sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Tot răul spre bine



zidar

Mă înscriu voluntar

Ungaria vrea sa tragă gard la graniţa cu România. Si cine o opreşte?
Sunt câteva sute de ani bune, de când urmaşii lui Atilla au cam uitat pe
unde au graniţele. Vorba cuiva aflat pe cai mari, „a trebuit să”
năvălească arabii, ca să vadă şi hunii unde le e graniţa. Nu ştiu dacă
va plânge vre-un românaş că şi-au tras ungurienii gard, dar dacă tot vor
să fie protejaţi eu le recomand să îl facă dincolo de Tisa, ca să aibă
şi şanţ de apă pentru siguranţă, cam cum se făceau cetăţile când au
apărut ei pe aici, atraşi sau chemaţi probabil de Amalasunta, un fel de
str-stră- stră bunică la puterea 10 a Angelei Merkel. Mă angajez
voluntar la clădirea gardului cât mai înalt posibil şi fără porţi, care
va înconjura nu doar graniţa de Est ci toată Ungaria, ca să se simtă
vecinii noştri in totală siguranţă şi să nu îi mai deranjeze nimeni.
După asta, poate da Dumnezeu un alt Potop, voi fi liniştit.

Simona Halep are probleme cu nasul

Simona Halep, cea despre care unii spuneau că ar trebui să poarte
drapelul României la deschiderea jocurilor olimpice, a început anul în
trompă. Mai bine spus cu trompa defectă. După ce renunţase la un turneu
prin Australia spunând că vrea să se pregătească pentru Australian Open,
„singurul turneu care îi lipsea” de pe lista marilor eşece, a intrat
cum numai ea ştie în turneu şi solidară cu Nadal a dat bună ziua şi a
plecat. După turneu, când toţi aşteptau să vadă ce vrăji sau scuze a mai
scornit Simona, ne vine mai întâi un miros de cloroform din partea
tatălui care ne spune că Simona este suferindă şi va suferi o
intervenţie chirurgicală. Nu m-a mirat, după fiecare ieşire de genul
acesta sau de câte ori începea prost un meci, Simona apărea cu câte ceva
legat, pansat, bandajat şi toate amatoarele de Mica Mireasă începeau să
lăcrimeze. Presa s-a sensibilizat şi a început să o căineze şi de data
asta, ori oarbă, ori orbită şi cu memoria în pioneze. Oricum e bine că a
ieşit şi tatăl eroinei în media, pe mama o cunoşteam din reclamele la
tigăi, acum îl cunoaştem şi pe tata, probabil va face reclamă la Drujbe
în viitorul apropiat. Dar tot de la Dedeman. Una peste alta, după ce am
crezut că are cine ştie ce probleme pe la tendoane, aducători,
ridicători sau împleticiţi, aflăm că de fapt Simona vrea să îşi facă o
banală operaţie de deviaţie de sept. Aşa da, mi s-a părut mie că e ceva
în neregulă cu nasul ei încă de când a refuzat să joace în Fed Cup cu
Canada. Domnul Ciomu, domnul Ciomu, nu puteţi să o operaţi dumnevoastră,
că mie mi se pare că e prea mare trompa.

