asasinării poliţistului -atât de blamat pe bună dreptate de
familia acestuia,- m-a făcut să urmăresc mai atent şi să constat ceva cu
totul ciudat.

• În momentul în care ucigaşul trage asupra poliţistului, arma nu este
îndreptată asupra capului acestuia, ci undeva în spatele capului
acestuia pe direcţia de deplasare a trăgătorului. Am urmărit dâra de fum
lăsată de ieşirea glonţului şi aceasta apare nu în direcţia capului
poliţistului ci faţă, căci acesta era cu capul întors. Priviţi cu
atenţie filmul şi veţi constata acest lucru. Un militar sau un vânător,
un om familiarizat cu armele de foc ştie că fumul produs de arderea
pulberii urmează direcţia glonţului în momentul ieşirii acestuia din
ţeavă. Ori în film se vede clar că fumul se duce undeva în faţa capului
poliţistului, nu pe direcţia capului, ceea ce este imposibil dacă
glonţul s-ar fi îndreptate spre capul acestuia. Glonţul nu putea avea o
traiectorie şi fumul alta. Acest lucru este cu atât mai ciudat, cu cât
atacatorul se afla în mişcare, nu a zăbovit nici o secundă înainte de a
trage, pentru a ochi capul poliţistului deci era aproape imposibil să
nimerească capul acestuia din alergare fără a mai sta apoi să verifice
dacă l-a nimenit sau nu;

• În al doilea rând având în vederea calitatea imaginii, a filmării,
distanţa relativ mică faţă de locul tragerii, deşi se vede fumul, nu se
vede impactul glonţului nici cu capul poliţistului nici cu asfaltul, nu
se vede pămând sau bucaţi de asfalt, de creier sau ceva sărind în aer nu
se vede nimic, ca şi când nici nu ar fi fost glonţ;

• Înainte de a ajunge atacatorii la el, poliţistul se mişcă, se întoarce
de pe o parte pe alta, ridică braţul ca pentru a-i saluta sau a –i ruga
ceva, deci era viu, după care se aşează pe partea stângă, cu spatele la
atacator, deşi când te rogi de cineva să te cruţe încerci să te uiţi în
ochii lui, nu îl rogi cu spatele. Apoi unul din atacatori , din
alergare, trage asupra lui un cartuş care se spune că l-a nimerit în
cap, dar culmea, nu se vede nici o mişare a capului sau a corpului,
mişcare absolut obligatorie dacă glonţul l-ar fi atins, pentru că până
şi un corp inert, se mişcă sub impactul glonţului. Dar la poliţist, deşi
a fost lovit în cap, nu se mişcă nici un fir de păr. Urmăriţi imaginile
şi vă veţi convinge.


• La fel de ciudat este că cei doi atacatori vin amandoi foarte
furioşi la poliţistul care se mişca şi le făcea semne cu mâna şi în loc
să îşi descarce armele în el, ca să se asigure că l-au omorât, unul din
ei doar trage în fugă un cartuş, vezi doamne în cap ca să vadă lumea cât
de cruzi sunt ei şi cum îndeplinesc ritualul binecunoscut al
ececutării. Nici măcar nu se opreşte să vadă dacă l-a nimerit sau dacă
mai mişcă. Şi asta reporterul de la Sky News numeşte profesionalism.
Penibil şi ilogic, atât de cusut cu aţă albă încât nu poţi să nu te
întrebi ce comedie e asta.

• Pentru comparaţie, am privit imaginile asasinării soţilor Ceauşescu şi
am văzut cum se mişcau corpurile celor doi sub impactul gloanţelor,
chiar dacă erau morţi după prima salvă. Apoi ca să fiu şi mai aproape de
adevăr am privit filmul asasinării lui Ioan Antonescu. A
fost executat apoi medicul a constatat că acesta nu murise şi a venit
un miliţian şi a mai tras două cartuşe în el, în cap. Primul probabil nu
l-a nimerit dar urmăriţi mişcarea corpului la al doilea cartuş, cel
care i-a lovit capul. Corpul s-a mişcat. Acelaşi lucru trebuia să se
vadă şi la poliţistul ucis, dar nici vorbă. Şi atunci, cum se explică?
Urmăriţi şi la acest film direcţia fumului ieşit din pistolul
miliţianului, chiar dacă filmul nu este la standardele de azi şi veţi
vedea că merge pe direcţia capului lui Antonescu.

