vineri, 4 martie 2016

Autoevaluarea SMG

 Analiză sau laudă de sine?

În ultima zi a lunii Februarie, prin comunicatul nr 63 al MApN, aflăm că
a avut loc autoevaluarea SMG, eveniment de seamă în armata încă
a României. Dacă lucrurile vor continua în ritmul ăsta nu e exclus ca
acesta să fie ultimul bilanţ, aşa cum eram învăţat eu să spun. Nu ştiu
cine şi când a introdus termenul ăsta de autoevaluare, dar în afară de
faptul că cineva crede că dacă am schimbat terminologia am schimbat şi
obiceiurile, eu nu văd nici o diferenţă. În plus, eu nu ştiu ce hibă
avea bilanţul şi de ce e mai bine autoevaluare? Cum adică, nu e vorba de
analiza performanţelor sau mă rog, contraperformanţelor unei
instituţii, e vorba de o autoapreciere la care şefii achiesează? Eu
ştiam că atunci când faci analiza activităţii cuiva, o face cel care îi
dă calificativul, nu şi-o face singur cel care urmează să fie apreciat.
Va trebui să stabilim dacă ceea ce prezentăm este un bilanţ, o apreciere
a activităţii, sau o laudă de sine? După ce lămurim ce vrea să
reprezinte acest eveniment trebuie să îi găsim şi termenul potrivit. Dar
dacă tot ne dăm occidentali şi împrumutăm termeni fără a judeca, atunci
hai să aplicăm sistemul inovator până la nivel de individ şi să nu mai
facem aprecieri de serviciu militarilor, ci să le dăm ocazia să îşi facă
autoevaluarea care să fie prezentată comandanţilor şi apoi trecută în
dosar sau memoriul personal aşa cum se întâmplă şi cu structurile. De ce
nu ?

Obiectivele SMG

Cam atât despre terminologie. Să trecem la conţinut. În autoevaluare,
domnul general Ciucă Ionel ne spune care sunt priorităţile armatei
române. Niciând nu a fost cineva mai clar cu privire la soarta armatei
mai concis şi mai clar. În câteva cuvinte domnul şef al SMG a spus
totul. Ce înseamnă să faci şcoli înalte.

Iată care au fost  priorităţile armatei române, aşa cum le-a anunţat domnul general:

1. Participarea militarilor la procesul de instruire.;

2. Sprijinul acordat populaţiei în situaţii de urgenţă, la solicitarea autorităţilor locale;

3. Participarea la misiuni în teatrele de operaţii>


Toate acestea au continuat să rămână obiective prioritare ale Armatei României.

La punctul 1, ar fi ceva de vorbit. De cam mult timp tot spun eu că nu
mai avem armată naţională, că deja avem oastea mică a NATO şi apoi
oastea cea mare a populimii, care va veni la răzbel cu aceleaşi arme cu
care veneau şi pe vremea lui Ştefan, adică coase, seceri, topoare,
baltaguri, dar cu o mică condiţie, să mai avem din ce face cozi de topor
şi de baltag, sau dacă austriecii ne vor da voie să le tăiem pădurile.
De şi mai mult timp mai spun eu că ofiţerimea română prin şcoli nu mai
învaţă să lupte, învaţă să “managerizeze” acţiunile de luptă, adică să
facă faţă situaţiilor de război. Cei mai dotaţi, care vor ajunge
comandanţi mari, nu fac doar faţă, fac feţe –feţe că asta e orientarea.
În plus, după terminarea studiilor,  care numai militare nu sunt,
viitorii comandanţi de oşti fac cateva luni de căprărie adevărată, să nu
se facă de ras la unităţi că nu ştiu unde e linia de miră. Instruirea
este ceva cam similar cu ce făceau pe vremuri răcanii la şcoala de
gradaţi. Am auzit că la mare căutare pe internet s-ar afla “manualul
gradatului” renumita cărticică de la căpătâiul oricărui ofiţer
actualmente pensionar. Dacă te găsea Colţan fără manualul gradatului în
porthartă, luai rău la bilanţ.  Nu ar fi rău să fie republicată şi
astfel la anul vom avea cu ce ne lăuda.