Casa Albă umblă cu cioara vopsită

Aflu că într-o nu ştiu care ţară, într-un nu ştiu care stat, ar exista
un preşedinte corupt, plin de bani. Cică Adam Szubin, subsecretar al
Departamentului Trezoreriei responsabil de Combaterea terorismului şi
infracţiunilor financiare, a declarat într-un interviu acordat BBC, că
Statele Unite îl consideră „corupt” pe Vladimir Putin, iar Casa Albă
abia a  aşteptat această declaraţie ca să spună că este de acord, chiar
dacă nu a întrebat-o nimeni cum nu l-a întrebat nimeni nici pe Adam. Bun
şi? Are domnul respectiv atribuţiuni pe linia combaterii corupţiei în
Rusia sau mai nou a devenit şi Rusia „partener strategic” al SUA, ca nu
spun cine şi vor să îi planteze lui Putin o Koveşiskaia pe la DNA-ul
rusesc?Hai să fin oameni serioşi, mi se pare mie că unii în lipsă de
alte activităţi sau ca să abată atenţia de la bârna lor, ne arată paie.
Păi după ce te-ai confruntat cu asasinarea lui Kennedy, Watergate,
Monicagate şi alte porţi spre asasinate, corupţie şi desfrâu, să vii
acum şi să spui că eşti de acord cu afirmaţia că Putin este corupt, mi
se pare de un amatorism copilăresc. S-a terminat opiul în Afganistan sau
petrolul în Irak şi nu mai au ce face americanii? Dar ce părere are
domnul Szubin sau Casa Albă despre Băsescu? Este corupt sau nu? Dar
despre traficul cu armament?Dar despre închisorile CIA din Europa? Dar
despre interceptările telefoanelor şefilor de stat europeni de către
serviciile secrete americane? Dar despre Iohannis, ce spune Casa Albă,
are case luate pe declaraţii false sau nu? Domnilor, ori lăsaţi cioara,
ori lăsaţi vopseaua. Să vă amintesc şi de Wikileaks? Ajunge, ciocu mic
că nu suntem veniţi cu pluta. Nu că l-aş simpatiza pe Putin, dar dacă
tot vorbiţi despre corupţie, aveţi grijă de a voastră, că ce se întâmplă
în actuala campanie pentru prezidenţiale, este de tot râsul. Se uită
lumea pe CNN şi se bate cu palmele pe burtă.





Ilie de la UNPR

Ilie Năstase a intrat în campanie electorală. După ce acum un an plângea
că Iordănescu a mai primit o stea şi el nu, după ce s-a cocoţat pe
arenele Wimbledon ca un papagal colorat în ţinuta de ceremonie ca să
vadă lumea câte stele are el pe umeri, după ce a trecut de la PC la UNPR
sperând că fabrica de generali de carton Oprea îl va milui şi pe el cu
încă o stea,  în lipsă de popularitate, văzând că şi în tenis i se cam
pierde urma, riscând să fie detronat de Simona Dedeman, Nasty a trecut
la ofensivă şi îşi expune nemulţumirea faţă de Arena Naţional. Acum a
descoperit şi el, că până acum nu ştia, că e ceva cu acoperişul acela şi
că Mircea Sandu şi Oprescu ne-au cam mâncat banii, mai întâi cu
gazonul, apoi cu plafonul. Domnule, ce civic a devenit generalul de când
a dat mâna cu interesul naţional. Şi cu cât patos cere el să i se dea
banii înapoi. Bineînţeles că cererea este retorică, oficial nu va cere
şi nici nu va primi nimic înapoi, dar nu strică să mai ştie lumea ceva
de el, mai ales că uite, campania electorală a început –neoficial – şi
va trebui să candideze şi el pe undeva. În plus, nu este rău să mai
abată atenţia lumii şi spre fapte bune ale UNPR , mai ales de când
„interesul naţional” a captat interesul DNA. Dă-i înainte Iliuţă, nu te
lăsa. Ca mâine mai pică o stea.


Merkel pedepsită

Pe surse :

După ce a avut probleme cu o serie de ţări Europene pe marginea cotei de
imigranţi, după de a fost aspru criticată chiar de unii cancelari de
landuri şi este din ce în ce mai izolată chiar în interiorul propriului
partid, Angela Merkel se pare că va fi aspru sancţionată şi de
Parlamentul European. Întrunit în secret Boardul European a decis să o
sancţioneze pe doamna Merkel, toţi membrii căzând de acord asupra
acestei decizii. S-a discutat mult pe marginea sancţiunii şi până la
urmă cu majoritate de voturi s-a decis ca Angela Merkel să meargă să
participe la aniversarea lui Florin Piersic şi să îl aibă ca translator
pe Iohannis. Măsura a fost respinsă de Iohannis care nu a înţeles cine
va fi pedepsit Merkel sau el şi a declarat că dacă se va pune în
aplicare măsura, el îşi dă demisia din funcţia de preşedinte. Auzind
asta, Băsescu a declarat că îi pare rău de Angela Merkel, o simpatizează
încă de pe vremea când tinerii PD îi dedicau ode, dar dacă trebuie
trebuie, el a respectat întotdeauna măsurile UE, chiar şi când a fost
vorba de cedare de suveranitate. Ziua lui Florin Piersic a trecut, dar
acesta a declarat că pentru domnul preşedinte, o mai serbează odată.