• După “executarea” misiunii, cei doi mascaţi -presupuşi fraţi pentru
nimeni nu le-a văzut feţele pe timpul atacului, deci identitatea lor
este practic şi oficial necunoscută – se urcă în maşină, iar unul din ei
face un semn circular cu mâna, cuiva, nu se ştie cui, pentru că până la
urmă nu s-a pomenit nimic de alţi complici decât şoferul care era déjà
în maşină. Acest gest ar putea însemna adunarea sau treceţi la acţiune,
dar cui era făcut dacă ei nu au avut complici? Poate era semnul că
cineva poate să vină să ridice “cadavrul” de pe trotuar şi să îl pună pe
cel … pe care trebuia să îl găsească poliţiştii şi presa? De ce nu
există filmare cu ceea ce s-a întâmplat cu corpul poliţistului după
plecarea maşinii? De ce s-a interupt filmarea în momentul în care au
plecat atentatorii?

• Deşi poliţistul fusese împuşcat cu rafale de Kalaşnicov, nu se vedea
nici o urmă de sânge pe trotuar şi culmea acesta s-a rostogolit practic
la venirea atentatorilor a vorbit cu ei şi nu s-a văzut nici urmă de
sânge. Nici după ce a fost “împuşcat în cap” de la câţiva centimetri, nu
s-a văzut nimic deşi ar fi trebuit să îi explodeze capul. Ciudat, nu
s-a văzut nici un firicel de sânge, iar cel care a filmat a oprit
filmarea după plecarea atentatorilor ca şi cum doar atât trebuia să
prezinte. Mă întreb dacă a căutat cineva tuburile sau gloanţele rămase
la locul faptei.

4. Imediat după atentat, Sky News se grăbeşte să facă analiza
atentatului şi cel care ne vorbeşte ne spune că prima concluzie care se
trage privind acelaşi film, este că atentatorii au acţionat ca adevăraţi
profesionişti şi că aveau cu siguranţă deprinderi militare, cu alte
cuvinte erau antrenaţi şi formaţi ca “ asasini profesionişti” undeva în
taberele fundamentaliştilor arabi. Aşa trebuia să fie ca lumea să fie şi
mai impresionată, cam cum au fost românii la vederea “ intervenţiei
poliţiştilor asupra cozilor din diaspora” la alegeri. Stau şi mă întreb
ce ar fi spus respectivul analist dacă ar fi văzut în 97 în Albania
copii de 14 ani jonglând cu Kalaşnicovul pe străzile din Girokaster, sau
ciobanul care îşi mâna, dirija şi deplasa turma de oi cu rafale de
Kalaşnikov, fără a atinge nici una sau fără a atinge un fir de păr din
blana acestora. Dacă l-ar fi văzut, ar fi spus că acesta este instructor
la o şcoală de dans şi bune maniere.

Fapte care spun mai mult decât pare

Acestea sunt câteva semne de întrebare vizavi de filmele prezentate pe
internet cu acţiunile de pe lângă sediul ziarului. Acuma urmează câteva
ciudăţenii de natură politică.