La punctul 2 ce să mai spun? Armata nu a fost nici pe vremea 
multînfierată,  atât de folosită de “partenerul civil” , nici chiar  pe
vremea şantierelor naţionale. Şi atunci, ca să poţi obţine participarea
armatei în economie, la strânsul porumbului, în mine, sau mai ştiu eu pe
unde, era nevoie de decret se discuta la nivel naţional şi totul era
legalizat. Astăzi orice primar care vrea să scape de beleaua blocării
drumurilor şi să împartă banii cu drumarii, face o cerere la prefect iar
acesta îi trimite câteva camioane cu soldaţi care,  iată şi anul care
vine, trimite armata la slugăreala la “solicitarea autorităţilor
locale”.

La punctul 3 situaţia e clară,  e vorba tot de slugărnicie, dar la nivel
înalt. Aici slugile de la conducerea tării îşi trimit soldaţii să moară
pentru apărarea intereselor marilor împăraţi.

În concluzie, armata a devenit
sluga oricui solicită sudoarea şi sângele soldatului român, de la
primarul de comună până la marii sau micii Licurici.


Nu am văzut însă în priorităţile enunţate de domnul şef al SMG sintagma “apărarea teritoriului naţional”.
Poate că odată cu şcolile înalte absolvite pe meleaguri scăldate de
oceane, comandanţii noştri înstelaţi sunt la rândul lor absolviţi  de
obligaţia de a apăra ţara, suveranitatea, interesele naţiunii,
tradiţiile, pământul pe care s-au născut. Poate odată cu înâlţarea în
grad, generalii, şefii de structuri primesc şi otrava trădării, beau din
paharul uitării şi îşi pun forţele şi inima în slujba altor interese,
altor pământuri, altor popoare. Cum este posibil ca tu, general
al armatei române să spui că prioritar pentru tine şi armata pe care o
conduci este apărarea altor pământuri, lupta în alte teatre de operaţii
şi să nu spui nimic despre apărarea ţării tale?
Unde am ajuns,
cât de vânduţi suntem dacă avem chiar tupeul să facem astfel de
afirmaţii şi să nu pomenim în priorităţile armatei despre apărarea
teritoriului naţional?


Obiectivele  armatei au fost schimbate.


Îmi amintesc toamna lui 1997 când B 26 Infanterie a fost evaluat de o
comisie NATO şi declarat primul batalion român “acreditat” NATO în
vederea participării în misiunile NATO, ca rezervă stragetică. Imediat,
programul de instruire al unităţii a fost adaptat şi paralel cu
isntruirea “naţională” militarii făceau instrucţie specifică misiunii pe
care urmau să o îndeplinească. Atunci am zis că e bine, că pe lângă
instruirea de bază privind apărarea teritoriului, militarii mai învaţă
şi altceva. De atunci au trecut 20 de ani iar militarii armatei române
au uitat aproape definitiv ce înseamnă apărarea naţională, toate
unităţile se instruiesc pentru misiunile din “teatrele de operaţii”,
după proceduri americane dar cu tehnică şi înzestrare românească adică
nimic.

Acesta este viitorul armatei române şi cred că de fapt şi sintagma
“române” va fi abandonată până la urmă, şi să nu mire pe nimeni dacă vom
uita de Ziua Naţioală şi vom sărbători “Independence day.


La mulţi ani Oti!

Apropo de zile, în aceeaşi zi de 29 Februarie 2016 s-a sărbătorit “ Ziua
Departamentului Oti”, conform Comunicatului numărul 64. Cred că nu mai e
necesar să spun despre ce departament e vorba şi cred că nu am greşit
cu nimic dacă am spus departamentul Otilia, pentru că ceea ce a fost
cândva Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul a devenit
departamentul personal al doamnei Otilia Sava, căci după ce a trecut ea
la butoane, acesta s-a mărit şi a crescut ca Făt Frumos. Chiar în finele
comunicatului, doamna a ţinut să se menţioneze care sunt structurile pe
care le-a cucerit şi subjugat de când a luat puterea: “În
prezent, DRPIP are în componenţă Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul
şi asistenţă juridică, Direcţia informare şi relaţii publice şi Direcţia
calităţii vieţii personalului, iar secretarul de stat are în coordonare
Direcţia domenii şi infrastructuri, Casa de pensii sectorială a M.Ap.N.
şi Oficiul naţional pentru cultul eroilor.”