Tot răul spre bine

joi, 14 ianuarie 2016

Două fotografii şi efectele lor

interzis sub 18 ani

Două fotografii aparent nevinovate au stat la baza luării unor decizii care se pare că vor schimba soarta Europei şi a României

Prima fotografie, care o reprezintă pe doamna Merkel,  se pare că a fost
intens difuzată prin celebrele cartele Pre-Pay în campusurile
„refugiaţilor arabi” din Turcia şi membrii ISIS şi a determinat exodul
european al tinerilor arabi viguroşi dar oropsiţi de un Coran prea
sever. Numai că aceştia nu ştiau că fotografia o reprezintă pe Angela
Merkel la tinereţe, nu acum.


merkel si refugiatii

A doua fotografie, care reprezintă o barcă cu „refugiaţi” a determinat
acordul lui Iohannis de a primi 1600 de persoane, dar nu mai multe
pentru că ştia că mai multe nu poate primi fără a trezi suspiciuni
primei doamne. În acest sens, suntem anunţaţi că renovarea Vilei Lac 3 a
şi fost încheiată, fiind gata să primească primul lot. Ceea ce nu ştia
nici Iohannis este că fotografia era folosită de secţia propagandă a
doamnei Merkel pentru a determina ţările Est-Europene să accepte norma
impusă.


grup de efugiati


Aşa se scrie istoria.


http://ampress.ro/stiri/angela-merkel-nudul-cel-mai-preocupat-de-soarta-nudurilor-lumii/



Două fotografii şi efectele lor

miercuri, 6 ianuarie 2016

Ştirea anului : Francezii angajează rromi în lupta antiteroristă



la furat

Surse care doresc să îşi păstreze anonimantul declară că vizita lui
Iohanis în SUA nu este una pur personală, acesta a fost învitat pentru a
semna un nou acord strategic cu CIA. Se pare că politica Europei şi a
NATO în privinţa rromilor se va schimba radical.

Ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve a trimis prin Ambasada
Fraţei la Bucureşti scuze oficiale pentru politica anterioară a Franţei
vizavi de ţiganii din România, pentru faptul că i-a trimis în două
rânduri în România, anunţând totodată că a iniţiat o OUG prin care va
schimba Constituţia Franţei – după modelul românesc – că va declara
ţiganii cetăţeni ai Franţei de la naştere, calitate ce se va transmite
tuturor membrilor de familie indiferent de culoarea ochilor. Aceştia vor
fi scutiţi de taxe şi impozite, vor primi castele şi conace în
împrejurimile marilor oraşe şi vor fi declaraţi cetăţeni de onoare
Mangla cum Fraude. Mădălin Voicu a fost declarat Consul al Franţei pe
viaţă şi va guverna împreună cu Amiralul Nelson Mondialul până la
bătrâneţe.

Toate aceste măsuri au fost luate ca urmare a reclamaţiilor primite la
sediul Ministerului De interne Francez din partea a numeroşi cetăţeni
repatriaţi din Siria, Irak şi alte state arabe, care au declarat că
le-au fost furate centurile cu exploziv din staţiile de metrou, din
pieţe, autobuze, din toate zonele aglomerate unde doreau să le
declanşeze. Cetăţenii respectivi, mulţi dintre ei recunoscuţi ca membri
ISIS dar şi agenţi acoperiţi CIA, au reclamat faptul că ceea ce li s-a
întâmplat nu poate fi permis într-un stat civilizat, că nici nu au
apucat să se încheie la centuri că au simţit că sunt mai uşori. Alţi au
declarat că exact când voiau să declanşeze încărcăturile au constatat că
nu mai au telefoane, mai ales că acestea erau de ultimă generaţie, aşa
cum le primiseră la plecarea din campusurile turceşti. Nici un cetăţean
arab care poartă ruscac sau un bagaj mai voluminous nu se mai simte în
siguranţă în Franţa ca de altfel în nici o ţară europeană.

Drama membrilor ISSIS şi a refugiaţilor este cu atât mai gravă cu cât
datorită neîndeplinirii sarcinilor de serviciu unii dintre cei care au
rămas fără obiectul muncii au fost demişi din “funcţii” numiţi
trădători, învinuiţi că au pactizat cu inamicul prin telepatie şi
condamnaţi exemplar chiar şi fără probe, tot după model românesc, dar în
ţările de origine. Din această cauză toţi cetăţenii care au suferit în
urma activităţilor ţiganilor români au decis să se plângă şi ONG-urilor
româneşti care au participat la întâlnirea cu preşedintele Iohannis,
pentru a forma un alt guvern de pirocraţi, urmând să ia măsuri împotriva
făptaşilor care să fie judecaţi de doamna Guseth.