A. Pe data de 9 decembrie, după vizita lui Hollande în
Kazashstan, acesta, la întoarcere spre Paris, cere o aterizare şi o
întrevedere la Moskova cu Putin.
Întâlnirea a fost acceptată şi
a avut loc într-o cameră “sigură” (bruiată electronic) a Aeroportului
Internaţional Vnukovo. Acolo Hollande i-ar fi spus lui Putin că DGSE l-a
informat că America ar pregăti un atentat terorist ”sub steag Fals” în
Franţa. Acestă întâlnire şi informaţie a avut loc şi a fost publicată cu
exact o lună înainte de atentat. “ President Hollande
further noted to Putin his fears that Russia would be forced to
retaliate against the United States, this report says, but expressed his
alarm that France could be catastrophically impacted by such a
conflict, and which with his meeting he was attempting to insure would
not happen.”
Acuma eu
personal îmi explic lipsa lui Obama de la marşul solidaritatii. Ar fi
fost ca si cum lupul s-ar fi dus să consoleze berbecul că i-a mâncat
oaia.
Să fie această informare a lui Hollande o simplă
coincidenţă? Eu am mai spus, nu cred în coincidenţe. Oficial nu s-a spus
mare lucru despre întâlnire, însă Hollande a lăsat să se înţeleagă că
s-ar putea ajunge la un consens, nave Mistral contra linişte în Ucraina.
Asta ar fi un alt punct care nu ar conveni de loc Statelor Unite.

B. Pe data de 11 Decembrie, Senatul Francez a adoptat, la câteva
zile după Adunarea Naţională, o rezoluţie prin care cerea recunoaşterea
Palestinei
ca stat şi reluarea fără întârziere a negocierilor
israeliano-palestiniene. Acelaşi lucru l-a făcut o săptămână mai târziu
şi Parlamentul Luxemburghez, deci bulgărele se rostogolea pe o direcţie
care nu convenea “pacifiştilor” americani şi israelieni. O altă
coincidenţă care te face să nu te mai miri nici de ce au avut loc
atentatele din Paris şi nici de ce camera aia era atât de bine fixată
acolo încât să prindă deplasarea “atentatorilor” de la maşină la locul
în care urma să cadă poliţistul şi să fie “împuşcat în cap” din fugă, cu
atâta precizie încât nu i s-a clintit nici un fir de păr. Ciudat,
poliţistul a căzut exact în faţa camerei.

C. Când toată lumea credea că conflictul din Ucraina şi sancţiunile
împotriva Rusiei vor duce inevitabil la un conflict deschis pe care unii
îl caută cu lumânarea, mutând tancurile de colo colo, iată că Hollande
şi Merkel îi conving pe Putin şi Poroşenko să reia negocierile şi
situaţia se detensionează. Dar să nu uităm că nici o faptă bună nu
rămâne nepedepsită. Franţa şi Germania s-au ciocnit cu “teroriştii” sub
steag fals.

D. Pe 5 Ianuarie, Hollande sugera destul de ferm că Europa ar trebui să ridice sancţiunile împotriva lui Putin,
pentru că acesta nu doreşte să anexeze Ucraina, vrea doar să rămână un
stat influent. Păi cum să îndrăzneşti să spui aşa, când marele licurici
cere din ce în ce mai multe sancţiuni atât prin propria voce cât şi prin
a căţeluşilor de casă? Să nu uităm că cu doar câteva zile înainte de
expirarea mandatului, musiu Băsescu cerea –bineînţeles împins de cei
care l-au salvat de demitere- să se amplifice sanţiunile împotriva
Rusiei. Holland nu putea să facă ca Băsescu? Vezi nene dacă scuipi
împotriva vântului?

E. Pentru a arăta cât de mare este pericolul musulman, iată că agenţiile de ştiri prezintă acuma un nou pericol, Statul Islamic, cel despre care un general american spune că este copilul americanilor,
a piratat niste site-uri franceze, ale unor şcoli şi alte instituţii.
Acuma se încearcă practic mujahedinizarea atentatului celor doi
atacatori neidentificaţi decât după omorârea celor doi fraţi presupuşi
atacatori. Eu aş întreba cine deţine toate companiile şi programele de
internet şi cine le poate bruia, sparge, intoxica, şterge, decoda în aşa
fel încât să pară un atac cbernetic? Păi exact cei care furnizează
aceste programe şi au acces total la ele.