Glume cazone

Aţi sesizat domnule Ciucă, se spune „în prezent”
dar nu e sigur că în viitor va rămâne aşa. Ce ziceţi dacă la anul, la
listă vor apărea şi câteva structuri din Statul Major General? Aşa e că o
să spuneţi imposibil? Aşa a spus şi Zisu când i s-a spus că i
se va lua DDI şi să fim serioşi, Zisu are mult mai multe pârghii şi
influenţă decât dumneavoastră.
După cum aţi început
autoevaluarea eu cred că nu o să o puteţi refuza pe doamna Otilia dacă o
să vă solicite o structură două. Punem pariu? Am constatat că nu ştiţi
să spuneţi nu, nici când e vorba de apărarea ţării, de ce aţi spune când
e vorba de apărarea SMG? Hai că am glumit domnule general, bineînţeles
că nu o să ia Oti SMG-ul în subordine până în 2017 ….

Mi-am permis aşa, „un spirit de glumă” cum spune un bun amic al meu,
pentru că am constatat domnule general că nu v-aţi pierdut pierdut
simţul umorului. În ultimul paragraf al comunicatului ni se spune că aţi
“transmis felicitări întregului personal al Statului Major
General, categoriilor de forţe şi comandamentelor subordonate
nemijlocit, pentru dedicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă
în îndeplinirea obiectivelor stabilite în anul 2015.”

înţeleg că starea actuală a armatei este aceasta pentru că aşa s-a dorit
şi urmărit, deci ne lăudăm cu asta? Permiteţi să mă râd? Bănuiesc că e o
glumă. Dar dacă nu e glumă? Probabil felicitările au fost adresate
pentru modul în care aceştia au înţeles să închidă ochii la distrugerea,
de către clasa politică, a sistemului naţional de apărare, la scăderea
capacităţii operative a armatei sub 30%, la distrugerea enonomiei de
război autohtone şi – recent- modul în care s-au achitat comisarii
domniei sale de sarcina aburirii pensionarilor militari. Mă întreb ce o
spune generalul Ilie Marin despre toate astea.

Măreaţă autoevaluare,trist bilanţ!


Şi totuşi, pentru că prin SMG lucrează şi militari valoroşi,
pricepuţi, dar, din păcate,  încălecaţi, cu toată prietenia şi durerea
în suflet le doresc o carieră de care să fie mândri, şi .. să ne vedem
la pensie!


PS Contul meu de FB a fost blocat, in timp ce postam acest articol.
Va amintiti 1984? Sper ca aceste blocari sa fie pomenite când se va face
autoevaluarea STS .Am fost Fishuit .. dar am revenit .Constat ca nu mai
pot da share la articol  pe FB.  Lucreaza baietii, lucreaza. Deci i-am
criticat pe domnii presedinţi si prim ministri, pe ministri si
parlamentari, oameni politici de toate culorile, nu am fost blocat . Am
fost blocat acuma, probabil de serviciile lui Hapau sau STS. Bun asa.
Cine spunea ca nu mai avem servicii eficiente în armată?


cont FB bLOCATFB BLOCATautoevaluare sts


Autoevaluarea SMG

miercuri, 2 martie 2016

Finala celor două “virgine”



SUAREZ, OSTAPENKO

Turneul de la Doha şi-a stabilit câştigătoarea. Nu a fost nici
Radwanska,  nici Kerber, nici Muguruza, nici Vinci,  nici Petkovic, nici
măcar Halep, care deşi era favorita nr 2 teoretic, practic nu o mai
credita nimeni cu şanse la titlu.  Învingătoare a fost răţuşca cea
urâţică, Carla Suarez Navaro, o jucătoare care tot ajungea prin finale
şi semifinale la marile turnee dar nu câştiga niciodată. În finală
aceasta a jucat cu Cenuşăreasa turneului, Jelena Ostapenko, o jucătoare
din Letonia. Şi i-am spus Simonei să îşi schimbe numele  in Halepova sau
măcar Halepovici dacă vrea să mai câştige şi ea ceva sau să treacă
măcar de turul întâi. Nu m-a ascultat, treaba ei.