Şi asta nu e totul, cetăţenii respectivi s-au plâns că nici femeile lor
nu sunt în siguranţă pe străzi, au început să le dispară celebrele
Burka- întinse la uscat pe sârmă în curţi şi pe balcoane- cu care
ţiganii îşi acoperă feţele când atacă la pont. Ţiganii prinşi la furat
au spus că nu fac altceva decât să pună în aplicare legea votată în 2004
care interzice burka, ziua, în locurile publice. Arăboaicele nici nu
mai ies pe stradă, iar cele care ies, cum aud în spatele lor cuvintele “
alo, fata, fata, singurică?” îşi ridică fustele şi fug de le scapără
călcâiele.

La rândul lor copiii arabi din cartierele de profil nu se mai pot juca
cu kalaşnikovurile că se şi trezesc fără ele.Copiii rromi, profitând de
faptul că nu pot fi închişi, fură kalasnikovurile teroriştilor arabi
încă de  mici, când aceştia  abia învaţă să tragă cu ele prin curţi. În
final teroriştii au declarat că se vor plânge forurilor europene şi ale
ONU deoarece trăiesc într-o continuă teroare, nu mai pot merge în
siguranţă pe stradă, nu mai pot aprinde şi ei nici măcar o petardă mai
ales acuma de sărbători, că se trezesc şi fără brichete cât ai zice
peşte.





România a fost declarată Ţară Non Grata de toate organizaţiile teroriste din lume,
nici un membru al acestora nedorind să fie cazat nici măcar pentru o
noapte în locurile repartizate de doamna Merkel şi Iohannis, mai ales de
când Klingonianul poporului a declarat că închisorile din România sunt
lagăre de exterminare. Aceştia au înaintat o scrisoare deschisă domnului
Ciorbea şi ministrului Justiţiei rugându-I să declare întreaga Românie
lagăr de exterminare, pentru a nu prinde repartiţie în România.

În urma acestei noi situaţii, Parlamentul European a decis să anuleze
toate sistemele de securitate electronice de la graniţele UE, mai ales
că softurile oricum sunt penetrate şi blocate de hackeri şi să
înfiinţeze o brigadă mobilă de ţigani care să fie amplasată la graniţe
unde se formează cozi (acestea vor fi formate tot după modelul cozilor
de la graniţele româneşti, farmacii şi casele de sănătate) pentru a crea
condiţii de lucru cât mai aproape de cele reale. Ţiganii vor opera după
proceduri tradiţionale care vor fi apoi implementate în toată Uniunea
Europeană. În felul acesta costurile se vor diminua, ţiganii vor opera
gratis, având posibilitatea să păstreze obiectele “confiscate” pe care
apoi le vor vinde în porturile greceşti şi turceşti noilor refugiaţi.

Aceleaşi surse spun că şi concediul preşedintelui Iohannis în SUA nu ar
fi tocmai aşa de nevinovat, acesta fiind chemat pentru a se stabili cum
se poate implementa acest sistem şi în traficul de armament,deşi există o
puternică opoziţie din partea producătorilor de armament în special
români, care spun că dacă se va aplica acest sistem şi se vor vinde
aceleaşi arme care apoi vor fi furate şi revândute, ei vor da faliment.
Dar Iohannis a fost chemat şi pentru a ajuta la depistarea celui care a
furat cătușele, un pistol negru de tip Sig Sauer, o stație radio de tip
APX6000, o geantă Patagonia neagră, o legitimație Secret Service –
numărul 1266 și un dispozitiv de stocare de date USB unui agent al
serviciilor secrete ale SUA. Degeaba a declarat Iohannis că el nu ştie
bine nici româneşte darămite ţigăneşte, nu a fost crezut.





Surse din Casa Albă au afirmat că România nu va mai avea preşedinte
până nu este depistat hoţul, dar încă nu s-a plâns nimeni de această
măsură, mai ales că SUA are oricum ambasador în România aşa că nici nu o
să se simtă lipsa.

Guvernul Soloş a anunţat că va amâna cu un an decizia de aplicare a
măsurii, deoarece bancherii încă nu au decis dacă măsura îi avantajează
sau nu.

Ştirea anului : Francezii angajează rromi în lupta antiteroristă