Şi totuşi există

Poate unii vor spune că toate astea sunt simple speculaţii, ca să nu le
spun coincidenţe. Cineva spunea pe facebook, că nu se poate lega
atentatul de la Charlie Hebdo decât de caricaturile cu Profetul şi nimic
altceva. Nu e aşa că viaţa ar fi simplă dacă ar fi aşa? Tu mă înjuri,
eu îţi dau cu târnăcopul în cap eu rămân nejudecat tu un topor în plus
şi gata. Familia ta uită ce ţi-am făcut, ne vedem la câteva luni la o
cafea şi mă întreabă de unde am luat târnăcopul, pentru că a ruginit şi
vor să îl schimbe, eu întreb care târnăcop, ei îşi cer scuze că m-au
confundat. Aşa se întâmplă în lumea noastră nici oamenii nici naţiunile
nu au memorie. Mă întreb atunci, de ce au ţinut unele războie de 100 de
ani câte 130? Legat de desenele celor de la Charlie, aceştia făcuseră şi
desene cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, într-un trio “bestial”. Deci cei de la ziarul cu pricina erau orfani, nu aveau nici mamă nici tată şi nici măcar un Dumnezeu. Fără a spune că meritau ce au primit, nu pot să nu constat că totuşi respectivii s-au înşelat, există cel puţin un Dumnezeu şi acesta, aşa cum spunea bunicul meu, moş Corniţă a lu Buturoagă, “nu uită, doar amână”!

Eu nu sunt Charlie

Vizavi de acest înduioşător “Je suis Charlie”, eu recunosc nu sunt, nici
terorist nu sunt, pentru că spre deosebire şi de unii şi de alţii, eu
am decenţa să respect credinţa, opinia şi drepturile celui de lângă
mine, indiferent cine ar fi. Cei de la Charlie nu au avut acest respect,
deci eu nu sunt Charlie. Pe de altă parte citesc că un ziarist de la
Charlie Hebdo, olandez de origine, pe numele său Bernard Willem Holtrop
caricaturist care a scăpat de masacru pentru că nu se găsea acolo la
momentul nepotrivit, a declarat că nu prea dă doi bani pe cei care şi-au
pus eticheta pe frunte cu Je suis Charlie ca pe o pălărie Nina Rici,
mai ales din cei care nu au auzit în viaţa lor de ziar până la incident.
Domnul respectiv chiar nominalizează câteva persoane, pe Papă şi pe
Regina Angliei. Să fiu sincer îi dau dreptate pe undeva, în sensul că
pentru mulţi a fi Charlie este de bon-ton, o spun ca să dea impresia că
se implică, că le pasă dar în fapt nu dau doi bani. Dar domnul Holtrop
merge mai departe şi spune că domnia sa vomită pe astfel de persoane. „Vomităm pe toate aceste persoane care spun dintr-o dată ca sunt prietenii noştri” Ei, de aici lucrurile se schimbă şi acuma déjà nu mă mai întreb de ce nu era prima oară când a fost atacat sediul ziarului. Cu
asemenea atitudine, cu asemenea replici total lipsite de bun simţ şi
nejustificate, care acţionează ca un paratrăznet, pe cine să mai mire ce
s-a întâmplat?
Culmea este că acest individ, nu spune că vomită
doar pe făţarnici sau pe o anumită parte a celor care au protestat, el a
spus “pe toţi cei care dintr-o dată spun că ne sunt prieteni”, chiar
dacă printre ei sunt şi oameni cărora chiar le pasă şi mă refer la cele 3
milioane de francezi, nu la cei 40 de şefi de stat. Eeeei, uite de aia
nu are ursul coadă. Dar replica acestui “ziarist” m-a determinat să spun
categoric EU NU SUNT CHARLIE, pentru că nu vreau să mă trezesc cu
lăturile respectivului pe capota maşinii. Să doarmă fiecare aşa cum îşi
aşterne.


UPDATE:


Constat că şi alte persoane au sesizat ceea ce am sesizat eu vizavi
de filmarea uciderii poliţistului şi chiar alte lucruri în plus, cum ar
fi :


– faptul că străzile erau goale, absolut goale, nu circula nici o
maşină, nici un pieton, nimic nimic în momentul uciderii politistului,
ca şi cum ar fi fost oprită circulaţia în zonă pentru a se turna filmul.