Am urmărit meciul dintre Carla şi Jelena şi după cum începuse credeam că
tânăra de 19 ani, deja încununată cu un Wimbledon la junioare o va
desfiinţa pe răţuşcă. Dar nu a fost să fie aşa, în setul 2, după ce
primul fusese adjudecat scurt cu 6-1 de Jelena, imediat după ce Carla a
solicitat un moment de consultare cu antrenorul, parcă a primit jar, nu
sfaturi, că totul s-a răsturnat, Jelenei nu i-a mai intrat nimic, iar
Carlei i-a intrat tot. Şi aşa s-a răsturnat situaţia şi aceasta din urmă
a câştigat următoarele două seturi. Să vă spun sincer, iniţial am ţinut
cu Jelena, atras poate de chipul ei angelic şi de faptul că pleca de pe
poziţia a doua. Apoi vâzând chipul trist al Carlei m-am gândit că la
modul cum joacă ar merita totuşi să câştige, şi chiar mi-a devenit
simpatică, prin naturaletea, demnitatea , dar şi tristeţea cu care făcea
faţă situaţiei care părea să fie o nouă înfrângere. Apoi mi-am zis că
oricare din ele ar câştiga merită să câştige pentru lecţia de demnitate,
modestie şi dorinţă de victorie de care au dat dovadă, lucruri pe care
nu le-am mai văzut la Simona Halep de exemplu de nu mai ştiu când. Nici
una din ele, din cele două finaliste parcă nu se gândea la bani sau la
viitoarele reclame, sau la ce va spune după turneu jurnaliştilor, aşa
cum se citeşte pe chipul Simonei când joacă. Cele două erau concentrate
la joc şi atâta tot. Amândouă erau virgine, încă neatinse de microbul
infatuării, al dorinţei de a câştiga altceva în afară de victoria
sportivă, nici una din ele nu s-a manifestat nervos ca Simona, nu a arat
terenul cu racheta, nu s-a uitat urât la arbitri şi nu a dat vina pe
ceilalţi “participanţi la trafic”, condiţiile meteo sau afecţiuni
nazale. Slavă domnului mai există şi jucători sau jucătoare care îşi văd
de tenis, nu caută vinovaţi acolo unde nu le merge jocul şi învaţă din
greşeli. Este posibil ca norocul celor două finaliste să îl constituie
tocmai cele două trăsături, una prea tănără şi alta deloc .. fotogenică
pentru a fi curtate şi contaminate de febra reclamelor aşa cum este
reprezentanta DEDEMAN. Aşa se face că am asistat la un joc frumos,
plăcut, fără floricele, dar un exemplu de dăruire şi tenacitate,
modestie şi demnitate sportivă. Felicitări celor două “virgine”. Nu ştiu
dacă Halep va mai apuca să prindă o finală de turneu anul ăsta sau dacă
nu cumva se va grăbi să devină mămică, aşa cum se lăuda poate
întrezărind faptul că nu are combustibil să meargă mai departe în
carieră. Poate va deveni antrenoare, poate mămică, poate va continua să
facă reclamă sau să dea meciuri demonstrative prin cartiere sau să joace
cu preşedinţi. Poate se va reseta. Cine ştie, teoretic totul este
posibil, dar “ fată mare” nu are cum să mai fie, a fost deja atinsă de
virusul înfumurării, al banilor, al lipsei de modestie, al fiţelor şi
aerelor de vedetă şi odată contaminat e greu să scapi, e ca un drog.

Să urmărim turneele următoare, Jelena va deveni o nouă Şarapovă sau
Kurnikovă că tot seamănă cu ele aşa că Maria poate să se retragă
liniştită, dar Halep trebuie să se ferească, nu ştiu dacă mai e cineva
din primele 100 care să nu o poată învinge în primul tur.

Finala celor două “virgine”