-A mai apărut un film luat de un amator, care a filmat mai de aproape pe cei doi indivizi, şi
acolo se observă cât de degajaţi erau şi siguri pe ei, se felicitau,
băteau duba, ca şi cum ar fi ştiut că nu are cine să îi deranjeze. Nici
vorbă să se uite în stânga sau în dreapta sau să se grăbească să plece,
după ce „uciseseră” un poliţist la 50 m mai în faţă.


– când individul a tras un cartuş „în capul poliţistului”, arma nu a avut recul, ca şi cum s-ar fi tras cu cartuşe de manevră.


-Cum s-a întâmplat că atâta lume se afla pe blocuri sau la ferestre,
să filmeze exact zona unde se afla maşina celor doi, încă dinainte de
atac, dar pe stradă nu era nimeni? Dăduse cineva adunarea pe blocuri
exact în zona sediului ziarului?


În ceea ce priveşte poziţia faţă de ziar a oamenilor, este absolut remarcabilă, plină de decenţă şi adevăr poziţia prinţului Charles-Philippe d’Orléans, duce de Anjou,
deci francez sadea, care spune şi el că nu este un Charlie şi spune şi
de ce, blamând atât ziarul pentru politica sa cât şi făţărnicia celor
care de dragul „modei” se dau acuma loviţi. Dar el o face cu demnitate
şi bun simţ. Merită citită intervenţia sa! Chapeau votre Altesse!


http://foaienationala.ro/prinul-charlesphilippe-dorlans-eu-nu-sunt-charlie.html


ŞI ACUMA BOMBOANA PE COLIVĂ: PREŞEDINTELE FRANŢEI ÎN PERSOANĂ ÎN
CUVÂNTUL SĂU SPUNE CĂ ATACUL NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU ISLAMUL ŞI A FOST
COMIS DE ILLUMINAŢI. Cei care nu ştiţi ce înseamnă iluminaţi, căutaţi
pe internet. ASCULTAŢI CU URECHILE VOASTRE:







Am descoperit un clip cu un comentariu care sesizează excat ca şi mine legatura dintre politica lui Hollande faţă de ruşi  şi atentat. Este absolut uimitor că sunt luate în calcul exact aceleaşi lucruri.


Clipuri şi surse

Varianta 1, “oficială”

https://www.youtube.com/watch?v=i-FFx7Xy0Uo&bpctr=1421052132

Varianta 2, mai puţin cunoscută

https://www.youtube.com/watch?v=Ze0xwetpd78

Varianta 3, de pe alt unghi, altă stradă, probabil alt loc

https://www.youtube.com/watch?v=tDZSTLDM3l8

Împuşcarea lui Antonescu

http://www.dailymotion.com/video/xg6hcp_executia-maresalului-ion-victor-antonescu_news

https://www.youtube.com/watch?v=qblm57WWMbU

http://stiri.tvr.ro/filmul-atacului-de-la-redactia-charlie-hebdo-pas-cu-pas_54787.html

http://www.dw.de/hollande-to-meet-putin-in-surprise-moscow-visit-reports/a-18113463

http://sputniknews.com/politics/20141206/1015565351.html

http://www.4thmedia.org/2014/12/terrified-france-warns-russia-of-obama-terror-spectacular/

http://jurnal.md/ro/international/2014/12/11/senatul-frantei-a-adoptat-o-rezolutie-privind-recunoasterea-palestinei/

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2897281/Francois-Hollande-suggests-sanctions-Russia-lifted-says-Putin-does-not-want-annex-eastern-Ukraine-told-that.html

http://www.ziare.com/international/atentat-paris/caricaturist-charlie-hebdo-vomitam-pe-toti-cei-care-spun-dintr-o-data-ca-sunt-prietenii-nostri-


http://stirileprotv.ro/stiri/charlie-hebdo/o-noua-inregistrare-cu-fratii-kouachi-dupa-comiterea-atacului-de-la-charlie-hebdo-ce-au-facut-cand-s-au-intalnit-cu-politia.html




Eu nu sunt Charlie-nevăzute şi nespuse despre atentat